Pentru a Termina Cursa_

emarcată de Dr. Adam Clarke, care spunea: „Învățătura cu privire la înviere pare să fi fost
predicată cu mult mai multă consecvență printre primii creștini decât este astăzi! Cum se
explică lucrul acesta? Apostolii au insistat continuu asupra ei și i-au îndemnat pe urmașii lui
Hristos la stăruință, ascultare și la bucurie în vederea ei. Iar urmașii lor de astăzi rareori o
mai amintesc! Așa au predicat apostolii și așa au crezut creștinii bisericii primare; așa
predicăm și noi și așa cred ascultătorii noștri. Nu există în Evanghelie o altă învățătură
asupra căreia să se pună un accent mai deosebit; și nu este o învățătură, în sistemul actual de
predicare, care să fie tratată cu mai multă neglijență” (Commentary, Remarks on 1 Corinteni
15, par. 3).
Acest lucru a continuat până când adevărul slăvit, cu privire la înviere, a fost aproape cu
totul întunecat și pierdut din vedere de lumea creștină. Astfel, un scriitor religios de frunte,
comentând cuvintele lui Pavel din 1 Tesaloniceni 4, 13-18, spune: „Urmărind scopurile
practice de mângâiere, învățătura cu privire la nemurirea binecuvântată a drepților
înlocuiește pentru noi orice doctrină nesigură cu privire la a doua venire a Domnului. La
moartea noastră, Domnul vine pentru noi. Pentru aceasta trebuie să veghem și să ne rugăm.
Cei morți sunt deja trecuți la slavă. Ei nu așteaptă trâmbița pentru judecată și pentru
fericire.”
Dar când a fost gata să-Și părăsească ucenicii, Isus nu le-a spus că ei aveau să vină
curând la El. „Mă duc să vă pregătesc un loc”, a spus El. „Și după ce Mă voi duce și vă voi
pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine” (Ioan 14, 2.3). Iar Pavel ne spune mai
departe că „Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui
Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care
vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nor, ca să întâmpinăm pe Domnul în
văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul”. Și adaugă: „Mângâiați-vă dar unii pe alții cu
aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4, 16-18). Ce contrast izbitor între aceste cuvinte de
mângâiere și acelea ale slujitorului universalist citat mai înainte! Ultimul îi consola pe
prietenii lui întristați cu asigurarea că, oricât de păcătos ar fi fost cel mort, când și-a dat
sfârșitul, el avea să fie primit între îngeri. Pavel îi îndreaptă pe frații lui către venirea
viitoare a Domnului, când cătușele mormântului vor fi sfărâmate și „cei morți în Hristos”
vor fi înviați pentru viață veșnică.
Înainte ca cineva să intre în locuințele celor binecuvântați, cazurile lor trebuie cercetate,
iar caracterele și faptele lor trebuie să treacă pe dinaintea lui Dumnezeu. Toți trebuie să fie
judecați după lucrurile scrise în cărți și să fie răsplătiți după cum au fost faptele lor. Această
judecată nu are loc la moarte. Observați cuvintele lui Pavel: „pentru că a rânduit o zi, în care
va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a
dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți....” (Faptele
Apostolilor 17, 31). Aici, apostolul declară lămurit că a fost stabilit un timp anume, în viitor,
pentru judecarea lumii. Iuda se referă la aceeași perioadă: „El a păstrat pentru judecata zilei
celei mari, puși în lanțuri veșnice, în întuneric, pe îngerii care nu și-au păstrat vrednicia, ci
355