Pentru a Termina Cursa_

Pentru a vedea cum aceia care cred într-o mântuire universală răstălmăcesc Scripturile,
pentru a-și susține învățătura lor distrugătoare de suflete, trebuie să cităm numai câteva din
declarațiile lor. La înmormântarea unui tânăr neevlavios, care fusese omorât într-un
accident, un slujitor universalist a ales ca text biblic declarația cu privire la David: „El a fost
mângâiat cu privire la Amnon, văzându-l mort” (2 Samuel 13, 39). „Adeseori sunt întrebat”,
spunea vorbitorul, „care va fi soarta acelora care părăsesc lumea într-o stare de păcat, mor
poate într-o stare de ebrietate, mor cu veșmintele nespălate de petele roșii ale crimei sau mor
așa cum a murit acest tânăr, fără să fi avut vreodată o credință sau fără să fi experimentat
vreo religie. Suntem mulțumiți cu ceea ce ne spun Scripturile; răspunsul lor va rezolva
această problemă grozavă. Amnon era peste măsură de păcătos; nu se pocăise, s-a îmbătat
și, în stare de beție, a fost ucis. David era profetul lui Dumnezeu; el trebuie să fi cunoscut
dacă soarta lui Amnon avea să fie rea sau bună în lumea viitoare. Care a fost exprimarea
inimii lui? «Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de
moartea lui Amnon» (Ver 39).
Și ce concluzie se poate deduce din această vorbire? Nu-i așa că suferințele veșnice nu
erau o parte din credința lui religioasă? Așa înțelegem noi; și aici descoperim un argument
puternic pentru susținerea unei ipoteze mai plăcute, mai luminoase, mai binevoitoare cu
privire la curăția și pacea universală de la urmă. El a fost mângâiat văzând că fiul lui era
mort. Și de ce așa? Pentru că, prin ochiul profeției, el putea privi înainte la un viitor glorios,
să vadă că fiul lui, scăpat de toate ispitele, eliberat de robie și curățit de stricăciunea
păcatului, după ce a fost făcut îndeajuns de sfânt și luminat, a fost primit în adunarea
spiritelor înălțate în bucurie.... Singura lui mângâiere a fost aceea că, fiind mutat din această
stare de păcat și de suferință, iubitul lui fiu se dusese acolo unde adierile plăcute ale Duhului
Sfânt aveau să se reverse peste sufletul lui întunecat, acolo unde aveau să fie descoperite
minții lui înțelepciunea cerului și adierile dulci ale iubirii nemuritoare și în felul acesta era
pregătit cu o fire sfințită să se bucure de odihnă și de societatea moștenirii cerești.
În aceste gânduri, am dori să se înțeleagă că noi credem că mântuirea în ceruri nu
depinde de nimic din ceea ce facem în această viață; nici de o schimbare actuală a inimii,
nici de credința de acum sau o mărturisire a religiei.” În felul acesta, pretinsul slujitor al lui
Hristos repetă rătăcirea spusă de șarpele din Eden: „Hotărât că nu veți muri!” „În ziua în
care veți mânca, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu.” El declară că cei mai mari
păcătoși — criminalul, hoțul și adulterul — după moarte vor fi pregătiți să intre în
strălucirea veșnică.
Și de unde scoate acest pervertitor al Scripturilor concluziile sale? Dintr-o singură
propoziție care exprimă supunerea lui David față de hotărârea Providenței. Sufletul lui
„dorea să meargă la Absalom; căci fusese mângâiat cu privire la Amnon, văzând că este
mort”. Greul suferinței sale fusese ușurat cu trecerea timpului, iar gândurile lui s-au întors
de la fiul mort la cel viu, care fugise de frica pedepsei meritate pentru crima lui. Și aceasta
era dovada că Amnon cel bețiv, care săvârșise incestul, a fost dus imediat după moarte în
349