Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
să păstreze credincioșia față de Dumnezeu și să păstreze curăția și simplitatea credinței lor.<br />
S-a produs o despărțire. Aceia care au rămas la vechea credință s-au retras; unii, părăsind<br />
Alpii natali, au ridicat steagul adevărului în țări străine; alții s-au retras în văile singuratice și<br />
în fortărețe stâncoase ale munților și acolo și-au păstrat libertatea de a se închina lui<br />
Dumnezeu.<br />
Credința care timp de veacuri a fost ținută și învățată de către creștinii valdenzi era în<br />
contrast evident cu învățăturile rătăcite impuse de Roma. Credința lor religioasă era<br />
întemeiată pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu, adevăratul sistem al creștinismului. Dar<br />
țăranii aceia umili, în ascunzătorile lor neștiute, alungați de lume și legați de truda zilnică în<br />
mijlocul turmelor și viilor lor, n-au ajuns prin ei înșiși să cunoască adevărul în opoziție cu<br />
dogmele și rătăcirile bisericii apostaziate. Credința lor nu era primită de curând. Credința lor<br />
era o moștenire de la părinți. Ei se luptau pentru credința bisericii apostolice — „credința<br />
care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna”. (Iuda 3). Biserica din pustie, și nu ierarhia<br />
mândră întronată în marea capitală a lumii, era biserica adevărată a lui Hristos, păstrătoarea<br />
comorilor adevărului pe care Dumnezeu îl încredințase poporului Său pentru a fi dat lumii.<br />
Printre cauzele principale care au dus la despărțirea bisericii adevărate de Roma, a fost<br />
ura acesteia din urmă față de Sabatul biblic. Așa cum era prevestit în profeție, puterea<br />
papală a aruncat adevărul la pământ. Legea lui Dumnezeu a fost călcată în picioare, în timp<br />
ce tradițiile și obiceiurile oamenilor au fost înălțate. Bisericile care erau sub conducerea<br />
papalității au fost constrânse de timpuriu să onoreze, ca zi sfântă, duminica. În mijlocul<br />
rătăcirii și superstiției predominante, mulți, chiar din poporul adevărat al lui Dumnezeu, au<br />
ajuns atât de dezorientați, încât, în timp ce păzeau Sabatul, se rețineau de la muncă și<br />
duminica. Dar lucrul acesta nu i-a mulțumit pe conducătorii papali. Ei au cerut nu numai ca<br />
duminica să fie sfințită, ci ca Sabatul să fie profanat; și i-a denunțat în limbajul cel mai<br />
puternic pe aceia care îndrăzneau să-i dea cinste. Numai fugind de puterea Romei au putut<br />
unii să asculte în pace de Legea lui Dumnezeu.<br />
Valdenzii au fost printre primele popoare din Europa care au avut o traducere a Sfintelor<br />
Scripturi . Cu sute de ani înainte de Reformă, ei aveau Biblia, în Manuscris în limba lor<br />
maternă. Ei aveau adevărul nefalsificat, și aceasta a făcut din ei obiectul special al urii și<br />
persecuției. Ei au declarat biserica Romei ca fiind Babilonul decăzut din Apocalipsa și, cu<br />
primejdia vieții lor, s-au împotrivit stricăciunilor ei. În timp ce unii, sub apăsarea unei<br />
persecuții îndelungate, și-au compromis credința, părăsind puțin câte puțin principiile care-i<br />
deosebeau, alții au ținut cu tărie la adevăr. Prin veacurile de întunecime și decădere,<br />
valdenzi au fost aceia care s-au împotrivit supremației Romei, au respins închinarea la<br />
chipuri ca fiind idolatrie și au păzit Sabatul adevărat. Sub cele mai crunte furtuni ale<br />
împotrivirii, ei și-au păstrat credința. Cu toate că erau spintecați de lăncile ducilor de Savoia<br />
și arși pe rugurile Romei, ei au stat neabătuți pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru<br />
onoarea Sa.<br />
37
Change language