Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
și-au părăsit locuința”. Și citează mai departe cuvintele lui Enoh: „Iată că a venit Domnul cu<br />
zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor” (Iuda 6.14.15). Ioan<br />
spune că „a văzut pe cei morți, mici și mari, stând înaintea lui Dumnezeu; și au fost deschise<br />
cărțile ... iar morții au fost judecați după lucrurile care au fost scrise în cărți” (Apocalipsa<br />
20, 12).<br />
Dar dacă morții se bucură deja de fericirea cerului sau de chinul din flăcările iadului, ce<br />
nevoie mai este de o judecată viitoare? Învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la<br />
aceste puncte importante nu sunt nici neclare și nici contradictorii; ele pot fi înțelese de<br />
mințile obișnuite. Dar care minte curată poate vedea înțelepciune sau dreptate în această<br />
teorie la modă? Vor primi oare cei drepți, după cercetarea cazurilor lor la judecată, invitația:<br />
„Bine, rob bun și credincios ... intră în bucuria stăpânului tău”, când ei vor fi locuit în<br />
prezența Sa poate veacuri întregi? Sunt oare cei nelegiuiți chemați din locul de chin ca să<br />
primească sentința din partea Judecătorului a tot pământul: „Depărtați-vă de la Mine,<br />
blestemaților, în focul cel veșnic?” (Matei 25, 21.41). O, ce solemnă batjocură! Ce rușinoasă<br />
discreditare a înțelepciunii și dreptății lui Dumnezeu!<br />
Teoria nemuririi sufletului a fost una dintre acele învățături rătăcite pe care Roma a<br />
împrumutat-o de la păgâni și a încorporat-o în religia creștinătății. Martin Luther a clasat-o<br />
împreună cu „fabulele monstruoase, care formează o parte din vraful de decrete ale Romei”<br />
(E. Petavel, The Problem of Immortality, p. 255). Comentând asupra cuvintelor lui<br />
Solomon, din Eclesiastul, care spune că morții nu știu nimic, reformatorul spune: „Un alt<br />
lucru care dovedește că morții nu știu nimic. Este spus că acolo nu mai există datorie,<br />
știință, cunoștință, înțelepciune. Solomon socotește că morții dorm și nu mai știu absolut<br />
nimic. <strong>Pentru</strong> morții care zac acolo, nu mai este nici numărătoarea zilelor și nici a anilor,<br />
căci atunci când vor învia, li se va părea că au dormit doar o clipă” (Martin Luther,<br />
Exposition of Solomon’s Book Called Ecclesiastes, p. 152).<br />
Nicăieri în Sfintele Scripturi nu se găsește declarația că cei neprihăniți își primesc<br />
răsplata sau cei nelegiuiți își primesc pedeapsa la moarte. Patriarhii și profeții nu ne-au dat o<br />
astfel de asigurare. Hristos și apostolii n-au făcut nici o aluzie la aceasta. Biblia învață<br />
lămurit că cei morți nu merg îndată la ceruri. Ei sunt descriși ca dormind până la înviere (1<br />
Tesaloniceni 4, 14; Iov 14, 10-12). Chiar în ziua când funia de argint se rupe, iar vasul de<br />
aur se sfărâmă (Eclesiastul 12, 6), pier și gândurile omului. Aceia care coboară în mormânt<br />
stau în tăcere. Ei nu mai știu nimic din ceea ce se face sub soare (Iov 14, 21). Ce<br />
binecuvântată odihnă pentru neprihănitul obosit! Fie timpul lung sau scurt, pentru ei nu este<br />
decât o clipă. Ei dorm și sunt treziți de trâmbița lui Dumnezeu la o nemurire glorioasă.<br />
„Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii.... Când trupul acesta supus putrezirii<br />
se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va<br />
împlini cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghițită de biruință»” (1 Corinteni 15, 52-<br />
54). Când sunt chemați din somnul lor adânc, încep să gândească exact de acolo de unde au<br />
încetat. Ultimul simțământ a fost boldul morții; ultimul gând a fost acela al căderii sub<br />
356
Change language