Pentru a Termina Cursa_

Capitolul 7 — O Revoluție Începe
Cel mai remarcabil, — dintre cei chemați să conducă biserica din întunericul papalității
în lumina unei credințe mai pure, a fost Martin Luther. Zelos, înflăcărat și devotat,
necunoscând altă temere afară de temerea de Dumnezeu și nerecunoscând nici o altă temelie
pentru credința religioasă afară de Sfânta Scriptură, Luther era omul timpului său; prin el
Dumnezeu a împlinit o mare lucrare pentru reformarea bisericii și iluminarea lumii.
Asemenea primilor vestitori ai Evangheliei, Luther s-a ridicat din rândurile celor săraci.
Primii lui ani au fost petrecuți într-un cămin umil de țărani germani. Prin truda zilnică de
miner, tatăl său a câștigat mijloacele necesare pentru educația sa. Intenționa să-l facă jurist;
dar Dumnezeu avea ca scop să-l facă ziditor în marele templu care se înălța încet peste
veacuri. Asprimea, lipsurile și o disciplină severă au fost școala în care Înțelepciunea
Infinită l-a pregătit pe Luther pentru misiunea importantă a vieții lui.
Tatăl lui Luther era un bărbat cu o inteligență puternică și activă și cu o mare forță în
caracter, cinstit, hotărât și deschis. Era devotat convingerilor sale față de datorie, oricare ar
fi fost consecințele. Bunul lui simț sănătos l-a făcut să privească sistemul monastic cu
neîncredere. A fost foarte nemulțumit atunci când Luther, fără consimțământul său, a intrat
într-o mănăstire, și a trebuit să treacă doi ani ca tatăl să se împace cu fiul, și chiar și atunci
convingerile i-au rămas aceleași.
Părinții lui Luther manifestau mare grijă pentru educarea și instruirea copiilor. Ei se
străduiau să-i instruiască în cunoașterea lui Dumnezeu și în practicarea virtuților creștine.
Rugăciunile tatălui se înălțau adesea către ceruri în auzul fiului său, ca acest copil să-și
amintească de numele Domnului și într-o zi să ajute la înaintarea adevărului Său. Orice
posibilitate de cultură intelectuală sau morală, de care viața lor de trudă le îngăduia să se
bucure, era imediat folosită de acești părinți. Eforturile lor erau sincere și stăruitoare pentru
a-și pregăti copiii pentru o viață evlavioasă și folositoare. Cu hotărârea lor și cu puterea
caracterului lor, uneori exercitau o severitate prea mare; dar viitorul reformator, deși era
conștient că în unele privințe greșeau, găsea totuși că disciplina lor trebuia mai degrabă
aprobată decât condamnată.
La școala în care a fost trimis, la o vârstă destul de fragedă, Luther a fost tratat cu
asprime și chiar cu violență. Atât de mare era sărăcia părinților săi, încât pentru a merge de
acasă la școală într-un oraș, a fost obligat, pentru un timp, să-și câștige pâinea cântând din
poartă în poartă și deseori suferea de foame. Ideile întunecate și superstițioase cu privire la
religia care era atunci în circulație îl umpleau de teamă. Se culca seara cu o inimă amărâtă,
privind cutremurat la un viitor întunecat, și trăia într-o groază continuă la gândul că
Dumnezeu ar fi un judecător aspru, necruțător, un tiran crud și nu un Tată ceresc plin de
bunătate. Cu toate că dezamăgirile erau mari și multe, Luther înainta hotărât spre ținta înaltă
a desăvârșirii intelectuale și morale, care-l atrăgea. El înseta după cunoștință, iar caracterul
73