Pentru a Termina Cursa_

Cu toate că Luther își asigurase un bilet de liberă trecere, solii Romei căutau să-l prindă
și să-l întemnițeze. Prietenii au stăruit de el, arătându-i că era inutil să-și prelungească
șederea acolo, el ar trebui să se întoarcă la Wittenberg fără întârziere, luând cele mai severe
măsuri ca să-și ascundă intenția de a pleca. Ca urmare, a părăsit Augsburgul înainte de
ivirea zorilor, călare, însoțit numai de o călăuză oferită de magistratul orașului. Cu multe
măsuri de prevedere, în taină și-a făcut drum pe străzile întunecate și tăcute ale orașului. Dar
dușmanii vigilenți și cruzi îi pregăteau pierzarea. Va scăpa oare din cursele pregătite pentru
el? Erau momente de încordare și de rugăciune stăruitoare. A ajuns la o poartă mică în zidul
orașului. I s-a deschis și împreună cu călăuza a trecut fără nici o piedică. O dată ieșiți și
aflați în siguranță, fugarii și-au grăbit alergarea și, înainte ca legatul papal să fi aflat ceva
despre plecarea lui Luther, el era în afara primejdiei de a fi ajuns de către urmăritori. Satana
împreună cu trimișii lui au fost înfrânți. Omul pe care-l credeau în mâna lor fugise, scăpase
ca o pasăre din cursa păsărarului.
La primirea acestei vești, legatul papal a fost surprins și plin de mânie. Se așteptase să
primească o mare onoare pentru înțelepciunea și hotărârea lui în tratarea acestui tulburător al
bisericii; dar nădejdea i-a fost dezamăgită. Și-a exprimat mânia într-o scrisoare către
Frederic, electorul de Saxonia, acuzându-l vehement pe Luther și cerând ca Frederic însuși
să-l trimită pe reformator la Roma sau să-l alunge din Saxonia. În apărarea sa, Luther a cerut
ca legatul papei să-i arate din Scripturi greșelile și a făgăduit în modul cel mai solemn că va
renunța la învățăturile lui, dacă se va putea arăta că sunt în contradicție cu sfântul Cuvânt al
lui Dumnezeu. El și-a exprimat recunoștința față de Dumnezeu care-l socotise vrednic să
sufere pentru o cauză atât de sfântă.
Prințul elector, deși avea puțină cunoștință despre învățăturile reformate, a fost profund
impresionat de sinceritatea, puterea și claritatea cuvintelor lui Luther; și până când
reformatorul urma să fie dovedit rătăcit, Frederic s-a hotărât să stea ca protector al lui. Ca
răspuns la cererea legatului papal, el a scris: „«Din moment ce dr. Martin a apărut înaintea
voastră la Augsburg, ar trebui să fiți mulțumit. Nu ne-am așteptat că veți încerca să-l faceți
să retracteze fără să-l fi convins de greșelile lui. Nici unul dintre oamenii învățați din
principatul nostru nu mi-a adus la cunoștință că doctrina lui Martin este nelegiuită,
anticreștină sau eretică.» Prințul a refuzat să-l trimită pe Luther la Roma sau să-l alunge din
statele lui.” (D’Aubigne, b.4, cap.10)
Electorul vedea că există o generală decădere morală în societate. Era necesară o mare
lucrare de reformă. Străduințele complicate și costisitoare pentru a opri și a pedepsi
fărădelegile n-ar fi fost necesare, dacă oamenii ar fi recunoscut și ar fi ascultat de cerințele
lui Dumnezeu și de ceea ce le dicta o conștiință luminată. El a văzut că Luther lucra tocmai
pentru asigurarea acestui obiectiv și în ascuns se bucura că în biserică se făcea simțită o
influență mai bună.
84