Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Capitolul 33 — Prima Mare Amăgire Satana și-a început eforturile de a amăgi neamul omenesc o dată cu începutul istoriei omului. El, care a pus la cale răzvrătirea în ceruri, a dorit să-i aducă pe locuitorii pământului în unire cu el în lupta împotriva guvernării lui Dumnezeu. Adam și Eva fuseseră pe deplin fericiți în ascultare de Legea lui Dumnezeu și faptul acesta era o mărturie permanentă împotriva pretențiilor pe care Satana le ridicase în ceruri, și anume că Legea lui Dumnezeu era opresivă și opusă binelui făpturilor Sale. Nu numai atât, dar invidia lui Satana a fost mult mai aprinsă atunci când a fost dăruit căminul frumos pregătit pentru perechea fără păcat. S-a hotărât să-i ducă la cădere ca, fiind despărțiți de Dumnezeu și sub puterea lui, să câștige stăpânire asupra pământului și aici să-și întemeieze împărăția, în opoziție cu Cel Preaînalt. Dacă Satana s-ar fi descoperit în caracterul lui adevărat, ar fi fost respins imediat, căci Adam și Eva fuseseră avertizați împotriva acestui vrăjmaș primejdios; dar el a lucrat în întuneric, ascunzându-și planu-rile, ca să-și poată îndeplini scopul mai cu succes. Folosind șarpele ca mediu, pe atunci o ființă cu înfățișare fermecătoare, s-a adresat personal Evei: „Oare a zis Dumnezeu să nu mâncați din toți pomii din grădină?” (Geneza 3, 1). Dacă Eva n-ar fi intrat în discuție cu ispititorul, ea ar fi fost sigură; dar s-a aventurat să ducă tratative cu el și a căzut victimă vicleniilor lui. Tot astfel sunt biruiți și astăzi mulți. Ei se îndoiesc și discută cu privire la cererile lui Dumnezeu; și, în loc să asculte de poruncile divine, primesc teoriile omenești, care ascund numai planurile lui Satana. „Femeia a răspuns șarpelui: «Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: Să nu mâncați din el, și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți». Atunci șarpele a zis femeii: «Hotărât, că nu veți muri; dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul»” (Geneza 3, 2-5). El a spus că ei aveau să fie ca Dumnezeu, având o înțelepciune mai mare decât înainte și ajungând la un nivel mai înalt de existență. Eva s-a supus ispitei; și, prin influența ei, Adam a fost condus la păcat. Ei au crezut cuvintele șarpelui, că Dumnezeu nu va face ceea ce a spus; astfel nu s-au încrezut în Creatorul lor și și-au închipuit că El le îngrădea libertatea, că ei ar fi ajuns la o mai mare înțelepciune și înălțare prin călcarea Legii Sale. Dar, după păcătuire, cum a înțeles Adam cuvintele: „În ziua în care vei mânca din el vei muri negreșit”? Le-a înțeles el oare ca însemnând, așa cum îi făcuse Satana să creadă, că aveau să fie ridicați la o stare mai înaltă de existență? Atunci, cu siguranță, prin păcătuire s- ar fi câștigat mult mai bine, iar Satana s-ar fi dovedit a fi un binefăcător al neamului omenesc. Dar Adam n-a descoperit că acesta era sensul sentinței divine. Dumnezeu declarase, ca o pedeapsă pentru păcatul lui, că omul trebuie să se întoarcă în pământul din care fusese luat: „Țărână ești, din țărână ai fost luat și în țărână te vei întoarce” (Ver 19). Cuvintele lui Satana: „vi se vor deschide ochii” s-au dovedit a fi adevărate numai în acest 345
sens: După ce Adam și Eva au călcat Cuvântul lui Dumnezeu, ochii li s-au deschis să-și vadă nesăbuința; ei au cunoscut răul și au gustat din rodul amar al neascultării. În mijlocul Edenului crește pomul vieții, ale cărui roade aveau puterea de a prelungi viața. Dacă Adam ar fi rămas ascultător față de Dumnezeu, el ar fi continuat să se bucure de intrare liberă la acest pom și ar fi trăit veșnic. Dar, atunci când a păcătuit, i s-a interzis să se mai împărtășească din pomul vieții și a devenit astfel supus morții. Sentința divină: „Țărână ești și în țărână te vei întoarce” arată către deplina stingere a vieții. Nemurirea, făgăduită omului condiționată de ascultare, a fost pierdută prin păcătuire. Adam nu putea transmite urmașilor lui ceea ce nu avea; și n-ar fi fost nici o nădejde pentru neamul omenesc căzut, dacă Dumnezeu, prin jertfa Fiului Său, n-ar fi adus nemurirea. Deoarece „moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricină că toți au păcătuit”, Hristos „a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie” (Romani 5, 12; 2 Timotei 1, 10). Numai prin Hristos se poate obține nemurirea. Isus a spus: „Cine crede în Fiul, are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața” (Ioan 3, 36). Orice om poate ajunge în posesia acestei binecuvântări prețioase, dacă împlinește condițiile. Toți aceia care, „prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea”, vor primi „viața veșnică” (Romani 2, 7). Singurul care i-a făgăduit lui Adam viața prin neascultare a fost marele amăgitor. Iar declarația șarpelui către Eva în Eden — „Hotărât că nu veți muri” — a fost prima predică despre nemurirea sufletului. Totuși declarația aceasta, care se bazează numai pe autoritatea lui Satana, răsună de la amvoanele creștinătății și este primită de majoritatea omenirii tot atât de ușor cum a fost primită de primii noștri părinți. Sentința divină: „Sufletul care păcătuiește, acela va muri” (Ezechiel 18, 20) a fost răstălmăcită în: „Sufletul care păcătuiește nu va muri, ci va trăi veșnic”. Nu putem decât să ne mirăm de absurditatea ciudată, care îi face pe oameni atât de creduli față de cuvintele lui Satana și atât de necredincioși față de cuvintele lui Dumnezeu. Dacă omul, după cădere, ar fi avut intrare liberă la pomul vieții, ar fi trăit veșnic și, în felul acesta, păcatul ar fi fost nemuritor. Dar un heruvim cu o sabie de foc a păzit „drumul care duce la pomul vieții” (Geneza 3, 24) și nimănui din familia lui Adam nu i-a mai fost îngăduit să treacă această barieră și să se împărtășească din rodul dătător de viață. De aceea nu există păcătos nemuritor. Dar, după cădere, Satana i-a îndemnat pe îngerii lui să facă un efort deosebit pentru a răspândi credința că omul ar fi de la natură nemuritor și, amăgindu-i pe oameni să creadă această rătăcire, urma să se ajungă la concluzia că păcătosul ar trăi în nenorocire veșnică. Apoi prințul întunericului, lucrând prin agenții lui, Îl prezintă pe Dumnezeu ca pe un tiran răzbunător, declarând că El îi aruncă în iad pe toți aceia care nu-I sunt pe plac și-i face să simtă mânia Lui; și că, în timp ce suferă o groază și un chin de nedescris în flăcările veșnice, Creatorul lor privește cu satisfacție la ei. În felul acesta, arhiamăgitorul pune atributele lui pe seama Creatorului și Binefăcătorului omenirii. Cruzimea este de la Satana. Dumnezeu este iubire; și tot ce a creat a fost curat, 346
- Page 305 and 306: El nu alege prea des oameni învă
- Page 307 and 308: Văzând toate acestea, care este d
- Page 309 and 310: Capitolul 27 — Redeş teptări Mo
- Page 311 and 312: Mulți, atât slujitori, cât și l
- Page 313 and 314: dreptății erau înscrise în inim
- Page 315 and 316: credința voastră fapta; cu fapta
- Page 317 and 318: voastre ca o jertfă vie, sfântă,
- Page 319 and 320: El scrie apoi despre dorința sa ca
- Page 321 and 322: Capitolul 28 — În faţ a Raportu
- Page 323 and 324: Legea lui Dumnezeu este măsura pri
- Page 325 and 326: judecata de cercetare, Hristos va v
- Page 327 and 328: mare. Cât de important este deci c
- Page 329 and 330: 318
- Page 331 and 332: urmare, dă tuturor libertatea de v
- Page 333 and 334: ființelor cerești. Chiar lucrarea
- Page 335 and 336: Satana împreună cu oastea sa au a
- Page 337 and 338: avea posibilitatea să primească n
- Page 339 and 340: Antagonismul care există între sp
- Page 341 and 342: al exemplului acestora face din ei
- Page 343 and 344: dat pradă leilor; la Petru, amenin
- Page 345 and 346: 30). „Unul stăpânit de un demon
- Page 347 and 348: Capitolul 32 — Dăunători pericu
- Page 349 and 350: Scripturi, le interpretează pentru
- Page 351 and 352: plasele acolo unde se bănuiește m
- Page 353 and 354: totul cu înțelepciune și în dre
- Page 355: prin care nădăjduiește să ne fa
- Page 359 and 360: care El le ține în flăcările ia
- Page 361 and 362: locuințele fericite, spre a fi cur
- Page 363 and 364: Aceia care l-au ales pe Satana drep
- Page 365 and 366: sufletul celui nepocăit este încr
- Page 367 and 368: și-au părăsit locuința”. Și
- Page 369 and 370: Capitolul 34 —Morții pot comunic
- Page 371 and 372: lumii pe un munte foarte înalt și
- Page 373 and 374: îndepărtată. Pentru a lua locul
- Page 375 and 376: categoria descrisă aici, sunt cupr
- Page 377 and 378: Enciclica sa din 15 August 1854, sp
- Page 379 and 380: eprezentant al lui Dumnezeu. Aceast
- Page 381 and 382: sufletele oamenilor, ci să le mân
- Page 383 and 384: ânduielile bisericii, susținute d
- Page 385 and 386: Însă, în ciuda tuturor eforturil
- Page 387 and 388: stat, în spatele acestuia stă vot
- Page 389 and 390: exista în vechiul Israel din zilel
- Page 391 and 392: adevărurile nepopulare, descoperit
- Page 393 and 394: valuri uriașe și în cutremure,
- Page 395 and 396: Capitolul 37 — Scripturile, o Ap
- Page 397 and 398: Hristos a prevăzut că pretenția
- Page 399 and 400: științei, ci cu o dependență de
- Page 401 and 402: spre râu; nu se teme de căldură,
- Page 403 and 404: se de ziua de odihnă a Creatorului
- Page 405 and 406: Ascultarea cu sinceritate de Cuvân
sens: După ce Adam și Eva au călcat Cuvântul lui Dumnezeu, ochii li s-au deschis să-și<br />
vadă nesăbuința; ei au cunoscut răul și au gustat din rodul amar al neascultării.<br />
În mijlocul Edenului crește pomul vieții, ale cărui roade aveau puterea de a prelungi<br />
viața. Dacă Adam ar fi rămas ascultător față de Dumnezeu, el ar fi continuat să se bucure de<br />
intrare liberă la acest pom și ar fi trăit veșnic. Dar, atunci când a păcătuit, i s-a interzis să se<br />
mai împărtășească din pomul vieții și a devenit astfel supus morții. Sentința divină: „Țărână<br />
ești și în țărână te vei întoarce” arată către deplina stingere a vieții.<br />
Nemurirea, făgăduită omului condiționată de ascultare, a fost pierdută prin păcătuire.<br />
Adam nu putea transmite urmașilor lui ceea ce nu avea; și n-ar fi fost nici o nădejde pentru<br />
neamul omenesc căzut, dacă Dumnezeu, prin jertfa Fiului Său, n-ar fi adus nemurirea.<br />
Deoarece „moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricină că toți au păcătuit”, Hristos<br />
„a adus la lumină viața și neputrezirea, prin Evanghelie” (Romani 5, 12; 2 Timotei 1, 10).<br />
Numai prin Hristos se poate obține nemurirea. Isus a spus: „Cine crede în Fiul, are viața<br />
veșnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața” (Ioan 3, 36). Orice om poate ajunge în<br />
posesia acestei binecuvântări prețioase, dacă împlinește condițiile. Toți aceia care, „prin<br />
stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea”, vor primi „viața veșnică” (Romani 2, 7).<br />
Singurul care i-a făgăduit lui Adam viața prin neascultare a fost marele amăgitor. Iar<br />
declarația șarpelui către Eva în Eden — „Hotărât că nu veți muri” — a fost prima predică<br />
despre nemurirea sufletului. Totuși declarația aceasta, care se bazează numai pe autoritatea<br />
lui Satana, răsună de la amvoanele creștinătății și este primită de majoritatea omenirii tot<br />
atât de ușor cum a fost primită de primii noștri părinți. Sentința divină: „Sufletul care<br />
păcătuiește, acela va muri” (Ezechiel 18, 20) a fost răstălmăcită în: „Sufletul care<br />
păcătuiește nu va muri, ci va trăi veșnic”. Nu putem decât să ne mirăm de absurditatea<br />
ciudată, care îi face pe oameni atât de creduli față de cuvintele lui Satana și atât de<br />
necredincioși față de cuvintele lui Dumnezeu.<br />
Dacă omul, după cădere, ar fi avut intrare liberă la pomul vieții, ar fi trăit veșnic și, în<br />
felul acesta, păcatul ar fi fost nemuritor. Dar un heruvim cu o sabie de foc a păzit „drumul<br />
care duce la pomul vieții” (Geneza 3, 24) și nimănui din familia lui Adam nu i-a mai fost<br />
îngăduit să treacă această barieră și să se împărtășească din rodul dătător de viață. De aceea<br />
nu există păcătos nemuritor. Dar, după cădere, Satana i-a îndemnat pe îngerii lui să facă un<br />
efort deosebit pentru a răspândi credința că omul ar fi de la natură nemuritor și, amăgindu-i<br />
pe oameni să creadă această rătăcire, urma să se ajungă la concluzia că păcătosul ar trăi în<br />
nenorocire veșnică. Apoi prințul întunericului, lucrând prin agenții lui, Îl prezintă pe<br />
Dumnezeu ca pe un tiran răzbunător, declarând că El îi aruncă în iad pe toți aceia care nu-I<br />
sunt pe plac și-i face să simtă mânia Lui; și că, în timp ce suferă o groază și un chin de<br />
nedescris în flăcările veșnice, Creatorul lor privește cu satisfacție la ei.<br />
În felul acesta, arhiamăgitorul pune atributele lui pe seama Creatorului și Binefăcătorului<br />
omenirii. Cruzimea este de la Satana. Dumnezeu este iubire; și tot ce a creat a fost curat,<br />
346