Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Capitolul 4 — Aleşi Mesageri<br />
În mijlocul întunericului care se lăsase pe pământ, în timpul îndelungatei perioade de<br />
supremație papală, lumina adevărului n-a putut fi stinsă cu totul. În fiecare veac au existat<br />
martori pentru Dumnezeu, bărbați care au cultivat credința în Hristos ca singurul Mijlocitor<br />
între Dumnezeu și om, care au socotit Biblia ca fiind singura regulă de viață și care au sfințit<br />
Sabatul adevărat. Cât de mult datorează lumea acestor bărbați, posteritatea nu va ști<br />
niciodată. Au fost marcați ca eretici, motivele lor au fost criticate, caracterele lor au fost<br />
calomniate, scrierile lor au fost interzise, denaturate sau mutilate. Cu toate acestea ei au stat<br />
hotărâți și, de la un veac la altul, au păstrat credința în curăția ei ca o moștenire sfântă pentru<br />
generațiile ce urmau să vină.<br />
Istoria poporului lui Dumnezeu în timpul veacurilor de întunecime care au urmat,<br />
datorită supremației Romei, este scrisă în ceruri, dar rapoartele omenești îi rezervă un spațiu<br />
restrâns. Câteva urme ale existenței lui abia se pot găsi, cu excepția acuzațiilor<br />
prigonitorilor. Politica Romei a fost aceea de a șterge orice urmă de opoziție față de<br />
învățăturile sau hotărârile ei. Ea a căutat să distrugă tot ce era vinovat de erezie, fie<br />
persoane, fie scrieri. Expresii de îndoială sau întrebări cu privire la autoritatea dogmelor<br />
papale erau suficiente pentru a pierde viața bogatului sau a săracului, celui de sus sau de jos.<br />
Roma a încercat să distrugă orice raport al cruzimii ei față de disidenți. Conciliile papale au<br />
hotărât ca acele cărți sau scrieri care conțin asemenea rapoarte să fie date flăcărilor. Înainte<br />
de inventarea tiparului, cărțile erau puține la număr și într-o formă nepotrivită de a putea fi<br />
păstrate; de aceea nu se puteau face prea multe pentru a-i împiedica pe romaniști să-și aducă<br />
la îndeplinire scopul.<br />
Nici o biserică dinăuntrul hotarelor jurisdicției Romei n-a fost prea mult lăsată<br />
netulburată ca să se bucure de libertatea de conștiință. De îndată ce papalitatea a câștigat<br />
puterea, ea a întins mâna pentru a-i zdrobi pe toți aceia care refuzau să recunoască dominația<br />
ei și, una după alta, bisericile s-au supus stăpânirii ei.<br />
În Marea Britanie, creștinismul primar prinsese rădăcini foarte de timpuriu. Evanghelia<br />
primită de bretoni în primele veacuri era atunci necoruptă de apostazia romană. Persecuția<br />
din partea împăraților păgâni, care se întinsese chiar și la aceste tărâmuri îndepărtate, a fost<br />
singurul dar pe care primele biserici din Britania l-au primit din partea Romei. Mulți creștini<br />
din Anglia, care au fugit de persecuție, au găsit scăpare în Scoția; de aici adevărul a fost dus<br />
în Irlanda și în toate țările acestea a fost primit cu bucurie.<br />
Când saxonii au invadat Britania, păgânismul a câștigat stăpânire. Cuceritorii n-au<br />
acceptat să fie învățați de sclavii lor, iar creștinii au fost constrânși să se retragă în munți și<br />
în mlaștinile sălbatice. Cu toate acestea, lumina, ascunsă pentru o vreme, a continuat să<br />
ardă. În Scoția, un secol mai târziu, ea strălucea cu o lumină care s-a întins până în țări<br />
35
Change language