Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
cătușele ignoranței și viciului, mai mult pentru a elibera și a înălța patria lui decât fusese<br />
realizat vreodată prin cele mai strălucite biruințe pe câmpurile de luptă.<br />
Nefiind cunoscută încă arta tiparului, Biblia a putut fi multiplicată numai prin muncă<br />
migăloasă și obositoare. Atât de mare era interesul pentru a primi o carte, încât mulți se<br />
angajau voluntar în lucrarea transcrierii ei, dar copiștii cu greu puteau face față cererilor.<br />
Unii dintre cumpărătorii mai bogați doreau întreaga Biblie. Alții cumpărau numai o parte<br />
din ea. În multe cazuri, câteva familii se uneau pentru a cumpăra un exemplar. În felul<br />
acesta Biblia lui Wycliffe și-a făcut repede drum spre căminele oamenilor.<br />
O chemare adresată rațiunii oamenilor i-a ridicat din supunerea pasivă față de dogmele<br />
papale. Wycliffe vestea acum învățăturile deosebite ale protestantismului — mântuirea prin<br />
credința în Hristos, singura infailibilitate fiind aceea a Scripturilor. Predicatorii pe care el îi<br />
trimisese făcuseră ca Biblia să se răspândească împreună cu scrierile reformatorului cu un<br />
așa succes, încât credința cea nouă a fost primită de aproape jumătate din poporul Angliei.<br />
Apariția Scripturilor a produs consternare autorităților bisericii. Ei trebuia să facă față<br />
acum unui mijloc mai puternic decât Wycliffe — un mijloc împotriva căruia armele lor erau<br />
neputincioase. La data aceea nu exista în Anglia nici o lege care să interzică Biblia,<br />
deoarece niciodată până atunci nu fusese publicată în limba poporului. Asemenea legi au<br />
fost emise după aceea și au fost aplicate cu strictețe. Cu toate acestea, în ciuda străduințelor<br />
preoților, pentru o vreme, a existat o ocazie de a se răspândi Cuvântul lui Dumnezeu.<br />
Din nou conducătorii papali au complotat să aducă la tăcere glasul reformatorului. A fost<br />
somat să apară pentru a fi judecat înaintea a trei tribunale, dar a fost în zadar. Mai întâi un<br />
sinod de episcopi a declarat scrierile lui eretice și, câștigându-l pe tânărul rege Richard al IIlea<br />
de partea lor, au obținut un decret regal care îi condamna la închisoare pe toți aceia care<br />
vor susține învățăturile condamnate. Wycliffe a cerut atunci transferarea cazului său de la<br />
sinod la parlament, unde a acuzat fără teamă ierarhia papală înaintea consiliului național și a<br />
cerut o reformare a uriașelor abuzuri legiferate de biserică. Cu o putere convingătoare, el a<br />
descris încălcările și corupțiile scaunului papal. Vrăjmașii lui au fost puși în încurcătură.<br />
Prietenii și susținătorii lui Wycliffe fuseseră obligați să se supună și să aștepte cu încredere<br />
ca însuși reformatorul, la vârsta lui înaintată, singur și fără prieteni, să se plece înaintea<br />
autorității combinate, a coroanei și a mitrei. Dar în loc de aceasta, papistașii s-au văzut<br />
înfrânți. Parlamentul, trezit de apelurile stăruitoare ale lui Wycliffe, a revocat edictul<br />
prigonitorilor și reformatorul a fost pus iarăși în libertate.<br />
<strong>Pentru</strong> a treia oară a fost adus la judecată și de data aceasta înaintea celui mai înalt<br />
tribunal religios al regatului. Aici nu trebuia să se arate nici o milă față de erezie. În cele din<br />
urmă se credea că aici Roma va triumfa, iar lucrarea reformatorului va fi oprită. Așa<br />
socoteau papistașii. Dacă planul acesta ar fi fost adus la îndeplinire, Wycliffe ar fi fost<br />
obligat să-și retracteze învățăturile sau, altminteri, avea să părăsească tribunalul numai<br />
pentru a merge în flăcări.<br />
53
Change language