Pentru a Termina Cursa_

iserici; că asupra lor zăcea o răspundere solemnă, de a face ca lumina să strălucească și
pentru aceia care se găseau în întuneric; prin puterea mare a Cuvântului lui Dumnezeu, ei au
căutat să rupă sclavia pe care Roma o impusese. Pastorii valdenzi erau pregătiți ca
misionari, fiecăruia care dorea să intre în lucrare, cerându-i-se în primul rând să câștige o
experiență ca evanghelist. Fiecare trebuia să slujească trei ani într-un câmp misionar, înainte
de a primi sarcina unei biserici în patrie. Această slujire, care cerea în cel mai înalt grad
lepădare de sine și sacrificiu, era o introducere potrivită pentru viața pastorilor din acele
vremuri grele pentru sufletele oamenilor. Tinerii care primeau binecuvântarea pentru
slujirea sfântă nu vedeau în fața lor perspectiva bogăției și slavei pământești, ci o viață de
trudă și primejdie și o posibilă soartă de martir. Misionarii erau trimiși doi câte doi, așa cum
i-a trimis și Isus pe ucenicii Săi. Cu fiecare tânăr era de obicei asociat un om în vârstă și cu
experiență, tânărul fiind sub călăuzirea tovarășului său, care răspundea de educația acestuia,
și de ale cărui sfaturi trebuia să țină seama. Acești colaboratori nu erau totdeauna împreună,
dar se întâlneau adesea pentru rugăciune și sfătuire, întărindu-se în felul acesta unul pe altul
în credință.
Dacă ar fi făcut cunoscut cuiva obiectul misiunii lor, ar fi provocat o înfrângere; de aceea
ascundeau cu grijă adevăratul ei caracter. Fiecare pastor cunoștea o meserie, iar misionarii
își aduceau la îndeplinire lucrarea sub pretextul unei chemări pământești. De obicei, o
alegeau pe aceea de negustor sau comis-voiajor. „Duceau mătăsuri, giuvaieruri și alte
articole, pe vremea aceea nu atât de ușor de găsit decât la târguri îndepărtate; și erau bine
primiți ca negustori acolo unde ar fi fost disprețuiți ca misionari” (Wylie b.1, cap.7). În toată
vremea, inimile lor erau înălțate către Dumnezeu pentru înțelepciunea de a prezenta o
comoară mai valoroasă decât aurul sau pietrele prețioase. Ei purtau asupra lor, în ascuns,
copii ale Bibliei, în întregime sau părți din ea; și oriunde se prezenta o ocazie, atrăgeau
atenția clienților la aceste manuscrise. Adesea se trezea în felul acesta un interes de a citi
Cuvântul lui Dumnezeu, și unele părți erau lăsate cu bucurie acelora care doreau să-l
primească.
Lucrarea acestor misionari a început pe câmpiile și văile de la poalele munților, dar s-a
răspândit cu mult peste aceste hotare. Cu picioarele goale, în veșminte de proastă calitate și
prăfuite datorită călătoriei, așa cum erau și acelea ale Mântuitorului lor, ei străbăteau marile
orașe și pătrundeau în țări îndepărtate. Pretutindeni răspândeau sămânța prețioasă. În urma
lor răsăreau biserici, iar sângele martirilor mărturisea în favoarea adevărului. Ziua lui
Dumnezeu va descoperi secerișul bogat de suflete, strânse în grânar prin lucrarea acestor
oameni credincioși. Acoperit și tăcut, Cuvântul lui Dumnezeu își făcea drum prin
creștinătate și întâlnea o primire bucuroasă în căminele și inimile oamenilor.
Pentru valdenzi, Scripturile nu erau numai un raport al procedeelor lui Dumnezeu cu
oamenii din vechime și o descoperire a răspunderilor și datoriilor prezentului, ci și o
descoperire a primejdiilor și slavei viitoare. Ei credeau că sfârșitul tuturor lucrurilor nu era
prea departe, iar când studiau Biblia cu rugăciune și lacrimi, erau și mai adânc impresionați
41