Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Wycliffe, asemenea Domnului său, predica Evanghelia celor săraci. Nemulțumit cu<br />
răspândirea luminii în casele lor sărăcăcioase din parohia Lutterworth, s-a hotărât ca ea să<br />
fie dusă în toate părțile Angliei. <strong>Pentru</strong> a duce lucrul acesta la îndeplinire, a organizat un<br />
corp de predicatori, oameni simpli și devotați, care iubeau adevărul și nu doreau nimic mai<br />
mult decât să-l răspândească. Acești oameni mergeau pretutindeni, învățând în piețe, pe<br />
străzile marilor orașe și pe drumurile de țară. Ei îi căutau pe cei bătrâni, pe cei bolnavi, pe<br />
cei săraci și le descopereau vestea bună a harului lui Dumnezeu.<br />
Ca profesor de teologie la Oxford, Wycliffe predica Cuvântul lui Dumnezeu în sălile<br />
universității. Atât de credincios prezenta el adevărurile studenților săi, încât a primit titlul de<br />
„doctorul Evangheliei”. Dar cea mai mare lucrare a vieții lui a fost traducerea Scripturilor în<br />
limba engleză. Într-o lucrare On the Truth and Meaning of Scripture (Cu privire la adevărul<br />
și însemnătatea Scripturii), el și-a exprimat intenția de a traduce Biblia, astfel încât fiecare<br />
om din Anglia să poată citi în limba maternă lucrările minunate ale lui Dumnezeu.<br />
Deodată lucrările lui au fost oprite. Deși nu avea nici 60 de ani, munca neîncetată,<br />
studiul și asalturile dușmanilor i-au slăbit puterile și l-au îmbătrânit înainte de vreme. A fost<br />
atacat de o boală primejdioasă. Vestea a adus bucurie călugărilor. Acum, au gândit ei, se va<br />
pocăi cu amar de răul pe care l-a făcut bisericii și s-au grăbit în camera lui pentru a-i asculta<br />
spovedania. Reprezentanții celor patru ordine călugărești împreună cu patru funcționari<br />
civili s-au adunat în jurul presupusului muribund. „Ai moartea pe buze îi spuseră ei; regretăți<br />
greșelile și retrage în fața noastră tot ce ai spus pentru insultarea noastră”. Reformatorul<br />
ascultă în tăcere; apoi l-a rugat pe slujitorul lui să-l ridice pe pat și, privindu-i în ochi cum<br />
stăteau așteptând retractarea lui, spuse cu un glas hotărât și puternic, care adesea îi făcuse să<br />
tremure: „Nu voi muri, ci voi trăi; și voi demasca din nou faptele rele ale călugărilor”<br />
(D’Aubigne, b.17, cap.7). Surprinși și rușinați, călugării părăsiră în grabă camera.<br />
Cuvintele lui Wycliffe s-au împlinit. A trăit să pună în mâinile concetățenilor lui cea mai<br />
puternică dintre toate armele împotriva Romei să le dea Biblia, mijlocul rânduit de Cer<br />
pentru a-i elibera, a-i lumina și a-i evangheliza pe oameni. <strong>Pentru</strong> împlinirea acestei lucrări a<br />
trebuit să treacă peste piedici multe și grele. Dar Wycliffe a fost împovărat de suferință; știa<br />
că nu-i mai rămăseseră decât câțiva ani de lucru; a văzut împotrivirea pe care trebuia să o<br />
întâmpine; dar, încurajat de făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, a mers înainte neînfricat<br />
de nimic. În deplină vigoare a puterilor lui intelectuale, bogat în experiență, el a fost păstrat<br />
și pregătit de providența deosebită a lui Dumnezeu pentru cea mai mare dintre lucrările lui.<br />
În timp ce toată creștinătatea era în frământare, reformatorul, în parohia sa de la<br />
Lutterworth, neluând aminte la furtuna care se dezlănțuia, s-a dedicat sarcinii lui alese.<br />
În cele din urmă lucrarea a fost terminată — prima traducere engleză a Bibliei ce s-a<br />
făcut vreodată. Cuvântul lui Dumnezeu a fost deschis Angliei. Reformatorul nu se mai<br />
temea acum de închisoare, nici de rug. El pusese în mâinile poporului englez o lumină care<br />
nu putea fi stinsă niciodată. Dând Biblia concetățenilor lui, el făcuse mai mult pentru a rupe<br />
52
Change language