Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Curând tunetele papale s-au năpustit împotriva lui. Trei bule au fost trimise în Anglia — universității, regelui și prelaților — toate poruncind măsuri imediate și hotărâte pentru a-l aduce la tăcere pe învățătorul ereziei (Augustus Neander, General History of the Christian Religion and Church, period 6, sec.2, par.8. Vezi și note suplimentare). Înainte de sosirea bulelor, episcopii, în zelul lor, l-au convocat de urgență pe Wycliffe în fața lor pentru judecată. Doi dintre cei mai puternici prinți ai regatului l-au însoțit înaintea tribunalului; iar poporul a înconjurat clădirea și, pătrunzând înăuntru, i-a intimidat atât de tare pe judecători, încât pentru o vreme dezbaterile au fost suspendate și i s-a îngăduit să fie liber. Peste scurtă vreme, Eduard al III-lea, pe care la vârstă înaintată prelații au căutat să-l influențeze împotriva reformatorului, a murit și fostul ocrotitor al lui Wycliffe a devenit regentul regatului. Dar sosirea bulelor papale a aruncat peste toată Anglia o poruncă categorică pentru arestarea și întemnițarea ereticului. Aceste măsuri arătau direct spre rug. Se vedea clar că Wycliffe trebuia să cadă curând pradă răzbunării Romei. Dar Acela care spusese unuia din vechime „Nu te teme.... Eu sunt scutul tău” (Geneza 15, 1) Și-a întins din nou mâinile să-l ocrotească pe slujitorul Său. Moartea a venit, dar nu pentru reformator, ci pentru pontiful care-i hotărâse distrugerea. Grigore al XI-lea a murit, iar ecleziasticii care se adunaseră pentru judecarea lui Wycliffe s-au împrăștiat. Dumnezeu, în providența Sa, încă era la cârma evenimentelor pentru a da ocazie dezvoltării Reformei. Moartea lui Grigore a fost urmată de alegerea a doi papi rivali. Două puteri care se luptau, fiecare pretinzând a fi infailibilă, pretindeau acum ascultare . Fiecare dintre cei doi îi chemau pe credincioși să-i ajute în război împotriva celuilalt, întărindu-și chemările cu anateme teribile împotriva dușmanilor lui și cu făgăduințe de răsplată în ceruri pentru susținători. Această împrejurare a slăbit mult puterea papalității. Grupele vrăjmașe făcuseră tot ce putuseră pentru a se ataca una pe alta, iar Wycliffe a avut odihnă pentru o vreme. Anatemele și acuzațiile zburau de la un papă la celălalt și s-a vărsat mult sânge pentru a susține pretențiile războinice. Crimele și scandalurile au inundat biserica. În acest timp, reformatorul, retras în liniștea parohiei lui din Lutterworth, lucra cu înțelepciune pentru a-i atrage pe oameni de la papii care se certau, la Isus, Prințul păcii. Schisma, cu toată lupta și stricăciunea pe care le-a provocat, a pregătit drumul spre Reformă, făcându-i pe oameni în stare să vadă ce era în realitate papalitatea. Într-o lucrare pe care a publicat-o On the Schism of the Popes(Cu privire la schisma papilor), Wycliffe îi chema pe oameni să aprecieze dacă nu cumva acești doi prelați spuneau adevărul atunci când se acuzau unul pe altul ca fiind anticrist. „Dumnezeu”, spunea el, „nu l-a mai putut suporta pe diavolul să domnească numai peste un astfel de preot, ci... i-a împărțit în două, astfel ca oamenii, în numele lui Hristos, să-i biruiască mai ușor pe amândoi” (R.Vaughan, Life and Opinions of John de Wycliffe, vol. 2, Pagina 6). 51
Wycliffe, asemenea Domnului său, predica Evanghelia celor săraci. Nemulțumit cu răspândirea luminii în casele lor sărăcăcioase din parohia Lutterworth, s-a hotărât ca ea să fie dusă în toate părțile Angliei. Pentru a duce lucrul acesta la îndeplinire, a organizat un corp de predicatori, oameni simpli și devotați, care iubeau adevărul și nu doreau nimic mai mult decât să-l răspândească. Acești oameni mergeau pretutindeni, învățând în piețe, pe străzile marilor orașe și pe drumurile de țară. Ei îi căutau pe cei bătrâni, pe cei bolnavi, pe cei săraci și le descopereau vestea bună a harului lui Dumnezeu. Ca profesor de teologie la Oxford, Wycliffe predica Cuvântul lui Dumnezeu în sălile universității. Atât de credincios prezenta el adevărurile studenților săi, încât a primit titlul de „doctorul Evangheliei”. Dar cea mai mare lucrare a vieții lui a fost traducerea Scripturilor în limba engleză. Într-o lucrare On the Truth and Meaning of Scripture (Cu privire la adevărul și însemnătatea Scripturii), el și-a exprimat intenția de a traduce Biblia, astfel încât fiecare om din Anglia să poată citi în limba maternă lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Deodată lucrările lui au fost oprite. Deși nu avea nici 60 de ani, munca neîncetată, studiul și asalturile dușmanilor i-au slăbit puterile și l-au îmbătrânit înainte de vreme. A fost atacat de o boală primejdioasă. Vestea a adus bucurie călugărilor. Acum, au gândit ei, se va pocăi cu amar de răul pe care l-a făcut bisericii și s-au grăbit în camera lui pentru a-i asculta spovedania. Reprezentanții celor patru ordine călugărești împreună cu patru funcționari civili s-au adunat în jurul presupusului muribund. „Ai moartea pe buze îi spuseră ei; regretăți greșelile și retrage în fața noastră tot ce ai spus pentru insultarea noastră”. Reformatorul ascultă în tăcere; apoi l-a rugat pe slujitorul lui să-l ridice pe pat și, privindu-i în ochi cum stăteau așteptând retractarea lui, spuse cu un glas hotărât și puternic, care adesea îi făcuse să tremure: „Nu voi muri, ci voi trăi; și voi demasca din nou faptele rele ale călugărilor” (D’Aubigne, b.17, cap.7). Surprinși și rușinați, călugării părăsiră în grabă camera. Cuvintele lui Wycliffe s-au împlinit. A trăit să pună în mâinile concetățenilor lui cea mai puternică dintre toate armele împotriva Romei să le dea Biblia, mijlocul rânduit de Cer pentru a-i elibera, a-i lumina și a-i evangheliza pe oameni. Pentru împlinirea acestei lucrări a trebuit să treacă peste piedici multe și grele. Dar Wycliffe a fost împovărat de suferință; știa că nu-i mai rămăseseră decât câțiva ani de lucru; a văzut împotrivirea pe care trebuia să o întâmpine; dar, încurajat de făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, a mers înainte neînfricat de nimic. În deplină vigoare a puterilor lui intelectuale, bogat în experiență, el a fost păstrat și pregătit de providența deosebită a lui Dumnezeu pentru cea mai mare dintre lucrările lui. În timp ce toată creștinătatea era în frământare, reformatorul, în parohia sa de la Lutterworth, neluând aminte la furtuna care se dezlănțuia, s-a dedicat sarcinii lui alese. În cele din urmă lucrarea a fost terminată — prima traducere engleză a Bibliei ce s-a făcut vreodată. Cuvântul lui Dumnezeu a fost deschis Angliei. Reformatorul nu se mai temea acum de închisoare, nici de rug. El pusese în mâinile poporului englez o lumină care nu putea fi stinsă niciodată. Dând Biblia concetățenilor lui, el făcuse mai mult pentru a rupe 52
- Page 13 and 14: 2
- Page 15 and 16: Capitolul 29 — Originea Răului .
- Page 17 and 18: Capitolul 1 — Evenimentele Lumii
- Page 19 and 20: Timp de trei ani, Domnul luminii ș
- Page 21 and 22: locaș ca cerurile de înalt.” (P
- Page 23 and 24: În timpul domniei lui Irod, Ierusa
- Page 25 and 26: pământul se cutremura și mulțim
- Page 27 and 28: întâmpinate cu blesteme amare. Au
- Page 29 and 30: care glumesc cu posibilitățile ha
- Page 31 and 32: Capitolul 2 — Focuri de Persecuț
- Page 33 and 34: adevărului; și acolo unde se așt
- Page 35 and 36: După o luptă lungă și aprigă,
- Page 37 and 38: aparență atât de popular în lum
- Page 39 and 40: Una dintre învățăturile de seam
- Page 41 and 42: Marele apostat reușise să se îna
- Page 43 and 44: Același spirit de ură și de împ
- Page 45 and 46: ei fuseseră aduse la îndeplinire
- Page 47 and 48: îndepărtate. Din Irlanda a venit
- Page 49 and 50: Înapoia bastioanelor înalte ale m
- Page 51 and 52: puternică era, datorită încercă
- Page 53 and 54: de declarațiile ei prețioase și
- Page 55 and 56: care vorbeau direct inimilor acelor
- Page 57 and 58: 46
- Page 59 and 60: către izvorul adevărului care era
- Page 61: alarmați de lăcomia călugărilor
- Page 65 and 66: Dar Wycliffe n-a retractat nimic; n
- Page 67 and 68: îndestulătoare de credință și
- Page 69 and 70: Capitolul 6 — Doi Eroi Evanghelia
- Page 71 and 72: Huss și l-au condus la un studiu m
- Page 73 and 74: Schisma din biserică continua. Tre
- Page 75 and 76: și el a fost aruncat în aceeași
- Page 77 and 78: spunea: „Amândoi și-au păstrat
- Page 79 and 80: de judecători nedrepți. Aproape
- Page 81 and 82: după începerea războiului, vitea
- Page 83 and 84: Credincioși Evangheliei, boemii au
- Page 85 and 86: său stăruitor și practic l-a con
- Page 87 and 88: depărtare cetatea așezată pe cel
- Page 89 and 90: certificatelor sale de iertare, toa
- Page 91 and 92: dacă nu, atunci cine o poate face
- Page 93 and 94: judecat și condamnat și toate ace
- Page 95 and 96: Cu toate că Luther își asigurase
- Page 97 and 98: Într-un apel adresat împăratului
- Page 99 and 100: zilele lui Luther era un adevăr pr
- Page 101 and 102: încredințat acest caz, a fost ala
- Page 103 and 104: murdar izvorăsc asemenea ape infec
- Page 105 and 106: Contemplându-L pe Hristos, el s-a
- Page 107 and 108: „văzând că este o problemă ca
- Page 109 and 110: acesta, voi retracta orice greșeal
- Page 111 and 112: a pus în contrast părțile aflate
Curând tunetele papale s-au năpustit împotriva lui. Trei bule au fost trimise în Anglia —<br />
universității, regelui și prelaților — toate poruncind măsuri imediate și hotărâte pentru a-l<br />
aduce la tăcere pe învățătorul ereziei (Augustus Neander, General History of the Christian<br />
Religion and Church, period 6, sec.2, par.8. Vezi și note suplimentare). Înainte de sosirea<br />
bulelor, episcopii, în zelul lor, l-au convocat de urgență pe Wycliffe în fața lor pentru<br />
judecată. Doi dintre cei mai puternici prinți ai regatului l-au însoțit înaintea tribunalului; iar<br />
poporul a înconjurat clădirea și, pătrunzând înăuntru, i-a intimidat atât de tare pe judecători,<br />
încât pentru o vreme dezbaterile au fost suspendate și i s-a îngăduit să fie liber. Peste scurtă<br />
vreme, Eduard al III-lea, pe care la vârstă înaintată prelații au căutat să-l influențeze<br />
împotriva reformatorului, a murit și fostul ocrotitor al lui Wycliffe a devenit regentul<br />
regatului.<br />
Dar sosirea bulelor papale a aruncat peste toată Anglia o poruncă categorică pentru<br />
arestarea și întemnițarea ereticului. Aceste măsuri arătau direct spre rug. Se vedea clar că<br />
Wycliffe trebuia să cadă curând pradă răzbunării Romei. Dar Acela care spusese unuia din<br />
vechime „Nu te teme.... Eu sunt scutul tău” (Geneza 15, 1) Și-a întins din nou mâinile să-l<br />
ocrotească pe slujitorul Său. Moartea a venit, dar nu pentru reformator, ci pentru pontiful<br />
care-i hotărâse distrugerea. Grigore al XI-lea a murit, iar ecleziasticii care se adunaseră<br />
pentru judecarea lui Wycliffe s-au împrăștiat.<br />
Dumnezeu, în providența Sa, încă era la cârma evenimentelor pentru a da ocazie<br />
dezvoltării Reformei. Moartea lui Grigore a fost urmată de alegerea a doi papi rivali. Două<br />
puteri care se luptau, fiecare pretinzând a fi infailibilă, pretindeau acum ascultare . Fiecare<br />
dintre cei doi îi chemau pe credincioși să-i ajute în război împotriva celuilalt, întărindu-și<br />
chemările cu anateme teribile împotriva dușmanilor lui și cu făgăduințe de răsplată în ceruri<br />
pentru susținători. Această împrejurare a slăbit mult puterea papalității. Grupele vrăjmașe<br />
făcuseră tot ce putuseră pentru a se ataca una pe alta, iar Wycliffe a avut odihnă pentru o<br />
vreme. Anatemele și acuzațiile zburau de la un papă la celălalt și s-a vărsat mult sânge<br />
pentru a susține pretențiile războinice. Crimele și scandalurile au inundat biserica. În acest<br />
timp, reformatorul, retras în liniștea parohiei lui din Lutterworth, lucra cu înțelepciune<br />
pentru a-i atrage pe oameni de la papii care se certau, la Isus, Prințul păcii.<br />
Schisma, cu toată lupta și stricăciunea pe care le-a provocat, a pregătit drumul spre<br />
Reformă, făcându-i pe oameni în stare să vadă ce era în realitate papalitatea. Într-o lucrare<br />
pe care a publicat-o On the Schism of the Popes(Cu privire la schisma papilor), Wycliffe îi<br />
chema pe oameni să aprecieze dacă nu cumva acești doi prelați spuneau adevărul atunci<br />
când se acuzau unul pe altul ca fiind anticrist. „Dumnezeu”, spunea el, „nu l-a mai putut<br />
suporta pe diavolul să domnească numai peste un astfel de preot, ci... i-a împărțit în două,<br />
astfel ca oamenii, în numele lui Hristos, să-i biruiască mai ușor pe amândoi” (R.Vaughan,<br />
Life and Opinions of John de Wycliffe, vol. 2, Pagina 6).<br />
51
Change language