Pentru a Termina Cursa_

Întreaga lume nelegiuită este la bara de judecată a lui Dumnezeu, sub acuzația de înaltă
trădare față de guvernământul cerului. Ei nu au pe nimeni care să le apere cauza; n-au nici o
scuză; și se pronunță asupra lor sentința morții veșnice. Acum văd cu toții că plata păcatului
este moartea, și nu o libertate nobilă și viața veșnică, ci sclavie, ruină și moarte. Cei
nelegiuiți văd că s-au pierdut printr-o viață de răzvrătire. Când li s-a oferit greutatea veșnică
de slavă, au batjocorit-o; dar acum, cât de dorită li se pare! „Toate acestea”, strigă sufletul
pierdut, „le-aș fi putut avea; dar am ales să le îndepărtez de la mine. O, ce patimă ciudată!
Am schimbat pacea, fericirea și onoarea pentru distrugere, rușine și disperare”. Toți văd că
excluderea lor din cer este dreaptă. Prin viața lor au declarat: „Nu vrem ca acest Om (Isus)
să domnească peste noi”.
Ca într-o răpire, cei nelegiuiți au privit încoronarea Fiului lui Dumnezeu. Văd în mâinile
Sale tablele Legii divine, statutele pe care le-au disprețuit și le-au călcat. Ei sunt martori ai
izbucnirii de uimire, de răpire și de adorare a celor mântuiți; și ca unda unei melodii se
revarsă peste mulțimile din afara Cetății exclamația tuturor, într-un glas: „Mari și minunate
sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile
Tale, Împărate al Neamurilor!” (Apocalipsa 15, 3); și, căzând cu fața la pământ, ei se
închină Prințului vieții.
Satana pare paralizat când privește slava și maiestatea lui Hristos. El, care odată fusese
un heruvim ocrotitor, își amintește de unde a căzut. Un serafim strălucitor, „fiu al zorilor”;
cât de schimbat, cât de decăzut! Din sfatul în care odinioară era onorat, acum este exclus
pentru totdeauna. El vede pe altul stând acum lângă Tatăl, acoperindu-I slava. A văzut
coroana pusă pe capul lui Hristos de un înger cu o statură înaltă și cu o prezență maiestuoasă
și știe că poziția înălțată a acestui înger ar fi putut fi a lui.
Își aduce aminte de căminul nevinovăției și curăției lui, de pacea și de mulțumirea lui,
până și-a îngăduit să murmure împotriva lui Dumnezeu și să Îl invidieze pe Hristos.
Acuzațiile lui, răscoala lui, amăgirile lui pentru a câștiga simpatia și sprijinul îngerilor,
stăruința lui încăpățânată în a nu face nici un efort de întoarcere atunci când Dumnezeu i-a
oferit iertarea — toate acestea îi vin cu putere în minte. Își revede lucrarea printre oameni,
cu urmările ei — vrăjmășia omului față de semenul lui, distrugerea teribilă a vieții, ridicarea
și căderea împărățiilor, răsturnarea tronurilor, succesiunea îndelungată a agitațiilor, a
conflictelor și a răscoalelor. Își amintește de toate eforturile lui permanente de a se împotrivi
lucrării lui Hristos și de a-l afunda pe om din ce în ce mai adânc. Vede că uneltirile lui
demonice nu i-au putut distruge pe aceia care și-au pus încrederea în Isus. Când Satana își
privește împărăția, rodul trudei lui, vede numai decădere și ruină. A condus mulțimile să
creadă că Cetatea lui Dumnezeu ar putea fi o pradă ușoară; dar știe că aceasta este o
minciună. Mereu și mereu în desfășurarea marii lupte a fost învins și obligat să se predea.
Cunoaște prea bine puterea și maiestatea Celui veșnic.
433