07.07.2024 Views

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Dumnezeu al răzbunării, așteptând să execute dreptatea. Cu buze tremurânde și cu ochii în

lacrimi, adesea plecat pe genunchi, descoperea fraților lui făgăduințele prețioase care arătau

păcătosului unica nădejde. În felul acesta, lumina adevărului pătrundea în multe minți

întunecate, îndepărtând norul de ceață, până când Soarele neprihănirii lumina inimile cu

razele lui vindecătoare. Adesea era cazul ca unele pasaje ale Scripturii să fie citite iar și iar,

ascultătorul dorind să-i fie repetate ca și când ar fi dorit să se asigure că auzise corect.

Deosebit de dorită era repetarea cuvintelor: „Sângele lui Isus Hristos Fiul Lui ne curățește

de orice păcat” (1 Ioan 1, 7); „Și după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie

să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața

veșnică”. (Ioan 3, 14.15)

Mulți rămăseseră neamăgiți de pretențiile Romei. Ei vedeau cât de zadarnică este

mijlocirea oamenilor sau a îngerilor în favoarea păcătosului. Când lumina adevărată răsărea

în mintea lor, ei exclamau cu bucurie: „Hristos este preotul meu; sângele Lui este jertfa mea;

altarul Său este mărturisirea mea”. Ei se încredeau cu totul în meritele lui Isus, repetând

cuvintele: „Fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu”. (Evrei 11, 6). „Nu

este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, prin care trebuie să fie mântuiți.” (Faptele

Apostolilor 4, 12)

Asigurarea iubirii unui Mântuitor părea prea greu de crezut pentru unele din aceste

suflete lovite de furtuna păcatului. Atât de mare era ușurarea pe care o adusese, ca un potop

de lumină revărsat asupra lor, încât păreau răpiți în ceruri. Mâinile lor erau puse cu

încredere în mâna lui Hristos; picioarele lor erau bine fixate pe Stânca Veacurilor. Orice

teamă de moarte era alungată. Acum puteau să dorească temnița și rugul, dacă prin acestea

puteau onora numele Răscumpărătorului lor. Cuvântul lui Dumnezeu era adus astfel în

locuri tainice și citit uneori unui singur suflet, alteori unor grupe mici care tânjeau după

lumină și adevăr. Adesea, toată noaptea era petrecută în felul acesta. Atât de mare era

mirarea și admirația ascultătorilor, încât solul milei

deseori era rugat să-și întrerupă citirea până ce mintea putea prinde veștile mântuirii.

Adesea se puteau auzi rostindu-se cuvinte ca acestea: „Va primi oare Dumnezeu jertfa mea?

Îmi va zâmbi El cu bunăvoință? Mă va ierta oare?” Apoi era citat răspunsul: „Veniți la

Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”. (Matei 11, 28) Credința prindea

făgăduința și se auzea răspunsul plin de bucurie: „Nu mai sunt necesare pelerinaje lungi;

nici călătorii obositoare către locurile sfinte. Pot veni la Isus chiar așa cum sunt, păcătos și

nesfânt, și El nu va disprețui rugăciunea de pocăință: «Iertate îți sunt păcatele.» Ale mele,

chiar și ale mele pot fi iertate!”

Un val de bucurie sfântă inunda inima, iar numele lui Isus era preamărit prin cuvinte de

laudă și mulțumire. Acele suflete fericite se reîntorceau în căminele lor pentru a răspândi

lumina, pentru a repeta și altora, cât puteau mai bine, experiența lor cea nouă; și anume că ei

descoperiseră Calea vie și adevărată. Era o putere stranie și solemnă în cuvintele Scripturii

43

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!