07.07.2024 Views

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

„Mintea lui Huss, în această etapă a carierei sale, pare să fi fost scena unui conflict

dureros. Cu toate că biserica căuta să-l intimideze cu tunetele ei, el nu renunțase la

autoritatea ei. Biserica romană era încă pentru el mireasa lui Hristos, iar papa era

reprezentantul și vicarul lui Dumnezeu. Huss se lupta împotriva abuzului de autoritate, și nu

împotriva principiului în sine. Acest fapt a produs o luptă teribilă între convingerile și

înțelegerile lui și cererile conștiinței. Dacă autoritatea era dreaptă și infailibilă, așa cum o

credea a fi, cum se făcea că el se simțea îndemnat să nu i se supună? Să asculte, vedea că

este un păcat; dar cum putea ca ascultarea de o biserică infailibilă să-l ducă într-o astfel de

situație? Aceasta era pentru el o problemă de nerezolvat; era îndoiala care-l chinuia ceas cu

ceas. Singurul răspuns pe care l-a dat a fost că acum se repetă ceea ce se întâmplase și în

zilele Mântuitorului, când preoții bisericii decăzuseră cu totul și foloseau autoritatea lor

legală în scopuri ilegale. Aceasta l-a dus să adopte pentru conduita sa, cât și să predice

altora, maxima că învățăturile Scripturii oferite înțelegerii trebuie să îndrume conștiința; cu

alte cuvinte, Dumnezeu vorbește prin Biblie, și nu biserica ce vorbește prin preoți este

călăuza infailibilă.” (Wylie, b.3, cap.2).

Apoi, atunci când agitația din Praga s-a mai potolit, Huss s-a reîntors la capela Betleem,

pentru a continua cu și mai mare râvnă și curaj, predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.

Vrăjmașii lui erau activi și puternici, dar regina și mulți nobili erau prietenii săi, poporul, în

mare număr, era de partea lui. Făcând comparație între învățăturile lui curate și înălțătoare,

împreună cu o viață sfântă și dogmele degradante pe care le predicau romaniștii, cu avariția

și desfrâul practicate de ei, mulți socoteau o adevărată onoare să fie de partea lui.

Până acum Huss fusese singur în lucrările lui; dar acum Ieronim, care în timp ce era în

Anglia primise învățăturile lui Wycliffe, s-a unit cu el în lucrarea de reformă. Cei doi urmau

să fie de aici înainte uniți în viața lor și nici moartea n-avea să-i despartă. Strălucirea

geniului, elocvența și cultura — daruri care câștigă favoarea populară — erau posedate întrun

grad deosebit de Ieronim; dar în acele calități care constituie adevărata tărie de caracter,

Huss era mai puternic. Judecata lui calmă era ca o frână pentru spiritul impulsiv al lui

Ieronim care, cu o adevărată umilință, își dădea seama de valoarea acestuia și se supunea

sfaturilor lui. Sub impulsul lucrării lor unite, reforma s-a întins mult mai repede.

Dumnezeu a îngăduit ca o mare lumină să strălucească asupra minților acestor bărbați

aleși, descoperindu-le multe din rătăcirile Romei; dar ei n-au primit toată lumina care

trebuia dată lumii. Prin acești slujitori ai Săi, Dumnezeu conducea poporul afară din

întunericul romanismului; dar mai existau multe și mari piedici ce trebuia înfruntate. El i-a

condus pas cu pas, pe măsură ce ei le puteau suporta. Ei nu erau pregătiți să primească dintro

dată toată lumina. Dacă ar fi fost prezentată astfel, ca strălucirea deplină a soarelui de

amiază, aceia care au stat multă vreme în întuneric s-ar fi îndepărtat de ea. De aceea, El le-a

descoperit-o conducătorilor puțin câte puțin, pe măsură ce putea fi primită de popor. De la

un secol la altul, alți lucrători credincioși aveau să urmeze, pentru a conduce poporul mai

departe pe calea reformei.

61

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!