Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Urmăriți ca dușmani ai bisericii și ca trădători față de țară, ei au continuat să predice în<br />
locuri ascunse, găsind adăpost cât puteau mai bine în casele umile ale săracilor și adesea<br />
ascunzându-se chiar în peșteri sau în gropi.<br />
În ciuda urletului persecuției, un protest liniștit, devotat, stăruitor și răbdător împotriva<br />
stricăciunii care abunda în credința religioasă a continuat să fie rostit timp de secole.<br />
Creștinii acelor zile de început nu aveau decât o cunoaștere parțială a adevărului, dar ei<br />
învățaseră să iubească și să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu și sufereau cu răbdare din<br />
cauza lui. Ca și ucenicii din zilele apostolice, mulți și-au jertfit bunurile pământești pentru<br />
cauza lui Hristos. Aceia cărora li se îngăduise să locuiască în casele proprii ofereau cu<br />
bucurie adăpost fraților lor nedreptățiți, iar când și ei erau alungați, împărtășeau cu voioșie<br />
soarta celor lepădați. Este adevărat că mii de oameni, îngroziți de furia persecuțiilor, și-au<br />
câștigat libertatea cu jertfirea credinței lor și au ieșit din închisori îmbrăcați cu haine de<br />
penitenți, pentru a face publică renegarea lor. Dar n-au fost puțini la număr aceia — printre<br />
ei aflându-se și bărbați de origine nobilă, ca și săraci și umili — care au dat o mărturie<br />
neînfricată pentru adevăr, în celulele închisorii, în „turnurile lolarzilor”, în mijlocul torturii<br />
și flăcărilor, bucurându-se că au fost găsiți vrednici să cunoască „părtășia suferințelor Lui”.<br />
Papistașii nu-și putuseră aduce la îndeplinire lucrarea lor cu Wycliffe în timpul vieții lui,<br />
dar ura lor nu putea fi stinsă atâta timp cât trupul lui rămânea liniștit în mormânt. Printr-un<br />
decret al Conciliului de la Constanța, după mai mult de 40 de ani de la moartea lui, oasele i-<br />
au fost deshumate și arse în public, iar cenușa a fost aruncată într-un pârâu din apropiere.<br />
„Acest pârâu” — spunea un scriitor din acele vremuri — „a dus cenușa în Avon, Avonul în<br />
Severn, Severnul în mări, iar mările în oceanul cel mare. Și în felul acesta cenușa lui<br />
Wycliffe a devenit un simbol al învățăturii lui, care s-a răspândit în toată lumea” (T. Fuller,<br />
Church History of Britain, b.4, sec. 2, par. 54). Dușmanii lui și-au dat prea puțin seama de<br />
însemnătatea faptei lor pline de răutate. Scrierile lui Wycliffe au fost acelea prin care Jan<br />
Huss, din Boemia a fost condus să renunțe la multe din rătăcirile romanismului și să intre în<br />
lucrarea Reformei. În felul acesta, în cele două țări, atât de depărtate una de alta, s-a semănat<br />
sămânța adevărului. Din Boemia lucrarea s-a întins în alte țări. Mințile oamenilor au fost<br />
îndreptate către Cuvântul lui Dumnezeu, uitat de multă vreme. O mână divină pregătea calea<br />
pentru acțiunea cea mare.<br />
57
Change language