Sidney Sheldon - Churry-Burry

Brusc Anna intră în panică. Copilul! Nu mai simt copilul. întinse mâinile în jos.
Abdomenul ei era plat.
- Unde-i copilul meu?
Walther se aplecă şi o strânse în braţe. Doctorul spuse:
- Aţi avut gemeni, doamnă Gassner.
Anna întoarse capul spre Walther, iar ochii lui înotau în lacrimi.
- Un băiat şi o fetiţă, liebchen.
Anna ar fi putut muri pe loc de bucurie. Simţi o dorinţă irezistibilă de a-i ţine în
braţe. Trebuia să-i vadă, să-i simtă lângă ea, să-i strìnga la piept.
- Vom discuta despre asta când veţi fi mai puternică, spuse doctorul. Doar când vă
veţi simţi mai bine.
O asigurau că se simte tot mai bine, dar Anna era înspăimântată. Ceva se întâmpla
cu ea şi nu înţelegea ce anume. Walther venea, o ţinea de mână, apoi îşi lua rămas
bun, iar ea îl privea surprinsă şi vroia să-i spună: „Dar abia ai venit..." Privea însă
ceasul şi trecuseră deja trei sau patru ore.
Habar n-avea ce se întâmplase în acest timp.
âşi amintea vag că într-o noapte îi fuseseră aduşi copiii, dar apoi adormise. Nu-şi
amintea prea bine şi se temea să întrebe. Nu avea importanţă. Vor fi -doar ai ei când
Walther o va duce acasă.
Acea zi minunată sosi, în sfârşit. Anna îşi părăsi camera de la spital într-un scaun cu
rotile, cu toate că insistase că se simte destul de puternică pentru a merge singură. De
fapt se simţea foarte slăbită, dar era atât de încântată că urma să-şi vadă copiii, încât
nimic nu o mai interesa. Walther o duse în casă şi se pregătea să o urce la etaj în
dormitorul lor.
- Nu, nu! spuse ea. Du-mă în camera copiilor.
- Trebuie să te odihneşti acum, draga mea. Nu eşti încă destul de puternică...
Ea nu mai ascultă ce-i spune, se dezlipi din braţele lui şi fugi spre camera copiilor.
Jaluzelele erau trase, iar în cameră era întuneric; ochii ei trebuiră să se obişnuiască
o clipă. Era atât de plină de entuziasm, încât simţea că ameţeşte. Setemea că va leşina.
Walther veni în spatele ei. îi vorbea, încercând să-i explice ceva dar indiferent
despre ce-i vorbea nuputea fi important.
Pentru că ei erau acolo. Dormeau amândoi, fiecareân leagănul lui, iar Anna se
apropie încet ca să nu-ideranjeze şi rămase aşa, privindu-i cu ochii măriţi,Erau cei mai
frumoşi copii pe care îi văzuse vreodată. Chiar de acum putea să-şi dea seama că
băieţelul vaavea trăsăturile frumoase ale lui Walther şi părul lui blond. Fetiţa era o
păpuşică adorabilă cu păr moale, auriu şi o faţă mică, triunghiulară. Anna se întoarse
spre Walther şi spuse înăbuşindu-se:
- Sunt atât de frumoşi. Sunt... sunt foarte fericită.
- Haide, Anna, şopti Walther.
O cuprinse cu braţele şi Anna simţi în el o poftă aprigă care o tulbură şi pe ea. Nu
mai făcuseră dragoste de mult timp. Walther avea dreptate. Mai târziu vor avea destul
timp pentru copii.
Pe băiat îl numiră Peter, iar pe fetiţă Brigitta. Două miracole încântătoare pe care ea
şi Walther le concepuseră, iar Anna îşi petrecea tot timpul în camera lor, jucându-se cu
ei, vorbindu-le. Chiar dacă nu puteau să o înţeleagă, ştia că îi simt dragostea.