Pentru a Termina Cursa_

vreunul din aceste puncte, mă voi supune îndreptării cu foarte multă smerenie, și chiar
morții, dacă nevoia cere acest lucru; dacă aș fi putut lucra în propria persoană, după voia sau
după dorința mea, m-aș fi prezentat cu siguranță înaintea episcopului Romei, dar, în mod
contrar, Domnul m-a cercetat și m-a învățat să ascult mai degrabă de Dumnezeu decât de
oameni”.
În încheiere spunea: „Să ne rugăm Dumnezeului nostru ca El să îl miște pe al nostru
papă Urban al VI-lea, așa cum a început, ca el împreună cu tot clerul lui să-l urmeze pe
Domnul Isus Hristos în viață și în acțiuni; ca ei să-i învețe pe oameni, pentru ca și ei, la
rândul lor, să-i urmeze cu credincioșie” (John Fox, Faptele Apostolilor and Monuments, vol.
3, p. 49.50). Astfel, Wycliffe a prezentat papei și cardinalilor lui blândețea și umilința lui
Hristos, arătându-le nu numai lor, ci întregii creștinătăți contrastul dintre ei și Domnul, ai
cărui reprezentanți pretindeau a fi.
Wycliffe se aștepta ca viața să fie prețul credincioșiei lui. Regele, papa și episcopii se
uniseră să-i desăvârșească nimicirea și părea sigur că în câteva luni va ajunge pe rug. Dar
curajul lui era neclintit. „Pentru ce se spune să cauți departe coroana martiriului, spunea el.
Predică Evanghelia lui Hristos prelaților trufași și martirajul nu va întârzia. Adică, cum, să
trăiesc și să tac?.... Niciodată! Să cadă lovitura, o aștept să vină” (D’Aubigne, b.17, cap.8).
Însă Dumnezeu, în providența Sa, îl ocrotea încă pe slujitorul Său. Omul care toată viața lui
apărase curajos adevărul, cu primejdia zilnică a vieții, nu trebuia să cadă pradă urii
dușmanilor săi. Wycliffe n-a căutat niciodată să se apere singur, însă Dumnezeu fusese
ocrotitorul lui; iar acum, când vrăjmașii păreau siguri de prada lor, mâna lui Dumnezeu l-a
mutat departe de puterea lor. În biserica lui de la Lutterworth, pe când era gata să împartă
Cina Domnului, a căzut lovit de paralizie și la scurtă vreme s-a stins din viață.
Dumnezeu îi dăduse lui Wycliffe lucrarea pe care o avea de făcut. El i-a pus cuvântul
adevărului în gură și a trimis o gardă în jurul lui pentru ca adevărul să poată ajunge la
oameni. Viața i-a fost ocrotită și lucrarea lui a fost prelungită, până când s-a pus temelia
pentru marea lucrare a Reformei. Wycliffe venea din întunericul evului mediu. Înaintea lui
nu mai fusese nimeni de la care să-și fi inspirat sistemul lui de reformă. Ridicat asemenea
lui Ioan Botezătorul pentru a împlini o misiune deosebită, el a fost vestitorul unei ere noi.
Cu toate acestea, în sistemul adevărului pe care el l-a prezentat era o unitate și o desăvârșire
pe care reformatorii care i-au urmat nu au depășit-o, iar alții nici n-au atins-o, nici măcar la
o sută de ani după aceea. Atât de temeinic fusese pusă temelia, atât de neabătut și de sigur
era planul, încât n-a mai fost necesar să fie refăcut de aceia care au venit după el.
Marea lucrare pe care o inaugurase Wycliffe, era aceea de a libera conștiința și mintea,
de a elibera națiunile care timp de veacuri fuseseră legate la carul triumfal al Romei, și-a
avut izvorul în Biblie. Aici se afla izvorul acelei binecuvântări care, la fel ca apa vieții,
cursese de-a lungul veacurilor începând cu secolul al XIV-lea. Wycliffe a primit Sfintele
Scripturi încredințat că ele sunt descoperirea inspirată a voinței lui Dumnezeu, o măsură
55