Pentru a Termina Cursa_

după începerea războiului, viteazul Ziska a murit; dar locul lui a fost ocupat de Procopius,
care era un general la fel de priceput și de viteaz și în unele privințe un conducător mai
destoinic.
Vrăjmașii boemilor, auzind că luptătorul orb a murit, au socotit ocazia favorabilă de a
recâștiga tot ce pierduseră. Papa a proclamat o cruciadă împotriva husiților și din nou a fost
trimisă o forță imensă în Boemia, numai pentru a suferi o înfrângere teribilă. A fost
proclamată o altă cruciadă. În toate țările papale ale Europei au fost strânse muniții, bani și
oameni. Mulțimile adunate sub steagul papei au fost asigurate că până la urmă se va termina
cu ereticii husiți. Încrezători în victorie, forța cea mare a intrat în Boemia. Poporul s-a unit
pentru a-i respinge. Cele două armate s-au apropiat una de cealaltă până când îi mai
despărțea doar un râu. „Cruciații erau superiori, dar, în loc să îndrăznească traversarea râului
și să înceapă lupta cu husiții pe care veniseră de departe să-i întâlnească, au rămas privind în
tăcere la acei luptători” (Wylie, b.3, cap.17). Deodată, o groază misterioasă a căzut peste
armată. Fără să dea nici o luptă, forța aceea puternică s-a rupt și s-a răspândit ca și cum ar fi
fost urmărită de o putere nevăzută. Un mare număr dintre ei au fost măcelăriți de către
armata husită, care a pornit în urmărirea fugarilor, și o pradă imensă a căzut în mâinile
biruitorilor, astfel că războiul în loc să-i sărăcească, i-a îmbogățit pe boemi.
După alți câțiva ani, sub un papă nou, a fost pornită o altă cruciadă. Ca și mai înainte, au
fost adunați oameni și mijloace din toate țările Europei aflate sub jurisdicția papei. Acelora
care se angajau în această întreprindere primejdioasă li se promitea mult. Iertarea deplină a
celor mai odioase crime era asigurată fiecărui cruciat. Tuturor acelora care mureau în război
le era făgăduită o răsplată bogată în ceruri. Aceia care supraviețuiau urmau să culeagă
onoare și bogății pe câmpul de luptă. Din nou a fost adunată o armată care, trecând granița, a
intrat în Boemia. Forțele husite s-au retras dinaintea lor, atrăgându-i în felul acesta pe
cotropitori din ce în ce mai departe înăuntrul țării, dându-le impresia câștigării biruinței. În
cele din urmă armata lui Procopiu s-a oprit și, întorcându-se împotriva dușmanului, a
înaintat pentru bătălie. Cruciații, descoperind acum greșeala lor, stăteau în așteptare. Când s-
a auzit zgomotul apropierii forțelor husite, chiar înainte de a le vedea, din nou panica i-a
cuprins pe cruciați. Prinți, generali și soldați de rând își aruncau armurile și fugeau în toate
părțile. În zadar a încercat legatul papal, care era conducătorul invaziei, să unească aceste
forțe îngrozite și dezorganizate. În ciuda celor mai disperate încercări, și el a fost prins în
valul fugarilor. Dezastrul a fost total și din nou o pradă de război imensă a căzut în mâinile
învingătorilor.
Astfel, și cea de-a doua armată trimisă de cele mai puternice națiuni ale Europei, o oaste
de oameni războinici, curajoși și echipați de luptă, a fugit fără nici o bătălie dinaintea
apărătorilor unui popor mic și slab. Aici a fost o manifestare a puterii divine. Cotropitorii au
fost loviți de o groază supranaturală. Acela care a îmbulzit oștile lui Faraon în Marea Roșie,
care a pus pe fugă armatele lui Madian dinaintea lui Ghedeon și a celor trei sute care erau cu
el, care într-o singură noapte a distrus forțele asirianului îngâmfat, Și-a întins iarăși mâna
70