Pentru a Termina Cursa_

neprihăniților se luminează și bucuria umple toate inimile. Iar îngerii, dând tonuri mai înalte,
cântă iarăși pe măsură ce se apropie de pământ. Împăratul împăraților coboară pe nor,
învăluit în flacără de foc. Cerurile se strâng ca un sul, pământul tremură înaintea Lui și toți
munții și toate insulele sunt mutate din locul lor. „Dumnezeul nostru vine și nu tace.
Înaintea Lui merge un foc mistuitor, și împrejurul Lui o furtună puternică. El strigă spre
ceruri sus și spre pământ, ca să judece pe poporul Său” (Psalmii 50, 3-4).
„Împărații pământului, domnitorii, căpitanii oștilor, cei bogați și cei puternici, toți robii
și toți oamenii slobozi s-au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și ziceau munților și
stâncilor: Cădeți peste noi, și ascundeți-ne de Fața Celui ce șede pe scaunul de domnie și de
mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?”
(Apocalipsa 6, 15-17). Batjocurile disprețuitoare au încetat. Buzele mincinoase sunt reduse
la tăcere. Zăngănitul armelor, tumultul bătăliei, „cu învălmășeala luptei și cu hainele tăvălite
în sânge” (Isaia 9, 5), au tăcut. Acum nu se mai aud decât rugăciuni și cuvinte de bocet și de
vaiet. De pe buzele care până de curând batjocoreau, izbucnește strigătul: „A venit ziua
mâniei Lui; și cine poate sta în picioare?” Nelegiuiții se roagă să fie îngropați sub stâncile
munților decât să-L privească în față pe Acela pe care L-au disprețuit și L-au respins.
Ei cunosc glasul care pătrunde în urechea celor morți. De câte ori tonurile lor duioase și
rugătoare i-au chemat la pocăință! De câte ori n-au auzit vocea Mântuitorului în invitația
mișcătoare a unui prieten sau a unui frate! Nici un alt glas nu poate fi atât de plin de
condamnare, atât de încărcat de acuzare pentru cei care au respins harul Său ca acest glas ce
a stăruit atât de multă vreme: „Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre rele; pentru ce
vreți să muriți?” (Ezechiel 33, 11). O, dacă ar fi fost glasul unui străin! Isus spune: „Fiindcă
Eu chem și voi vă împotriviți, fiindcă Îmi întind mâna și nimeni nu ia seama, fiindcă
lepădați toate sfaturile Mele, și nu vă plac mustrările Mele” (Proverbe 1, 24-25). Glasul
acela trezește amintiri pe care ei ar dori să le șteargă — avertismente disprețuite, invitații
refuzate, privilegii pierdute.
Acolo sunt aceia care și-au bătut joc de Hristos în umilința Sa. Cu o putere deosebită le
revin în minte cuvintele Suferindului, când, somat de marele preot, a declarat solemn: „Vă
spun că de acum încolo veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și
venind pe norii cerului” (Matei 26, 64). Acum Îl văd în slava Lui și mai trebuie să-L vadă și
stând la dreapta puterii. Aceia care au luat în râs afirmația Sa că este Fiul lui Dumnezeu
rămân acum fără cuvânt. Iată-l pe Irod cel îngâmfat, care și-a bătut joc de titlul Său regesc și
le-a poruncit soldaților disprețuitori să-L încoroneze ca împărat. Acolo sunt chiar oamenii
aceia care, cu mâini nelegiuite, I-au pus pe umeri mantia de purpură, pe fruntea Sa sfântă
coroana de spini și în mâinile Sale, care nu s-au împotrivit, un sceptru derizoriu, plecându-se
înaintea Sa într-o batjocură hulitoare. Oamenii care L-au lovit și L-au scuipat pe Domnul
vieții acum se întorc de la privirea S pătrunzătoare și caută să fugă de copleșitoarea slavă a
prezenței Sale. Aceia care I-au bătut cuiele în mâini și în picioare, soldatul care I-a împuns
coasta privesc aceste semne cu groază și cu remușcare.
416