Pentru a Termina Cursa_

mulți ani în exil, se hotărâse, la porunca lui Dumnezeu, să se întoarcă în țara lui natală cu
soțiile și copiii, cu turmele și cirezile. Ajungând la hotarele țării, s-a umplut de frică la
vestea apropierii lui Esau în fruntea unei cete de luptători, fără îndoială puși pe răzbunare.
Ceata lui Iacov, neînarmată și fără apărare, părea să cadă victimă neajutorată violenței și
măcelului. Și, pe lângă povara temerii și neliniștii, se mai adăuga și povara apăsătoare a
remușcării, că păcatul lui fusese acela care adusese această primejdie. Singura lui nădejde
era în harul lui Dumnezeu; singura lui apărare trebuia să fie rugăciunea. Cu toate acestea, n-
a lăsat nimic nefăcut din partea lui pentru a ispăși răul făcut fratelui și pentru a îndepărta
primejdia care-l amenința. Tot astfel și urmașii lui Hristos, când se apropie timpul
strâmtorării, fac toate demersurile pentru a fi priviți într-o lumină potrivită de oameni,
pentru a dezarma prejudecata și pentru a îndepărta primejdia care amenință libertatea de
conștiință.
Trimițându-și familia mai departe, ca să nu mai fie martora suferinței lui, Iacov a rămas
singur pentru a se lupta cu Dumnezeu. El și-a mărturisit păcatul și a recunoscut mila lui
Dumnezeu față de el, în timp ce, cu umilință adâncă, a făcut apel la legământul încheiat cu
părinții lui și făgăduințele date lui în viziunea de noapte de la Betel, în țara exilului său.
Criza din viața lui Iacov sosise; totul era în joc. În întuneric și în singurătate, el continua să
se roage și să se umilească înaintea lui Dumnezeu. Deodată, o mână i se așeză pe umăr.
Crezând că un vrăjmaș caută să-i ia viața, se luptă cu atacatorul cu toată puterea și
disperarea. Când s-a crăpat de ziuă, străinul și-a folosit puterea supranaturală; la atingerea
lui, bărbatul cel puternic cade neajutorat și rugător pe grumazul misteriosului său adversar.
Iacov știe acum că s-a luptat cu Îngerul legământului. Cu toate că a fost lovit și a suferit o
durere ascuțită, nu s-a abătut de la țintă. Timp îndelungat, suferise remușcări, apăsare și
necaz pentru păcatul lui; acum trebuia să primească asigurarea că este iertat. Vizitatorul
divin a părut că vrea să plece; dar Iacov se prinse de El, cerând binecuvântarea. Îngerul îl
zori: „Lasă-Mă să plec, căci se apropie ziua”; dar patriarhul exclamă: „Nu Te las până nu
mă vei binecuvânta”. Câtă încredere, câtă hotărâre și stăruință sunt manifestate aici! Dacă
aceasta ar fi fost o cerere îndrăzneață, îngâmfată, Iacov ar fi fost nimicit pe loc; însă el
pusese stăpânire pe asigurarea dată aceluia care-și mărturisește slăbiciunea și nevrednicia și
se încrede în mila unui Dumnezeu care-Și ține legământul.
„El a avut putere asupra îngerului și a biruit” (Osea 12, 4). Prin umilință, pocăință și
predare de sine, această ființă păcătoasă, supusă greșelii, L-a învins pe Maiestatea cerului.
El și-a prins brațul său nesigur de făgăduințele lui Dumnezeu, iar inima Iubirii Infinite n-a
putut lepăda cererea unui păcătos. Ca o dovadă a biruinței lui și ca o încurajare pentru alții
de a imita exemplul său, numele i-a fost schimbat dintr-unul care-i reamintea păcatul în altul
care comemora biruința. Și faptul că Iacov a ieșit biruitor în lupta cu Dumnezeu era o
asigurare că avea să biruie și în luptele cu oamenii. El nu s-a temut, apoi, să întâlnească
mânia fratelui său, pentru că Domnul îi era apărătorul. Satana îl acuzase pe Iacov în fața
îngerilor lui Dumnezeu, pretinzând dreptul de a-l distruge din cauza păcatului său; el îi
400