Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Cu o claritate înspăimântătoare, preoții și conducătorii își reamintesc evenimentele de pe<br />
Calvar. Cu o groază înfiorătoare, își reamintesc cum, clătinând din cap într-o bucurie<br />
satanică, au exclamat: „Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El<br />
Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, și vom crede în El! S-a încrezut în<br />
Dumnezeu: să-L scape acum Dumnezeu, dacă-L iubește” (Matei 27, 42-43).<br />
Își amintesc, în culori vii, parabola Mântuitorului cu privire la vierii care au refuzat să<br />
dea stăpânului lor rodul viei, care și-au bătut joc de robii lui și i-au ucis fiul. Își amintesc și<br />
sentința pe care ei înșiși au pronunțat-o: „Stăpânul viei va pierde pe acei nelegiuiți”. În<br />
păcatul și în pedepsirea acelor oameni necredincioși, preoții și bătrânii își văd propria cale,<br />
precum și soarta lor dreaptă. Și acum se înalță un strigăt de agonie, de moarte. Mai puternic<br />
decât strigătul: „Răstignește-L! Răstignește-L!”, care a răsunat pe străzile Ierusalimului, se<br />
înalță vaiul groaznic, disperat: „El este Fiul lui Dumnezeu! El este adevăratul Mesia!” Ei<br />
caută să fugă din prezența Împăratului împăraților. Ei încearcă zadarnic să se ascundă în<br />
peșterile adânci ale pământului, prăbușite de furia naturii.<br />
În viața tuturor acelora care resping adevărul, sunt momente când conștiința se trezește,<br />
când memoria redă amintirile chinuitoare ale unei vieți de fățărnicie, iar sufletul este hărțuit<br />
de regrete zadarnice. Dar ce sunt acestea în comparație cu remușcarea din ziua aceea, când<br />
teama vine ca o pustiire, când nimicirea vine ca o furtună! (Proverbe 1, 27). Aceia care au<br />
vrut să distrugă pe Hristos și pe poporul Său credincios sunt acum martorii slavei care îi<br />
înconjoară. În groaza lor, ei aud glasurile sfinților, exclamând în tonuri pline de bucurie:<br />
„Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui” (Isaia 25, 9).<br />
În mijlocul zguduirii pământului, a strălucirii fulgerelor și a bubuitului tunetelor, glasul<br />
Fiului lui Dumnezeu îi strigă pe sfinții adormiți. El privește mormintele celor neprihăniți;<br />
apoi, ridicând mâinile către cer, strigă: „Treziți-vă, treziți-vă, treziți-vă, voi, care dormiți în<br />
țărână, și sculați-vă!” În lungul și în latul pământului, morții vor auzi aud glasul acela și<br />
aceia care îl aud învie. Și pământul întreg va răsuna de vuietul acelei armate nespus de mari<br />
din fiecare națiune, neam, limbă și popor. Ei vin din închisoarea morții, îmbrăcați cu slavă<br />
nemuritoare, strigând: „Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?” (1<br />
Corinteni 15, 55). Iar neprihăniții cei vii și sfinții înviați își unesc glasurile într-un strigăt de<br />
biruință îndelung fericit.<br />
Toți ies din mormintele lor având aceeași statură cu care au intrat în mormânt. Adam,<br />
care se găsește în mulțimea celor înviați, este de o înălțime distinsă și cu o statură<br />
maiestuoasă, cu puțin mai prejos decât Fiul lui Dumnezeu. Este un mare contrast între el și<br />
oamenii din ultimele generații; în această privință, se vede marea degenerare a neamului<br />
omenesc. Dar toți învie cu prospețimea și vigoarea tinereții veșnice. La început, omul a fost<br />
creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu nu numai în caracter, ci și în trăsături și<br />
formă. Păcatul a desfigurat și aproape a șters chipul divin; dar Hristos a venit să refacă ceea<br />
ce a fost pierdut. El va schimba trupurile noastre netrebnice și le va face asemenea trupului<br />
417
Change language