Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
și el a fost aruncat în aceeași închisoare (Idem, vol. 1, p. 247). El fusese dovedit înaintea<br />
conciliului a fi vinovat de crimele cele mai josnice, pe lângă ucidere, simonie și adulter,<br />
„păcate care nu se pot numi”. Conciliul s-a pronunțat și a fost în cele din urmă deposedat de<br />
tiară și aruncat în închisoare. Ceilalți doi rivali au fost și ei destituiți și a fost ales un nou<br />
pontif.<br />
Deși papa fusese vinovat de crime mai mari decât acelea pe care Huss le pusese în<br />
sarcina preoților și pentru care el ceruse o reformă, același conciliu care l-a degradat pe<br />
pontif a pornit să-l zdrobească pe reformator. Întemnițarea lui Huss a provocat o mare<br />
indignare în Boemia. Nobili puternici au adresat conciliului proteste stăruitoare împotriva<br />
acestei insulte. Împăratul, care nu era dispus să îngăduie violarea unui bilet de liberă trecere,<br />
s-a împotrivit procedeelor folosite împotriva lui. Dar dușmanii reformatorului erau<br />
răutăcioși și hotărâți. Ei au făcut apel la prejudecățile împăratului, la temerile lui, la râvna<br />
lui pentru biserică. Ei au adus argumente amănunțite pentru a dovedi că „nu trebuie păstrată<br />
credința față de eretici și nici față de persoanele suspecte de erezie, chiar dacă sunt înzestrate<br />
cu bilete de liberă trecere din partea împăratului și a regilor” (Jacques Lenfant, History of<br />
the Council of Constance, vol. 1, p. 516). În felul acesta au câștigat.<br />
Slăbit de boală și întemnițare — căci umezeala, aerul viciat al închisorii i-au provocat o<br />
febră care era aproape să-i pună capăt vieții — Huss a fost în cele din urmă adus înaintea<br />
conciliului. Legat în lanțuri, a stat în fața împăratului, a cărui onoare și bună credință<br />
fuseseră garanție pentru ocrotirea lui. În timpul acestui proces îndelungat, el a susținut cu<br />
statornicie adevărul și, în fața demnitarilor bisericii și ai statului, el a înălțat un protest<br />
solemn și credincios împotriva corupției ierarhiei papale. Când i s-a cerut să-și renege<br />
învățăturile sau să sufere moartea, el a ales martiriul.<br />
Harul lui Dumnezeu l-a susținut. În timpul săptămânilor de suferință dinaintea sentinței<br />
finale, pacea cerului i-a umplut sufletul. „Scriu această scrisoare, spunea el unui prieten, în<br />
celula mea, cu mâna tremurândă, așteptând mâine sentința de moarte.... Când, cu ajutorul lui<br />
Isus Hristos, ne vom întâlni iarăși în pacea cea dulce a vieții viitoare, vei înțelege cât de<br />
îndurător S-a arătat Dumnezeu față de mine, cât de răbdător m-a susținut în mijlocul<br />
ispitelor și încercărilor.” (Bonnechose, vol. 2, p. 67) În întunecimea închisorii, el a prevăzut<br />
triumful credinței adevărate. În visele acestor nopți, el văzu capela din Praga în care<br />
predicase Evanghelia, pe papa și pe episcopii lui ștergând tablourile lui Hristos pe care el le<br />
pictase pe pereți. „Această viziune l-a descurajat; dar în ziua următoare a visat mulți pictori<br />
ocupați cu restaurarea acestor tablouri, în număr mai mare și în culori mai strălucitoare. De<br />
îndată ce lucrul lor a fost terminat, pictorii, care erau înconjurați de o mulțime de oameni, au<br />
exclamat: «Acum să vină papii și episcopii; ei nu le vor mai putea șterge!» Când a vorbit<br />
despre vis, reformatorul a spus: «Cred că acest lucru este sigur, și anume că chipul lui<br />
Hristos nu va putea fi șters niciodată. Ei au dorit să-l distrugă, dar el va fi pictat proaspăt în<br />
toate inimile de niște predicatori mult mai buni decât mine»” (D’Aubigne vol. 1, cap.6).<br />
64
Change language