Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
<strong>Pentru</strong> ultima oară Huss a fost adus înaintea conciliului. Era o adunare mare și selectă la<br />
care asistau: împăratul, prinții imperiului, delegații regali, cardinalii, episcopii și preoții<br />
împreună cu o mulțime de oameni care veniseră ca spectatori ai evenimentelor zilei. Din<br />
toate părțile creștinătății fuseseră adunați martori ai acestei prime mari jertfe în lupta<br />
îndelungată în care urma ca libertatea de conștiință să biruie.<br />
Fiind somat să-și spună hotărârea finală, Huss a declarat refuzul de a retracta și,<br />
ațintindu-și privirea pătrunzătoare asupra monarhului ale cărui cuvinte de garanție fuseseră<br />
atât de rușinos călcate, declară: „M-am hotărât, din proprie voință, să apar în fața acestui<br />
conciliu, sub ocrotirea publică și credința împăratului care este de față” (Bonnechose, vol. 2,<br />
p. 84). O roșeață profundă a îmbujorat fața lui Sigismund când privirile întregii adunări s-au<br />
îndreptat către el.<br />
Sentința fiind pronunțată, a început ceremonia degradării. Episcopii l-au îmbrăcat pe<br />
prizonierul lor în haine preoțești și când el a luat haina preoțească, a spus: „Domnul nostru<br />
Isus Hristos a fost îmbrăcat cu o haină albă în semn de batjocură, atunci când Irod L-a adus<br />
înaintea lui Pilat”. (Idem, vol. 2, p. 86). Fiind iarăși sfătuit să retracteze, el a răspuns<br />
îndreptându-se către popor: „Cu ce față aș mai privi atunci cerul? Cum aș mai putea privi<br />
aceste mulțimi de oameni cărora le-am predicat Evanghelia curată? Nu, prețuiesc mântuirea<br />
lor mai mult decât acest sărman trup, dat acum morții”. Veșmintele au fost scoase unul după<br />
altul, fiecare episcop pronunțând un blestem atunci când își îndeplinea partea de ceremonie.<br />
În cele din urmă, i-au pus pe cap o mitră din hârtie în formă piramidală, pe care erau pictate<br />
chipuri îngrozitoare de demoni și cuvântul „arhiereticul”, scris vizibil în față. „Cu multă<br />
bucurie”, spuse Huss, „vreau să port această coroană a rușinii pentru Numele Tău, O, Isuse,<br />
căci pentru mine tu ai purtat o coroană de spini”.<br />
După ce a fost împodobit în felul acesta, prelații au spus: „Acum predăm sufletul tău<br />
diavolului”. „Și eu”, spuse Jan Huss, ridicându-și ochii spre ceruri, „îmi încredințez duhul în<br />
mâinile Tale, o, Doamne Isuse, căci Tu m-ai mântuit”. (Wylie, b.3, cap.7)<br />
A fost predat apoi autorităților civile și condus la locul de execuție. O procesiune imensă<br />
îl urma, sute de bărbați înarmați, preoți și episcopi în veșmintele lor scumpe și locuitori ai<br />
Constanței. Când a fost legat de rug și totul era gata pentru ca focul să fie aprins, martirul a<br />
mai fost îndemnat încă o dată să se salveze, renunțând la rătăcirile lui. „La ce rătăciri”,<br />
spuse Huss, „să renunț? Nu mă știu vinovat de nici una. Chem pe Dumnezeu ca martor că<br />
tot ce am scris și am predicat a fost cu privire la salvarea sufletului din păcat și pierzare; și<br />
de aceea, voi pecetlui foarte bucuros cu sângele meu adevărul pe care l-am scris și predicat”<br />
(Idem, b.3, cap. 7). Când flăcările s-au aprins în jurul lui, a început să cânte: „Isuse, Isuse,<br />
Fiul lui David, ai milă de mine”; și a continuat așa până când glasul i-a fost adus la tăcere<br />
pentru totdeauna.<br />
Chiar și dușmanii lui au fost șocați de acest comportament eroic. Un papistaș zelos,<br />
descriind martiriul lui Huss și al lui Ieronim, care a murit la scurtă vreme după aceea,<br />
65
Change language