Pentru a Termina Cursa_

Vrăjmașii Legii lui Dumnezeu, de la slujitorii altarelor și până la ultimul dintre ei, au o
nouă înțelegere cu privire la adevăr și datorie. Prea târziu văd că Sabatul poruncii a patra
este sigiliul viului Dumnezeu. Prea târziu văd natura adevărată a sabatului lor fals și temelia
de nisip pe care au clădit. Își dau seama acum că au luptat împotriva lui Dumnezeu.
Învățătorii religiei au dus sufletele la pierzare, pretinzând că le duc către porțile Paradisului.
Până în ziua socotelilor finale, nu se va ști cât de mare este răspunderea bărbaților din
slujbele sfinte și cât de teribile sunt urmările necredincioșiei lor. Numai în veșnicie vom
putea aprecia corect pierderea unui singur suflet. Înspăimântătoare va fi soarta aceluia căruia
Dumnezeu îi va spune: „Du-te de la Mine, rob rău!”
Glasul lui Dumnezeu se aude din cer, făcând cunoscute ziua și ceasul venirii lui Isus și
vestind legământul veșnic cu poporul Său. Cuvintele Sale se rostogolesc pe pământ ca
bubuitul celui mai puternic tunet. Israelul lui Dumnezeu ascultă cu ochii pironiți în sus.
Fețele sunt luminate de slava Sa și strălucesc așa cum strălucea fața lui Moise când a
coborât de pe Muntele Sinai. Nelegiuiții nu-i pot privi. Iar când se rostește binecuvântarea
asupra acelora care L-au cinstit pe Dumnezeu prin păzirea Sabatului Său sfânt, se aude un
strigăt puternic de biruință.
Îndată se arată la răsărit un nor mic, negru, cam cât o jumătate de palmă. Este norul care
Îl înconjoară pe Mântuitorul și care din depărtare pare înconjurat de întuneric. Poporul lui
Dumnezeu știe că acesta este semnul Fiului omului. Într-o tăcere solemnă, îl privesc cum se
apropie de pământ, devenind din ce în ce mai luminos și mai glorios, până ce se face un nor
mare, alb, având la bază o slavă asemănătoare unui foc mistuitor, iar deasupra, curcubeul
legământului. Isus vine ca un cuceritor puternic. Acum nu mai este „Omul durerii”, ca să
bea paharul amar al rușinii și al durerii, ci El vine biruitor în cer și pe pământ, să-i judece pe
cei vii și pe cei morți. „Cel credincios și adevărat”, „în dreptate va judeca și va face război”.
„Și oștile din ceruri Îl vor urma” (Apocalipsa 19, 11-14). O dată cu acordurile melodiei
cerești a îngerilor sfinți, o mulțime nenumărată Îl însoțește pe drumul Său. Firmamentul
pare plin de forme strălucitoare — „zeci de mii de ori zece mii și mii de mii”. Nici o pană
omenească nu poate descrie scena; nici o minte muritoare nu este în stare să-i înțeleagă
splendoarea. „Măreția Lui acoperă cerurile și slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este
ca lumina” (Habacuc 3, 3.4). Când norul cel viu se apropie mai mult, orice ochi Îl privește
pe Prințul vieții. Nici o coroană de spini nu mai rănește capul acela sfânt; ci o diademă de
slavă se odihnește pe sfânta Sa frunte. Fața Sa strălucește de lumina orbitoare a soarelui de
amiază: „Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: Împăratul împăraților și Domnul
domnilor” (Apocalipsa 19, 16).
În fața prezenței Sale, „toate fețele îngălbenesc”; peste cei care au respins mila lui
Dumnezeu, cade groaza disperării veșnice. „Inima îi e mâhnită, îi tremură genunchii și toate
fețele au îngălbenit” (Ieremia 30, 6; Naum 2, 10). Cei neprihăniți strigă, tremurând: „Cine
poate sta în picioare?” Cântarea îngerilor se oprește și urmează un timp de înspăimântătoare
tăcere. Apoi, glasul lui Isus se aude zicând: „Harul Meu vă este de ajuns”. Fețele
415