07.07.2024 Views

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

locuințele fericite, spre a fi curățit și pregătit pentru tovărășia îngerilor fără păcat? O

povestire plăcută, desigur, bine aranjată ca să fie pe placul inimii firești! Aceasta este

învățătura lui Satana și își face lucrarea cu succes. Să ne mai surprindă oare faptul că

nelegiuirea abundă cu o astfel de învățătură?

Calea urmată de acest fals învățător o ilustrează pe aceea a altora. Câteva cuvinte ale

Scripturii sunt despărțite de contextul lor, care în multe cazuri ar avea înțelesul exact contrar

față de interpretarea care li se dă; și astfel de pasaje despărțite sunt schimbate și folosite ca

dovezi ale învățăturilor care n-au nici un temei în Cuvântul lui Dumnezeu. Mărturia citată ca

dovadă că Amnon cel bețiv se află în ceruri este doar o deducție, contrazisă direct de

declarația clară și pozitivă a Scripturii, care spune că nici un bețiv nu va moșteni Împărăția

lui Dumnezeu (1 Corinteni 6, 10). În felul acesta, cei îndoielnici, necredincioși și sceptici

schimbă adevărul în minciună. Și mulțimile au fost amăgite de sofistica lor și sunt legănați

să doarmă în leagănul siguranței firești.

Dacă ar fi adevărat că sufletele tuturor oamenilor au trecut direct în ceruri în clipa

descompunerii lor, atunci am dori mai degrabă moartea decât viața. Mulți au fost

determinați de această credință să-și pună capăt vieții. Când sunt copleșiți de necaz,

încurcături și dezamăgiri, li se pare mult mai ușor să-și curme firul fragil al vieții, ca să se

înalțe în strălucirea lumii veșnice.

Dumnezeu a dat o dovadă categorică în Cuvântul Său că El îi va pedepsi pe călcătorii

Legii Sale. Aceia care se amăgesc cu ideea că El este prea milostiv pentru a-și aduce la

îndeplinire dreptatea asupra păcătosului, să privească la crucea de pe Calvar. Moartea Fiului

nevinovat al lui Dumnezeu dovedește că „plata păcatului este moartea”, că orice călcare a

Legii lui Dumnezeu trebuie să-și primească plata cuvenită. Hristos cel fără păcat S-a făcut

păcat pentru om. El a suportat vina călcării Legii și ascunderea feței Tatălui Său, până când

inima i-a fost sfâșiată și viața i-a fost zdrobită. Această jertfă întreagă a fost adusă pentru ca

păcătoșii să poată fi mântuiți. Omul nu poate fi eliberat de pedeapsa păcatului pe nici o altă

cale. Și orice suflet care refuză să se împărtășească de ispășirea asigurată cu un preț atât de

mare trebuie să poarte în persoana sa vinovăția și pedeapsa pentru călcarea Legii.

Să luăm seama la ceea ce spune Biblia mai departe cu privire la omul neevlavios și

nepocăit, pe care universul îl așează în cer, ca pe îngerii sfinți și fericiți. „Celui ce îi este

sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții” (Apocalipsa 21, 6). Această

făgăduință este numai pentru aceia care însetează. Apa vieții o vor primi numai aceia care

simt nevoia după ea și o caută cu prețul pierderii tuturor celorlalte lucruri. „Cel ce va birui,

va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, și el va fi fiul Meu” (Ver 7). Iată, de

asemenea, și condițiile. Pentru a moșteni aceste lucruri, trebuie să ne împotrivim și să

biruim păcatul.

Domnul declară prin profetul Isaia: „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine. Vai de

cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui” (Isaia 3, 10.11). „Totuși,

350

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!