Pentru a Termina Cursa_

dispoziția de a răspunde tuturor obiecțiunilor față de ceea ce învățase și de a supune
învățăturile lui hotărârilor unor mari universități. Dar, în același timp, a protestat împotriva
procedeului cardinalului de a-i cere să retracteze fără să-i fi dovedit vreo greșeală.
Singurul răspuns a fost: „Retractează, retractează!” Reformatorul a arătat că poziția lui
era susținută de Scripturi și a declarat cu hotărâre că nu renunță la adevăr. Legatul papal,
nefiind în stare să răspundă argumentelor lui Luther, l-a năpădit cu o furtună de acuzații,
batjocuri și lingușiri, întărite cu citate din tradiție și din declarațiile patristice, nepermițândui
nici o ocazie să vorbească. Văzând că întrevederea continuată în acest mod va fi inutilă,
Luther a obținut în cele din urmă o îngăduință — nu fără opoziție — să-și prezinte răspunsul
în scris.
„Făcând acest lucru”, scria el unui prieten, „cel acuzat are un dublu câștig: mai întâi,
ceea ce este scris poate fi supus și judecății altora; în al doilea rând, este o ocazie mai bună
de a acționa asupra temerilor, dacă nu chiar a conștiinței unui despot arogant și fanfaron,
care altfel s-ar impune prin vorbirea lui abuzivă” (Martyn, The Life and Times of Luther,
pp. 271, 272).
La întrevederea următoare, Luther a prezentat o expunere clară, concisă și plină de
vigoare a concepțiilor sale, susținută cu multe citate din Scriptură. După ce a citit-o cu voce
tare, a înmânat documentul cardinalului care însă l-a aruncat cu dispreț, declarându-l a fi o
grămadă de cuvinte goale și de citate fără însemnătate. Luther s-a ridicat și l-a întâmpinat pe
înfumuratul prelat pe terenul lui — tradițiile și învățăturile bisericii — și i-a respins
categoric susținerile. Când prelatul a văzut că nu se poate răspunde raționamentelor lui
Luther, și-a pierdut stăpânirea de sine și plin de mânie a strigat: „Retractează, dacă nu, te
trimit la Roma ca să apari în fața judecătorilor însărcinați să ia cunoștință de cazul tău. Te
voi excomunica pe tine, pe toți partizanii tăi și pe toți aceia care vreodată te vor sprijini și-i
voi arunca afară din biserică”. În cele din urmă a declarat pe un ton îngâmfat și plin de
trufie: „Retractează sau nu te mai întorci acasă”. (D’Aubigne, London ed., b.4, cap.8)
Reformatorul s-a retras imediat împreună cu prietenii lui, declarând clar în felul acesta că
nu se putea aștepta de la el nici o retractare. Cardinalul nu se așteptase la lucrul acesta. El își
închipuise că prin violență îl putea înspăimânta pe Luther să se supună. Acum, rămas singur
doar cu ajutoarele lui, privea când pe unul, când pe altul, plin de mânie de neașteptatul eșec
al planurilor sale.
Eforturile lui Luther, cu această ocazie, n-au rămas fără rezultate bune. Marea adunare
prezentă a avut ocazia să-i compare pe cei doi bărbați și să-i judece după spiritul manifestat
de ei, ca și după tăria și sinceritatea pozițiilor adoptate. Ce contrast izbitor! Reformatorul, un
om simplu, umil și hotărât, stătea în puterea lui Dumnezeu, având adevărul de partea lui, iar
reprezentantul papei, plin de sine, semeț, înfumurat și neînduplecat, nu avea nici un
argument din Scripturi și cu toate acestea strigând cu vehemență: „Retractează, altfel vei fi
trimis la Roma pentru a primi o pedeapsă”.
83