Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
„Sfintele Scripturi!” a exclamat unul dintre ispititorii lui, „toate trebuie judecate prin ele?<br />
Cine le putea înțelege până când biserica nu le-a interpretat?”<br />
„Sunt oare tradițiile oamenilor mai demne de crezare decât Evanghelia Mântuitorului<br />
nostru?” a răspuns Ieronim. „Pavel nu îndemna pe aceia cărora le scria să asculte de<br />
tradițiile oamenilor, ci zicea: «Cercetați Scripturile!»”<br />
„Ereticule!” i se răspunse: „Îmi pare rău că am discutat atât de mult cu tine. Văd că ești<br />
mânat de diavolul.” (Wylie, b.3, cap.10)<br />
Peste scurtă vreme sentința de condamnare a fost pronunțată. A fost dus în același loc în<br />
care Huss își dăduse viața. A mers cântând pe drum, cu fața luminată de bucurie și pace.<br />
Privirea îi era ațintită către Hristos, iar moartea își pierduse groaza. Când călăul a trecut în<br />
spatele lui ca să aprindă focul, martirul a exclamat: „Vino în față și ai curaj; aprinde focul în<br />
fața mea. Dacă m-aș fi temut, n-aș fi fost aici”.<br />
Ultimele cuvinte, rostite în timp ce flăcările îl învăluiau, au fost o rugăciune: „Doamne,<br />
Părinte Atotputernic, ai milă de mine și iartă-mi păcatele; căci tu știi că totdeauna am iubit<br />
adevărul Tău”. (Bonnechose, vol. 2, p. 168). Glasul i-a încetat, dar buzele au continuat să se<br />
miște în rugăciune. După ce focul și-a făcut lucrarea, cenușa martirului împreună cu<br />
pământul pe care a stat a fost strânsă și, asemenea aceleia a lui Huss, a fost aruncată în Rin.<br />
Așa s-au stins credincioșii purtători de lumină ai lui Dumnezeu. Dar lumina adevărului pe<br />
care ei l-au vestit, lumina exemplului lor eroic nu putea fi stinsă. Oamenii ar fi putut mai<br />
degrabă să încerce să întoarcă soarele înapoi de pe drumul lui decât să oprească zorii acelei<br />
zile care era gata să se reverse asupra lumii.<br />
Executarea lui Huss aprinsese un foc de indignare și oroare în Boemia. Întreaga națiune<br />
simțea că el căzuse victimă datorită răutății preoților și trădării împăratului. El a fost<br />
declarat un învățător credincios al adevărului, iar conciliul care i-a hotărât moartea a fost<br />
acuzat ca fiind vinovat de crimă. Învățăturile lui atrăgeau acum o atenție mai mare decât<br />
oricând mai înainte. Prin edictele papale, scrierile lui Wycliffe fuseseră condamnate la<br />
flăcări. Dar acelea care scăpaseră de distrugere au fost acum scoase din ascunzători și<br />
studiate în legătură cu Biblia sau cu unele părți din ea, pe care poporul și le putea procura, și<br />
mulți au fost conduși în felul acesta să primească credința reformatorului.<br />
Ucigașii lui Huss n-au stat liniștiți văzând triumful cauzei lui. Papa și împăratul s-au unit<br />
să zdrobească această mișcare și armatele lui Sigismund au năvălit în Boemia. Dar s-a<br />
ridicat un liberator. Ziska, care îndată după începerea războiului a orbit cu totul, dar care era<br />
unul dintre cei mai pricepuți generali din vremea lui, a fost conducătorul boemilor.<br />
Încrezându-se în ajutorul lui Dumnezeu și în dreptatea cauzei lor, acest popor a înfruntat<br />
armatele cele mai puternice care puteau fi aduse împotriva lor. Mereu și mereu împăratul,<br />
aducând forțe noi, invada Boemia numai pentru a fi respins în mod rușinos. Husiții se<br />
ridicaseră mai presus de teama de moarte și nimeni nu li se putea împotrivi. La câțiva ani<br />
69
Change language