Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Însă, în ciuda tuturor eforturilor pentru a întemeia sfințenia duminicii, chiar și papistașii<br />
au mărturisit în public autoritatea divină a Sabatului și originea omenească a instituției prin<br />
care fusese înlocuit. În secolul XVI, un conciliu papal a declarat în mod deschis: „Să-și<br />
amintească toți creștinii că ziua a șaptea a fost consacrată de Dumnezeu și a fost primită și<br />
păzită nu numai de către iudei, ci și de toți ceilalți care pretind că se închină lui Dumnezeu;<br />
cu toate că noi, creștinii, am schimbat Sabatul lor în ziua Domnului” (Idem, pp. 281, 282).<br />
Aceia care au călcat Legea divină nu erau neștiutori cu privire la caracterul lucrării lor. Ei se<br />
așezau în mod deliberat deasupra lui Dumnezeu.<br />
Un exemplu izbitor al procedeului Romei față de aceia care nu erau de acord cu ea a fost<br />
prigonirea îndelungată și sângeroasă a valdenzilor, dintre care unii erau păzitori ai Sabatului.<br />
Alții au suferit la fel pentru credincioșia lor față de porunca a patra. Istoria bisericilor din<br />
Etiopia și Abisinia este semnificativă, în mod deosebit. În mijlocul întunecimii evului<br />
mediu, creștinii din Africa Centrală, pierduți din vedere și uitați de lume, s-au bucurat timp<br />
de mai multe veacuri de libertatea exercitării credinței lor. Dar, în cele din urmă, Roma a<br />
aflat de existența lor și împăratul Abisiniei a fost în curând determinat să-l recunoască pe<br />
papa ca vicar al lui Hristos. Au urmat și alte concesii. A fost dat un edict care interzicea<br />
păzirea Sabatului sub cele mai aspre pedepse. (Vezi Michael Geddes, Church History of<br />
Ethiopia, pp. 311, 312.) Dar tirania papală a devenit în curând un jug atât de chinuitor, încât<br />
etiopienii s-au hotărât să-l arunce de pe grumaz. După o luptă teribilă, romaniștii au fost<br />
alungați din dominioanele lor, iar vechea credință a fost restabilită. Bisericile s-au bucurat<br />
iarăși de libertatea lor și n-au uitat niciodată lecția pe care o învățaseră cu privire la amăgire,<br />
la fanatism și puterea despotică a Romei. În liniștea singurătății lor, s-au mulțumit să rămână<br />
necunoscute restului creștinătății.<br />
Bisericile din Africa au ținut Sabatul așa cum era ținut de biserica papală înainte de<br />
apostazia ei deplină. În timp ce țineau ziua a șaptea în ascultare de porunca lui Dumnezeu,<br />
se rețineau de la lucru duminica, în conformitate cu obiceiul bisericii. <strong>Pentru</strong> obținerea<br />
puterii supreme, Roma a călcat în picioare Sabatul lui Dumnezeu pentru a-l înălța pe al ei;<br />
dar bisericile din Africa, ascunse timp de aproape o mie de ani, nu au fost atinse de această<br />
apostazie. Când au fost aduse sub stăpânirea Romei, au fost obligate să părăsească Sabatul<br />
adevărat și să-l înalțe pe cel fals; dar, de îndată ce și-au câștigat independența, s-au reîntors<br />
la ascultarea de porunca a patra. (Vezi notele suplimentare.)<br />
Aceste rapoarte ale trecutului descoperă cu claritate vrăjmășia Romei față de Sabatul<br />
adevărat și față de apărătorii lui, precum și mijloacele pe care le folosește pentru a cinsti<br />
instituția pe care a creat-o. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață că aceste scene urmează să se<br />
repete atunci când romano-catolicii și protestanții se vor uni pentru înălțarea duminicii.<br />
Profeția din Apocalipsa capitolul 13 declară că puterea reprezentată de fiara cu coarne ca de<br />
miel va face ca „pământul și cei ce locuiesc pe el” să se închine papalității, simbolizate<br />
acolo prin fiara „asemenea unui leopard”. Fiara cu două coarne va spune și ea „celor ce<br />
374
Change language