Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
„Mintea lui Huss, în această etapă a carierei sale, pare să fi fost scena unui conflict dureros. Cu toate că biserica căuta să-l intimideze cu tunetele ei, el nu renunțase la autoritatea ei. Biserica romană era încă pentru el mireasa lui Hristos, iar papa era reprezentantul și vicarul lui Dumnezeu. Huss se lupta împotriva abuzului de autoritate, și nu împotriva principiului în sine. Acest fapt a produs o luptă teribilă între convingerile și înțelegerile lui și cererile conștiinței. Dacă autoritatea era dreaptă și infailibilă, așa cum o credea a fi, cum se făcea că el se simțea îndemnat să nu i se supună? Să asculte, vedea că este un păcat; dar cum putea ca ascultarea de o biserică infailibilă să-l ducă într-o astfel de situație? Aceasta era pentru el o problemă de nerezolvat; era îndoiala care-l chinuia ceas cu ceas. Singurul răspuns pe care l-a dat a fost că acum se repetă ceea ce se întâmplase și în zilele Mântuitorului, când preoții bisericii decăzuseră cu totul și foloseau autoritatea lor legală în scopuri ilegale. Aceasta l-a dus să adopte pentru conduita sa, cât și să predice altora, maxima că învățăturile Scripturii oferite înțelegerii trebuie să îndrume conștiința; cu alte cuvinte, Dumnezeu vorbește prin Biblie, și nu biserica ce vorbește prin preoți este călăuza infailibilă.” (Wylie, b.3, cap.2). Apoi, atunci când agitația din Praga s-a mai potolit, Huss s-a reîntors la capela Betleem, pentru a continua cu și mai mare râvnă și curaj, predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Vrăjmașii lui erau activi și puternici, dar regina și mulți nobili erau prietenii săi, poporul, în mare număr, era de partea lui. Făcând comparație între învățăturile lui curate și înălțătoare, împreună cu o viață sfântă și dogmele degradante pe care le predicau romaniștii, cu avariția și desfrâul practicate de ei, mulți socoteau o adevărată onoare să fie de partea lui. Până acum Huss fusese singur în lucrările lui; dar acum Ieronim, care în timp ce era în Anglia primise învățăturile lui Wycliffe, s-a unit cu el în lucrarea de reformă. Cei doi urmau să fie de aici înainte uniți în viața lor și nici moartea n-avea să-i despartă. Strălucirea geniului, elocvența și cultura — daruri care câștigă favoarea populară — erau posedate întrun grad deosebit de Ieronim; dar în acele calități care constituie adevărata tărie de caracter, Huss era mai puternic. Judecata lui calmă era ca o frână pentru spiritul impulsiv al lui Ieronim care, cu o adevărată umilință, își dădea seama de valoarea acestuia și se supunea sfaturilor lui. Sub impulsul lucrării lor unite, reforma s-a întins mult mai repede. Dumnezeu a îngăduit ca o mare lumină să strălucească asupra minților acestor bărbați aleși, descoperindu-le multe din rătăcirile Romei; dar ei n-au primit toată lumina care trebuia dată lumii. Prin acești slujitori ai Săi, Dumnezeu conducea poporul afară din întunericul romanismului; dar mai existau multe și mari piedici ce trebuia înfruntate. El i-a condus pas cu pas, pe măsură ce ei le puteau suporta. Ei nu erau pregătiți să primească dintro dată toată lumina. Dacă ar fi fost prezentată astfel, ca strălucirea deplină a soarelui de amiază, aceia care au stat multă vreme în întuneric s-ar fi îndepărtat de ea. De aceea, El le-a descoperit-o conducătorilor puțin câte puțin, pe măsură ce putea fi primită de popor. De la un secol la altul, alți lucrători credincioși aveau să urmeze, pentru a conduce poporul mai departe pe calea reformei. 61
Schisma din biserică continua. Trei papi se luptau acum pentru supremație și lupta lor umplea creștinătatea de crimă și frământare. Nemaifiind mulțumiți să arunce blesteme, au recurs la arme. Fiecare dintre ei s-a grăbit să-și procure arme și să înroleze soldați. Fără îndoială că era nevoie de bani; și pentru a-i procura, darurile, slujbele și binecuvântările bisericii erau oferite spre vânzare . Preoții la rândul lor, imitându-i pe superiori, au recurs la simonie și la război pentru a-și umili rivalii și pentru a-și întări puterea. Cu o îndrăzneală zilnic crescândă, Huss tuna împotriva nelegiuirilor care erau îngăduite în numele religiei; iar poporul îi acuza în mod deschis pe conducătorii Romei ca fiind cauza nenorocirilor care copleșiseră creștinătatea. Din nou orașul Praga părea că se află pe marginea unui conflict sângeros. Ca și în veacurile trecute, slujitorul lui Dumnezeu a fost acuzat ca fiind „acela care nenorocește pe Israel”. (1 Regi 18, 17). Orașul a fost pus din nou sub interdicție, iar Huss s-a retras în satul natal. Mărturia depusă cu atâta credincioșie, din iubita lui capelă Betleem, se încheiase. El urma să vorbească întregii creștinătăți de la o tribună mai înaltă, înainte de a-și depune viața ca mărturie în favoarea adevărului. Pentru a remedia relele care tulburau Europa, a fost convocat un conciliu general la Constanța. Conciliul a fost convocat la dorința împăratului Sigismund de către unul dintre cei trei papi rivali, Ioan al XXIII-lea. Cererea în favoarea unui conciliu era departe de a fi salutată de papa Ioan, ale cărui caracter și purtări cu greu ar fi putut suporta cercetarea din partea prelaților care erau tot așa de slabi în ceea ce privește morala cum erau și membrii bisericii din acele vremuri. Însă el n-a îndrăznit să se împotrivească voinței lui Sigismund . Principalele obiective care trebuiau să fie rezolvate de acest conciliu erau acelea de a se pune capăt schismei din biserică și dezrădăcinarea ereziei. Ca urmare, cei doi papi rivali au fost somați să apară înaintea lui, ca și propagatorul fruntaș al vederilor noi, Ioan Huss. Cei dintâi, având grijă de propria siguranță, n-au venit în persoană, ci au fost reprezentați prin delegații lor. Papa Ioan, cel care convocase conciliul, a venit cu multă neîncredere, bănuind planul ascuns al împăratului de a-l demite, temându-se că va trebui să dea socoteală pentru viciile care pângăriseră tiara, ca și pentru crimele cu ajutorul cărora și-o câștigase. Cu toate acestea, și-a făcut intrarea în orașul Constanța cu mare pompă, însoțit de ecleziasticii cu cel mai înalt rang și urmat de o suită de curteni. Tot clerul și demnitarii orașului, împreună cu o mulțime imensă de cetățeni, au ieșit să-l salute. Deasupra capului avea un baldachin aurit purtat de patru șefi magistrați. Înaintea lui era ostia, iar veșmintele bogate ale cardinalilor și ale nobililor ofereau o priveliște impunătoare. În același timp se apropia de Constanța un alt călător. Huss era conștient de primejdiile care-amenințau. El s-a despărțit de prieteni ca și când nu i-ar mai întâlni niciodată și a pornit în călătorie având simțământul că ea îl va duce la rug. Cu toate că primise un bilet de liberă trecere de la regele Boemiei, precum și unul de la împăratul Sigismund în timpul călătoriei, el și-a făcut toate aranjamentele în eventualitatea morții sale. 62
- Page 21 and 22: locaș ca cerurile de înalt.” (P
- Page 23 and 24: În timpul domniei lui Irod, Ierusa
- Page 25 and 26: pământul se cutremura și mulțim
- Page 27 and 28: întâmpinate cu blesteme amare. Au
- Page 29 and 30: care glumesc cu posibilitățile ha
- Page 31 and 32: Capitolul 2 — Focuri de Persecuț
- Page 33 and 34: adevărului; și acolo unde se așt
- Page 35 and 36: După o luptă lungă și aprigă,
- Page 37 and 38: aparență atât de popular în lum
- Page 39 and 40: Una dintre învățăturile de seam
- Page 41 and 42: Marele apostat reușise să se îna
- Page 43 and 44: Același spirit de ură și de împ
- Page 45 and 46: ei fuseseră aduse la îndeplinire
- Page 47 and 48: îndepărtate. Din Irlanda a venit
- Page 49 and 50: Înapoia bastioanelor înalte ale m
- Page 51 and 52: puternică era, datorită încercă
- Page 53 and 54: de declarațiile ei prețioase și
- Page 55 and 56: care vorbeau direct inimilor acelor
- Page 57 and 58: 46
- Page 59 and 60: către izvorul adevărului care era
- Page 61 and 62: alarmați de lăcomia călugărilor
- Page 63 and 64: Wycliffe, asemenea Domnului său, p
- Page 65 and 66: Dar Wycliffe n-a retractat nimic; n
- Page 67 and 68: îndestulătoare de credință și
- Page 69 and 70: Capitolul 6 — Doi Eroi Evanghelia
- Page 71: Huss și l-au condus la un studiu m
- Page 75 and 76: și el a fost aruncat în aceeași
- Page 77 and 78: spunea: „Amândoi și-au păstrat
- Page 79 and 80: de judecători nedrepți. Aproape
- Page 81 and 82: după începerea războiului, vitea
- Page 83 and 84: Credincioși Evangheliei, boemii au
- Page 85 and 86: său stăruitor și practic l-a con
- Page 87 and 88: depărtare cetatea așezată pe cel
- Page 89 and 90: certificatelor sale de iertare, toa
- Page 91 and 92: dacă nu, atunci cine o poate face
- Page 93 and 94: judecat și condamnat și toate ace
- Page 95 and 96: Cu toate că Luther își asigurase
- Page 97 and 98: Într-un apel adresat împăratului
- Page 99 and 100: zilele lui Luther era un adevăr pr
- Page 101 and 102: încredințat acest caz, a fost ala
- Page 103 and 104: murdar izvorăsc asemenea ape infec
- Page 105 and 106: Contemplându-L pe Hristos, el s-a
- Page 107 and 108: „văzând că este o problemă ca
- Page 109 and 110: acesta, voi retracta orice greșeal
- Page 111 and 112: a pus în contrast părțile aflate
- Page 113 and 114: Frederic de Saxonia păstra o rezer
- Page 115 and 116: dușmani. Pe drumul de întoarcere
- Page 117 and 118: Capitolul 9 — Reformatorul Elveț
- Page 119 and 120: scolastică. În cele din urmă am
- Page 121 and 122: Curând s-a trezit un viu interes p
Schisma din biserică continua. Trei papi se luptau acum pentru supremație și lupta lor<br />
umplea creștinătatea de crimă și frământare. Nemaifiind mulțumiți să arunce blesteme, au<br />
recurs la arme. Fiecare dintre ei s-a grăbit să-și procure arme și să înroleze soldați. Fără<br />
îndoială că era nevoie de bani; și pentru a-i procura, darurile, slujbele și binecuvântările<br />
bisericii erau oferite spre vânzare . Preoții la rândul lor, imitându-i pe superiori, au recurs la<br />
simonie și la război pentru a-și umili rivalii și pentru a-și întări puterea. Cu o îndrăzneală<br />
zilnic crescândă, Huss tuna împotriva nelegiuirilor care erau îngăduite în numele religiei; iar<br />
poporul îi acuza în mod deschis pe conducătorii Romei ca fiind cauza nenorocirilor care<br />
copleșiseră creștinătatea.<br />
Din nou orașul Praga părea că se află pe marginea unui conflict sângeros. Ca și în<br />
veacurile trecute, slujitorul lui Dumnezeu a fost acuzat ca fiind „acela care nenorocește pe<br />
Israel”. (1 Regi 18, 17). Orașul a fost pus din nou sub interdicție, iar Huss s-a retras în satul<br />
natal. Mărturia depusă cu atâta credincioșie, din iubita lui capelă Betleem, se încheiase. El<br />
urma să vorbească întregii creștinătăți de la o tribună mai înaltă, înainte de a-și depune viața<br />
ca mărturie în favoarea adevărului.<br />
<strong>Pentru</strong> a remedia relele care tulburau Europa, a fost convocat un conciliu general la<br />
Constanța. Conciliul a fost convocat la dorința împăratului Sigismund de către unul dintre<br />
cei trei papi rivali, Ioan al XXIII-lea. Cererea în favoarea unui conciliu era departe de a fi<br />
salutată de papa Ioan, ale cărui caracter și purtări cu greu ar fi putut suporta cercetarea din<br />
partea prelaților care erau tot așa de slabi în ceea ce privește morala cum erau și membrii<br />
bisericii din acele vremuri. Însă el n-a îndrăznit să se împotrivească voinței lui Sigismund .<br />
Principalele obiective care trebuiau să fie rezolvate de acest conciliu erau acelea de a se<br />
pune capăt schismei din biserică și dezrădăcinarea ereziei. Ca urmare, cei doi papi rivali au<br />
fost somați să apară înaintea lui, ca și propagatorul fruntaș al vederilor noi, Ioan Huss. Cei<br />
dintâi, având grijă de propria siguranță, n-au venit în persoană, ci au fost reprezentați prin<br />
delegații lor. Papa Ioan, cel care convocase conciliul, a venit cu multă neîncredere, bănuind<br />
planul ascuns al împăratului de a-l demite, temându-se că va trebui să dea socoteală pentru<br />
viciile care pângăriseră tiara, ca și pentru crimele cu ajutorul cărora și-o câștigase. Cu toate<br />
acestea, și-a făcut intrarea în orașul Constanța cu mare pompă, însoțit de ecleziasticii cu cel<br />
mai înalt rang și urmat de o suită de curteni. Tot clerul și demnitarii orașului, împreună cu o<br />
mulțime imensă de cetățeni, au ieșit să-l salute. Deasupra capului avea un baldachin aurit<br />
purtat de patru șefi magistrați. Înaintea lui era ostia, iar veșmintele bogate ale cardinalilor și<br />
ale nobililor ofereau o priveliște impunătoare.<br />
În același timp se apropia de Constanța un alt călător. Huss era conștient de primejdiile<br />
care-amenințau. El s-a despărțit de prieteni ca și când nu i-ar mai întâlni niciodată și a pornit<br />
în călătorie având simțământul că ea îl va duce la rug. Cu toate că primise un bilet de liberă<br />
trecere de la regele Boemiei, precum și unul de la împăratul Sigismund în timpul călătoriei,<br />
el și-a făcut toate aranjamentele în eventualitatea morții sale.<br />
62
Change language