Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
sufletul celui nepocăit este încredințat flăcărilor iadului! Până la ce adâncimi de groază<br />
trebuie să se cufunde aceștia, ca să-și vadă prietenii intrând în mormânt nepregătiți, ca să<br />
intre într-o veșnicie de vai și de păcat! Mulți au fost aduși la nebunie de acest gând<br />
chinuitor.<br />
Ce spun Scripturile cu privire la aceste lucruri? David declară că omul nu este conștient<br />
în starea de moarte: „suflarea lor trece. Se întorc în pământ, și în aceeași zi le pier și<br />
planurile lor” (Psalmii 146, 4). Solomon dă aceeași mărturie: „Cei vii, în adevăr, măcar știu<br />
că vor muri; dar cei morți nu știu nimic, și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor, de mult au<br />
și pierit, și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare. Căci, în locuința<br />
morților, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici știință, nici<br />
înțelepciune!” (Eclesiastul 9, 5.6.10).<br />
Când, ca răspuns la rugăciunea sa, viața lui Ezechia a fost prelungită cu cincisprezece<br />
ani, împăratul, recunoscător, I-a dat lui Dumnezeu tributul laudei pentru mila Sa cea mare.<br />
În această cântare, el spune motivul pentru care se bucură: „Căci nu locuința morților Te<br />
laudă, nu moartea Te mărește, și cei ce s-au pogorât în groapă nu mai nădăjduiesc în<br />
credincioșia Ta; ci cel viu, Te laudă ca mine astăzi” (Isaia 38, 18.19). Teologia populară îl<br />
prezintă pe cel mort neprihănit ca fiind în ceruri, intrat în fericire și lăudându-L pe<br />
Dumnezeu cu o limbă nemuritoare; dar Ezechia n-a putut vedea nici o perspectivă glorioasă<br />
în moarte. În cuvintele sale este de acord cu mărturia psalmistului: „Căci cel ce moare nu-și<br />
mai aduce aminte de Tine; și cine Te va lăuda în locuința morților?” „Nu morții laudă pe<br />
Domnul, și nici vreunul din cei ce se pogoară în locul tăcerii” (Psalmii 6, 5; 115, 17).<br />
Petru, în Ziua Cincizecimii, a declarat că patriarhul David „a murit și a fost îngropat, iar<br />
mormântul lui este între noi până în ziua de astăzi”, „Căci David nu s-a înălțat la cer”<br />
(Faptele Apostolilor 2, 29.34). Faptul că David va rămâne în mormânt până la înviere<br />
dovedește că cei neprihăniți nu merg în ceruri la moarte. Numai prin înviere și în virtutea<br />
faptului că Isus a înviat poate David, în cele din urmă, să stea la dreapta lui Dumnezeu.<br />
Iar Pavel spunea: „Căci, dacă nu învie morții, nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat<br />
Hristos, credința noastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre, și prin urmare și<br />
cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduți” (1 Corinteni 15, 16-18). Dacă timp de patru mii<br />
de ani drepții la moartea lor au mers direct în ceruri, cum a putut spune Pavel că dacă nu<br />
este înviere „și cei care au adormit în Hristos sunt pierduți”? N-ar mai fi necesară nici o<br />
înviere. Martirul Tyndale, referindu-se la starea celor morți, spunea: „Mărturisesc deschis că<br />
nu sunt convins că ei sunt deja în slava deplină în care este Hristos sau îngerii aleși ai lui<br />
Dumnezeu. Nici acesta nu este un punct al credinței mele; căci dacă ar fi așa, socotesc că<br />
predicarea cu privire la învierea trupului ar fi un lucru zadarnic” (William Tyndale, Preface<br />
to New Testament, Ed. 1534).<br />
Este un fapt neîndoielnic că nădejdea trecerii la nemurire cu ocazia morții a condus la o<br />
răspândire a neglijării învățăturii biblice cu privire la înviere. Această tendință a fost<br />
354
Change language