Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
sufletele oamenilor, ci să le mântuiască” (Luca 9, 54.56). Câtă deosebire este între spiritul<br />
manifestat de Hristos și cel manifestat de pretinsul Său vicar!<br />
Biserica romană prezintă acum lumii o față plăcută, acoperind cu scuze raportul<br />
cruzimilor ei oribile. S-a îmbrăcat cu o haină creștină; dar a rămas neschimbată. Toate<br />
principiile papalității care existau în trecut există și astăzi. Învățăturile născocite în evul<br />
mediu sunt și azi susținute. Nimeni să nu se amăgească. Papalitatea, pe care protestanții sunt<br />
gata acum să o cinstească, este aceeași care a condus lumea în zilele Reformei, când<br />
oamenii lui Dumnezeu au stat cu prețul vieții lor, pentru a-i demasca nelegiuirea. Ea are<br />
aceeași mândrie și aceeași pretenție arogantă pe care le-a impus regilor și prinților și prin<br />
care și-a asumat prerogativele lui Dumnezeu. Spiritul ei nu este mai puțin crud și despotic<br />
acum decât atunci când a înăbușit libertatea umană și i-a ucis pe sfinții Celui Preaînalt.<br />
Papalitatea este exact ce a declarat profeția că va fi, și anume apostazia zilelor din urmă<br />
(2 Tesaloniceni 2, 3.4). Este unul din procedeele ei acela de a arăta caracterul care va<br />
împlini cel mai bine planurile ei; dar, dincolo de aspectul schimbător de cameleon, ea<br />
ascunde același venin neschimbat al șarpelui. „Credința nu trebuie păstrată față de eretici,<br />
nici față de persoanele suspecte de erezie” (Lenfant vol.I, p. 516), declară ea. Poate această<br />
putere, al cărui raport, timp de o mie de ani, este scris cu sângele sfinților, să fie acum<br />
recunoscută ca o parte a bisericii lui Hristos?<br />
Nu fără motiv s-a susținut că, în țările protestante, catolicismul se deosebește mult mai<br />
puțin de protestantism decât în vremurile de demult. S-a produs o schimbare; dar<br />
schimbarea nu este în papalitate. Catolicismul, fără îndoială, se aseamănă mult cu<br />
protestantismul care există astăzi, deoarece protestantismul a degenerat atât de mult din<br />
zilele reformatorilor. În timp ce bisericile protestante au căutat favoarea lumii, iubirea cea<br />
falsă le-a orbit ochii. Le place să creadă că răul este bun, iar urmarea inevitabilă este că vor<br />
ajunge să considere binele ca fiind rău. În loc să stea în apărarea credinței date sfinților o<br />
dată pentru totdeauna, se scuză acum față de Roma pentru părerile pe care le au despre ea,<br />
lipsite de dragoste, cerând iertare pentru îngustimea lor.<br />
O mare categorie de oameni, chiar și dintre aceia care nu au nici o simpatie față de<br />
romanism, înțeleg puțin primejdia care vine din puterea și din influența ei. Mulți susțin că<br />
întunericul intelectual și moral, care predomina în evul mediu, a favorizat răspândirea<br />
dogmelor, superstițiilor și a persecuțiilor ei și că înțelepciunea mai vastă din timpurile<br />
moderne, extinderea generală a cunoștinței și creșterea toleranței în materie de religie exclud<br />
o reînviere a intoleranței și a tiraniei. Chiar și numai gândul că va exista o așa stare de<br />
lucruri, în acest veac luminat, este luat în râs. Este adevărat că o lumină mare, intelectuală,<br />
morală și religioasă strălucește peste această generație. În paginile descoperite ale<br />
Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, a fost revărsată lumină din cer asupra lumii. Dar trebuie<br />
să ne amintim că cu cât este mai mare lumina revărsată, cu atât mai mare este întunericul<br />
acelora care o pervertesc și o resping.<br />
370
Change language