Pentru a Termina Cursa_

locuiesc pe pământ să facă o icoană fiarei”; și mai departe „va porunci tuturor, mari și mici,
bogați și săraci, liberi și robi”, să primească semnul fiarei (Apocalipsa 13, 11-16).
S-a arătat că Statele Unite sunt puterea reprezentată prin fiara cu coarne ca de miel și că
această profeție se va împlini atunci când Statele Unite vor impune păzirea duminicii, pe
care Roma o pretinde ca recunoaștere deosebită a supremației ei. Dar în acest omagiu față de
papalitate, Statele Unite nu vor fi singure. Influența Romei, în țările care odinioară i-au
recunoscut stăpânirea, este departe de a fi nimicită. Iar profeția prevestește o restaurare a
puterii ei: „Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată.
Și tot pământul se mira după fiară” (Ver 3). Primirea rănii de moarte arată către căderea
papalității în anul 1798. După aceea, spune profetul, „rana de moarte s-a vindecat și tot
pământul se mira după fiară”. Pavel declară lămurit că „omul păcatului” va continua până la
a doua venire (2 Tesaloniceni 2, 3-8). Chiar la încheierea vremii, el va conduce lucrarea de
amăgire. Iar Ioan declară, referindu-se tot la papalitate: „Și toți locuitorii pământului i se vor
închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții
Mielului, care a fost junghiat” (Apocalipsa 13, 8). Atât în lumea veche, cât și în cea nouă,
papalitatea va primi închinare prin cinstea dată instituției duminicii, care se întemeiază
numai pe autoritatea bisericii romane.
Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, în Statele Unite cercetătorii profeției au
prezentat lumii această mărturie. În evenimentele care au loc acum se vede o înaintare
rapidă către împlinirea acestei profeții. La învățătorii protestanți, se vede aceeași pretenție la
autoritatea divină în favoarea păzirii duminicii și aceeași lipsă de dovezi scripturistice ca la
conducătorii papali, care au născocit minuni pentru a umple locul unei porunci de la
Dumnezeu. Susținerea că judecățile lui Dumnezeu vin asupra oamenilor din cauza călcării
sabatului duminical se va repeta; deja a început să fie susținută. Și o mișcare pentru
impunerea păzirii duminicii câștigă teren cu repeziciune.
Uimitoare este biserica romană în subtilitatea și șiretenia ei. Ea poate citi ce trebuie să se
întâmple. Ea își așteaptă vremea, văzând că bisericile protestante îi dau onoare primind
sabatul cel fals și că se pregătesc să-l impună prin aceleași mijloace pe care le-a folosit ea în
zilele de odinioară. Aceia care resping lumina adevărului vor căuta iarăși ajutor la această
așa-zisă putere infailibilă, pentru a înălța o instituție care și-a avut originea o dată cu ea. Cu
câtă bucurie va veni în ajutorul protestanților pentru această lucrare, nu este greu de
presupus. Cine înțelege mai bine decât conducătorii papali cum să-i trateze pe aceia care nu
ascultă de biserică?
Biserica Romano-Catolică, cu toate ramificațiile ei în lumea întreagă, formează o
organizație vastă, sub stăpânirea scaunului papal și destinat să slujească intereselor lui.
Milioanele lui de credincioși din toate țările globului sunt instruiți să se țină legați în
supunere față de papa. Oricare le-ar fi naționalitatea sau guvernământul, ei trebuie să
privească autoritatea bisericii mai presus de oricare alta. Cu toate că au jurat credință față de
375