Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
sfânt și plăcut, până când a fost adus păcatul de către primul mare răzvrătit. Satana însuși<br />
este vrăjmașul care-l ispitește pe om la păcat și după aceea îl distruge, dacă poate; iar când<br />
este sigur de victimă, atunci se bucură de ruina pe care a produs-o. Dacă i s-ar îngădui, el ar<br />
prinde tot neamul omenesc în plasa lui. Dacă n-ar fi intervenția puterii divine, nici un fiu sau<br />
fiică a lui Adam n-ar scăpa.<br />
Satana caută să-i învingă pe oameni astăzi, așa cum i-a biruit pe primii noștri părinți,<br />
slăbindu-le încrederea în Creatorul lor și ducându-i la îndoială față de înțelepciunea<br />
guvernării Sale și a dreptății legilor Sale. Satana împreună cu agenții lui Îl prezintă pe<br />
Dumnezeu ca fiind mai rău decât ei, pentru a-și justifica răutatea și răzvrătirea. Marele<br />
amăgitor încearcă să pună caracterul lui, de o cruzime înfricoșătoare, pe seama Tatălui<br />
nostru ceresc, ca el să pară extrem de nedreptățit prin alungarea din cer, pentru că n-a vrut să<br />
se supună unui conducător atât de nedrept. El prezintă înaintea lumii libertatea de care s-ar<br />
bucura sub stăpânirea lui blândă, în contrast cu robia impusă prin hotărârile aspre ale lui<br />
Iehova. În felul acesta, el reușește să înșele sufletele și să le depărteze de credincioșia lor<br />
față de Dumnezeu.<br />
Cât de respingătoare pentru orice emoție de iubire și de milă, și chiar pentru simțul<br />
nostru de dreptate, este învățătura potrivit căreia morții nelegiuiți sunt chinuiți în foc și<br />
pucioasă, într-un iad care arde veșnic; că, pentru păcatele unei vieți pământești scurte,<br />
trebuie să suferi chinul cât va fi Dumnezeu. Totuși, această învățătură a fost mult predicată<br />
și este cuprinsă în multe din crezurile creștinătății. Un doctor în teologie spunea: „Priveliștea<br />
chinurilor iadului va mări fericirea sfinților pe vecie. Când îi văd pe alții, cu aceeași natură,<br />
născuți în aceleași împrejurări, aruncați într-o așa nenorocire, iar ei atât de deosebiți, își dau<br />
seama cât de fericiți sunt”. Un altul folosea aceste cuvinte: „Când hotărârea de condamnare<br />
veșnică se execută asupra făpturilor mâniei, fumul chinului lor se ridică veșnic înaintea<br />
făpturilor milei, care, în loc să ia partea acestor ființe chinuite, spun: «Amin, Aleluia!<br />
Lăudați-L pe Domnul!»”<br />
Unde se găsește o astfel de învățătură în paginile Cuvântului lui Dumnezeu? Vor pierde<br />
cei răscumpărați în ceruri toate sentimentele de milă și de compasiune, chiar și sentimentul<br />
obișnuit al omeniei? Sunt transformate oare în nepăsare și stoicism sau în cruzimea fiarei?<br />
Nu, nicidecum; nu aceasta este învățătura Cărții lui Dumnezeu. Aceia care prezintă vederile<br />
exprimate în citatele de mai înainte pot fi oameni învățați și chiar sinceri, dar sunt amăgiți<br />
de sofisticăria lui Satana. El îi călăuzește să folosească greșit unele expresii hotărâte ale<br />
Scripturii, dând limbajului un colorit de amărăciune și de răutate, care-i aparține lui, dar nu<br />
Creatorului nostru. „Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea<br />
păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la<br />
calea voastră cea rea! <strong>Pentru</strong> ce vreți să muriți?” (Ezechiel 33, 11).<br />
Ce ar câștiga Dumnezeu dacă am admite că El Își găsește plăcerea în a vedea chinurile<br />
veșnice; că El Își găsește plăcere în gemetele, țipetele și blestemele făpturilor care suferă, pe<br />
347
Change language