07.07.2024 Views

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Capitolul 42 — Sfârşitul Luptei

La încheierea celor o mie de ani, Hristos Se întoarce din nou pe pământ. El este însoțit

de oastea celor mântuiți și înconjurat de o suită de îngeri. Când coboară într-o maiestate

înfricoșată, poruncește morților nelegiuiți să învie pentru a-și primi pedeapsa. Ei ies, o ceată

puternică, nenumărată ca nisipul mării. Ce contrast față de aceia care au înviat la prima

înviere! Cei drepți au fost îmbrăcați cu tinerețe și frumusețe nemuritoare. Cei nelegiuiți

poartă urmele bolii și ale morții.

Fiecare ochi din mulțime se întoarce să vadă slava lui Dumnezeu. Cu un glas, oștile

nelegiuiților exclamă: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” Nu iubirea față

de Isus le inspiră această exclamație. Puterea adevărului face ca buzele lor să rostească, fără

să vrea, aceste cuvinte. Cei nelegiuiți ies din mormânt cu aceeași ură față de Isus și cu

același spirit de rebeliune. Ei nu mai au un nou timp de har în care să-și corecteze defectele

din viața lor trecută. Nimic nu s-ar mai câștiga cu aceasta. O viață întreagă de neascultare nu

le-a înmuiat inimile. O a doua ocazie, dacă le-ar fi dată, ar fi folosită la fel ca prima, călcând

în picioare cerințele lui Dumnezeu și răzvrătindu-se împotriva Lui.

Hristos coboară pe Muntele Măslinilor, de unde S-a înălțat după învierea Sa și unde

îngerii au repetat făgăduința revenirii Sale. Profetul spune: „Atunci va veni Domnul,

Dumnezeul meu, și toți sfinții împreună cu El! Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe

muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va

despica la mijloc ... și se va face o vale foarte mare.... Și Domnul va fi Împărat peste tot

pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, și Numele Lui va fi singurul Nume”

(Zaharia 14, 4.5.9). În timp ce Noul Ierusalim, în splendoarea lui orbitoare, se coboară din

ceruri și se așează pe locul curățit și pregătit să-l primească, Hristos împreună cu poporul

Său și cu îngerii intră în Cetatea Sfântă.

Acum Satana se pregătește pentru o ultimă luptă pentru supremație. Cât timp a fost lipsit

de putere și întrerupt din lucrarea lui de amăgire, prințul răului s-a simțit nenorocit și

descurajat; dar când morții nelegiuiți învie și el vede acele mulțimi de partea lui, nădejdea

lui reînvie și se hotărăște să nu renunțe la marea luptă. Își va pune în linie de bătaie, sub

steagul lui, toate oștile celor pierduți și prin ei va căuta să-și aducă la îndeplinire planurile.

Cei nelegiuiți sunt prizonierii lui Satana. Respingându-L pe Hristos, ei au acceptat

conducerea marelui răzvrătit. Ei sunt gata să primească sugestiile lui și să împlinească

poruncile lui. Dar, consecvent șireteniei lui de la început, nu vrea să fie recunoscut ca fiind

Satana. Pretinde a fi prințul care este proprietarul de drept al lumii și a cărui moștenire i-a

fost răpită pe nedrept. Se prezintă supușilor lui amăgiți ca salvator, asigurându-i că puterea

lui i-a scos din morminte și că este pe punctul de a-i scăpa de cea mai crudă tiranie. Prezența

lui Hristos fiind îndepărtată, Satana face minuni pentru a-și susține pretențiile. El îl face tare

pe cel slab și le inspiră tuturor spiritul și energia lui. Le propune să-i conducă împotriva

429

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!