Pentru a Termina Cursa_

„Mintea lui Huss, în această etapă a carierei sale, pare să fi fost scena unui conflict
dureros. Cu toate că biserica căuta să-l intimideze cu tunetele ei, el nu renunțase la
autoritatea ei. Biserica romană era încă pentru el mireasa lui Hristos, iar papa era
reprezentantul și vicarul lui Dumnezeu. Huss se lupta împotriva abuzului de autoritate, și nu
împotriva principiului în sine. Acest fapt a produs o luptă teribilă între convingerile și
înțelegerile lui și cererile conștiinței. Dacă autoritatea era dreaptă și infailibilă, așa cum o
credea a fi, cum se făcea că el se simțea îndemnat să nu i se supună? Să asculte, vedea că
este un păcat; dar cum putea ca ascultarea de o biserică infailibilă să-l ducă într-o astfel de
situație? Aceasta era pentru el o problemă de nerezolvat; era îndoiala care-l chinuia ceas cu
ceas. Singurul răspuns pe care l-a dat a fost că acum se repetă ceea ce se întâmplase și în
zilele Mântuitorului, când preoții bisericii decăzuseră cu totul și foloseau autoritatea lor
legală în scopuri ilegale. Aceasta l-a dus să adopte pentru conduita sa, cât și să predice
altora, maxima că învățăturile Scripturii oferite înțelegerii trebuie să îndrume conștiința; cu
alte cuvinte, Dumnezeu vorbește prin Biblie, și nu biserica ce vorbește prin preoți este
călăuza infailibilă.” (Wylie, b.3, cap.2).
Apoi, atunci când agitația din Praga s-a mai potolit, Huss s-a reîntors la capela Betleem,
pentru a continua cu și mai mare râvnă și curaj, predicarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Vrăjmașii lui erau activi și puternici, dar regina și mulți nobili erau prietenii săi, poporul, în
mare număr, era de partea lui. Făcând comparație între învățăturile lui curate și înălțătoare,
împreună cu o viață sfântă și dogmele degradante pe care le predicau romaniștii, cu avariția
și desfrâul practicate de ei, mulți socoteau o adevărată onoare să fie de partea lui.
Până acum Huss fusese singur în lucrările lui; dar acum Ieronim, care în timp ce era în
Anglia primise învățăturile lui Wycliffe, s-a unit cu el în lucrarea de reformă. Cei doi urmau
să fie de aici înainte uniți în viața lor și nici moartea n-avea să-i despartă. Strălucirea
geniului, elocvența și cultura — daruri care câștigă favoarea populară — erau posedate întrun
grad deosebit de Ieronim; dar în acele calități care constituie adevărata tărie de caracter,
Huss era mai puternic. Judecata lui calmă era ca o frână pentru spiritul impulsiv al lui
Ieronim care, cu o adevărată umilință, își dădea seama de valoarea acestuia și se supunea
sfaturilor lui. Sub impulsul lucrării lor unite, reforma s-a întins mult mai repede.
Dumnezeu a îngăduit ca o mare lumină să strălucească asupra minților acestor bărbați
aleși, descoperindu-le multe din rătăcirile Romei; dar ei n-au primit toată lumina care
trebuia dată lumii. Prin acești slujitori ai Săi, Dumnezeu conducea poporul afară din
întunericul romanismului; dar mai existau multe și mari piedici ce trebuia înfruntate. El i-a
condus pas cu pas, pe măsură ce ei le puteau suporta. Ei nu erau pregătiți să primească dintro
dată toată lumina. Dacă ar fi fost prezentată astfel, ca strălucirea deplină a soarelui de
amiază, aceia care au stat multă vreme în întuneric s-ar fi îndepărtat de ea. De aceea, El le-a
descoperit-o conducătorilor puțin câte puțin, pe măsură ce putea fi primită de popor. De la
un secol la altul, alți lucrători credincioși aveau să urmeze, pentru a conduce poporul mai
departe pe calea reformei.
61