Pentru a Termina Cursa_

trebui să-și plece privirea semeață și îngâmfarea lui va fi smerită; numai Domnul va fi
înălțat în ziua aceea. Căci este o zi a Domnului oștirilor împotriva oricărui om mândru și
trufaș, împotriva oricui se înalță, ca să fie plecat. În ziua aceea, oamenii își vor arunca idolii
de argint și idolii de aur pe care și-i făcuseră, ca să se închine la ei, îi vor arunca la șobolani
și la lilieci; și vor intra în găurile stâncilor, și în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului și de
strălucirea măreției Lui, când Se va scula să îngrozească pământul” (Isaia 2, 10-12.20.21).
Printr-o deschizătură în nori, strălucește o stea a cărei luminozitate este de patru ori mai
mare în contrast cu întunericul. Ea inspiră nădejde și bucurie celor credincioși, dar asprime
și mânie călcătorilor Legii lui Dumnezeu. Aceia care au jertfit totul pentru Hristos sunt
acum în siguranță, ocrotiți ca în cortul tainic al Domnului. Ei au fost încercați și, înaintea
lumii și a disprețuitorilor adevărului, și-au dovedit credincioșia față de Acela care a murit
pentru ei. O schimbare uimitoare s-a petrecut cu aceia care și-au păstrat integritatea chiar și
în fața morții. Au fost eliberați deodată din întuneric și de sub tirania oamenilor transformați
în demoni. Fețele lor, până de curând palide, îngrijorate și trase, strălucesc acum de uimire,
credință și iubire. Glasurile lor se înalță într-un cântec de biruință: „Dumnezeu este
adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea nu ne
temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, și s-ar clătina munții în inima mărilor, chiar dacă ar
urla și ar spumega valurile mării, și s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții”
(Psalmii 46, 1-3).
Când aceste cuvinte de o încredere sfântă se înalță către Dumnezeu, norii se dau la o
parte și se vede cerul înstelat, nespus de glorios, în contrast cu firmamentul întunecat și
amenințător de partea cealaltă. Slava cetății cerești străbate prin porțile deschise. Apoi apare
pe cer o mână care ține cele două table de piatră închise ca o carte. Profetul spune: „Atunci
cerurile vor vesti dreptatea Lui, căci Dumnezeu este Cel ce judecă” (Psalmii 50, 6). Această
Lege sfântă, neprihănirea lui Dumnezeu care a fost proclamată pe Sinai în mijlocul tunetelor
și al focului ca o călăuză a vieții, este acum descoperită oamenilor ca regulă de judecată.
Mâna deschide tablele și se văd preceptele Decalogului, parcă scrise cu o pană de foc.
Cuvintele sunt atât de clare, încât toți le pot citi. Memoria este trezită, întunericul
superstiției și al rătăcirii este alungat de orice minte și Cele Zece Cuvinte ale lui Dumnezeu,
scurte, cuprinzătoare și autoritare, sunt aduse la cunoștința tuturor locuitorilor pământului.
Nu se pot descrie groaza și disperarea acelora care au călcat în picioare sfintele porunci
ale lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a dat Legea Sa; ei și-ar fi putut compara caracterele cu ea și
ar fi descoperit defectele cât încă era ocazia pentru pocăință și pentru schimbare; dar, pentru
a-și asigura aprobarea lumii, i-au dat la o parte preceptele și i-au învățat pe alții să o calce.
Ei au încercat să-l constrângă pe poporul lui Dumnezeu să-I profaneze Sabatul. Acum sunt
condamnați de Legea aceea pe care au disprețuit-o. Cu o claritate îngrozitoare, văd că nu au
nici o scuză. L-au ales pe acela pe care l-au slujit și căruia i s-au închinat. „Și veți vedea din
nou atunci deosebirea dintre cel neprihănit și cel rău, dintre cel ce slujește lui Dumnezeu și
cel ce nu-I slujește” (Maleahi 3, 18).
414