Pentru a Termina Cursa_

Înapoia bastioanelor înalte ale munților — în toate veacurile fiind scăparea celor
prigoniți și apăsați — valdenzii și-au găsit ascunzătorile. Aici lumina adevărului a fost
păstrată în mijlocul întunericului evului mediu. Aici, timp de o mie de ani, martorii
adevărului au păstrat vechea credință. Dumnezeu a pregătit pentru poporul Său un sanctuar
de o grandoare înfricoșătoare, potrivit cu marile adevăruri date lor în păstrare. Pentru acești
exilați credincioși, munții erau un simbol al dreptății, al neprihănirii de neschimbat a lui
Iehova. Ei îndreptau atenția copiilor către crestele care se înălțau deasupra lor într-o
maiestate neschimbătoare și le vorbeau despre Acela în care nu este schimbare, nici umbră
de mutare, al cărui cuvânt este tot atât de durabil ca și munții cei veșnici. Dumnezeu a
întemeiat munții și i-a încununat cu tărie; nici un alt braț, decât acela al Puterii infinite, nu-i
putea mișca din locul lor. În același fel El Și-a clădit Legea, temelia guvernării Sale în cer și
pe pământ. Brațul omului poate să se atingă de semenii lui și să le ia viața; dar acel braț ar
putea mai ușor să dezrădăcineze munții din temeliile lor și să-i arunce în mare decât să
schimbe un singur precept din Legea lui Iehova sau să șteargă una din făgăduințele Sale față
de aceia care împlinesc voia Sa. În credincioșia lor față de Legea Sa, slujitorii lui Dumnezeu
trebuie să fie tot atât de neclintiți ca și munții care nu se clatină.
Munții care înconjurau văile lor joase erau o mărturie continuă despre puterea creatoare
a lui Dumnezeu și despre o asigurare a grijii Sale ocrotitoare care nu se schimbă. Acei
peregrini învățau să iubească simbolurile tăcute ale prezenței lui Iehova. Ei nu-și îngăduiau
nici o nemulțumire pentru greutățile sorții lor; niciodată nu erau singuri în mijlocul
singurătății munților. Ei Îi mulțumeau lui Dumnezeu care le rânduia un azil față de ura și
cruzimea oamenilor. Se bucurau de libertatea pe care o aveau de a se închina înaintea Lui.
Adesea, când erau urmăriți de vrăjmași, tăria munților se dovedea a fi o apărare sigură. De
pe stâncile cele înalte ei cântau laude lui Dumnezeu, iar armatele Romei n-au putut aduce la
tăcere cântările lor de mulțumire.
Curată, simplă și arzătoare era evlavia acestor urmași ai lui Hristos. Ei prețuiau
principiile adevărului mai presus de case și țarini, prieteni, rude și chiar viață. Ei au căutat
cu stăruință să imprime aceste principii în inimile celor tineri. Din fragedă copilărie,
tineretul era educat din Scripturi și era învățat să privească cu sfințenie cerințele Legii lui
Dumnezeu. Copii ale Bibliei erau rare; de aceea cuvintele ei prețioase erau încredințate
memoriei. Mulți dintre ei erau în stare să repete părți întregi atât din Noul, cât și din Vechiul
Testament. Gândurile lui Dumnezeu erau asociate cu scenele sublime din natură și cu
binecuvântările umile ale vieții de fiecare zi. Copilașii învățau să privească cu recunoștință
spre Dumnezeu, ca fiind dătătorul oricărui har și oricărei mângâieri.
Părinții, oricât de iubitori și de afectuoși ar fi fost, își iubeau copiii cu prea multă
înțelepciune pentru a-i familiariza cu îngăduința de sine. Înaintea lor era o viață de încercări
și greutăți, poate chiar și moartea de martir. Erau educați din copilărie să suporte greutățile,
să se supună disciplinei și totuși să gândească și să acționeze pe cont propriu. Foarte de
timpuriu erau învățați să poarte răspunderi, să fie atenți în vorbire și să cunoască
38