Pentru a Termina Cursa_

Dumnezeu al răzbunării, așteptând să execute dreptatea. Cu buze tremurânde și cu ochii în
lacrimi, adesea plecat pe genunchi, descoperea fraților lui făgăduințele prețioase care arătau
păcătosului unica nădejde. În felul acesta, lumina adevărului pătrundea în multe minți
întunecate, îndepărtând norul de ceață, până când Soarele neprihănirii lumina inimile cu
razele lui vindecătoare. Adesea era cazul ca unele pasaje ale Scripturii să fie citite iar și iar,
ascultătorul dorind să-i fie repetate ca și când ar fi dorit să se asigure că auzise corect.
Deosebit de dorită era repetarea cuvintelor: „Sângele lui Isus Hristos Fiul Lui ne curățește
de orice păcat” (1 Ioan 1, 7); „Și după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie
să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața
veșnică”. (Ioan 3, 14.15)
Mulți rămăseseră neamăgiți de pretențiile Romei. Ei vedeau cât de zadarnică este
mijlocirea oamenilor sau a îngerilor în favoarea păcătosului. Când lumina adevărată răsărea
în mintea lor, ei exclamau cu bucurie: „Hristos este preotul meu; sângele Lui este jertfa mea;
altarul Său este mărturisirea mea”. Ei se încredeau cu totul în meritele lui Isus, repetând
cuvintele: „Fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu”. (Evrei 11, 6). „Nu
este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, prin care trebuie să fie mântuiți.” (Faptele
Apostolilor 4, 12)
Asigurarea iubirii unui Mântuitor părea prea greu de crezut pentru unele din aceste
suflete lovite de furtuna păcatului. Atât de mare era ușurarea pe care o adusese, ca un potop
de lumină revărsat asupra lor, încât păreau răpiți în ceruri. Mâinile lor erau puse cu
încredere în mâna lui Hristos; picioarele lor erau bine fixate pe Stânca Veacurilor. Orice
teamă de moarte era alungată. Acum puteau să dorească temnița și rugul, dacă prin acestea
puteau onora numele Răscumpărătorului lor. Cuvântul lui Dumnezeu era adus astfel în
locuri tainice și citit uneori unui singur suflet, alteori unor grupe mici care tânjeau după
lumină și adevăr. Adesea, toată noaptea era petrecută în felul acesta. Atât de mare era
mirarea și admirația ascultătorilor, încât solul milei
deseori era rugat să-și întrerupă citirea până ce mintea putea prinde veștile mântuirii.
Adesea se puteau auzi rostindu-se cuvinte ca acestea: „Va primi oare Dumnezeu jertfa mea?
Îmi va zâmbi El cu bunăvoință? Mă va ierta oare?” Apoi era citat răspunsul: „Veniți la
Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”. (Matei 11, 28) Credința prindea
făgăduința și se auzea răspunsul plin de bucurie: „Nu mai sunt necesare pelerinaje lungi;
nici călătorii obositoare către locurile sfinte. Pot veni la Isus chiar așa cum sunt, păcătos și
nesfânt, și El nu va disprețui rugăciunea de pocăință: «Iertate îți sunt păcatele.» Ale mele,
chiar și ale mele pot fi iertate!”
Un val de bucurie sfântă inunda inima, iar numele lui Isus era preamărit prin cuvinte de
laudă și mulțumire. Acele suflete fericite se reîntorceau în căminele lor pentru a răspândi
lumina, pentru a repeta și altora, cât puteau mai bine, experiența lor cea nouă; și anume că ei
descoperiseră Calea vie și adevărată. Era o putere stranie și solemnă în cuvintele Scripturii
43