Pentru a Termina Cursa_

ăcnea ca un leu înlănțuit și folosea puterea cu îndrăzneală atât asupra corpurilor, cât și
asupra sufletelor oamenilor.
Faptul că oamenii au fost luați în stăpânire de demoni este clar arătat în Noul Testament.
Persoanele chinuite în felul acesta nu sufereau numai de boala pricinuită de cauze naturale.
Hristos știa perfect de bine cu cine avea de a face și recunoștea prezența directă și lucrarea
duhurilor rele.
Un exemplu izbitor cu privire la numărul, puterea și răutatea lor, dar și cu privire la
puterea și mila lui Hristos este dat în raportul Scripturii referitor la vindecarea demonizaților
din Gadara. Acei maniaci nefericiți, rupând toate obstacolele, se zvârcoleau, făceau spume
la gură, turbând de furie, umpleau văzduhul de strigătele lor, își făceau rău lor înșiși și îi
puneau în primejdie pe toți aceia care erau în jurul lor. Trupurile lor desfigurate și
sângerânde, precum și mințile lor rătăcite prezentau o priveliște care îi convenea prințului
întunericului. Unul dintre demonii care aveau stăpânire asupra suferinzilor a strigat:
„Numele meu este legiune, căci suntem mulți” (Marcu 5, 9). În armata romană, o legiune
era formată din trei până la cinci mii de oameni. Și oștile lui Satana sunt împărțite în grupe
și o singură grupă căreia aparțineau acești demoni număra nu mai puțin decât o legiune.
La porunca lui Isus, duhurile rele au părăsit victimele, lăsându-le liniștite, supuse,
inteligente și blânde la picioarele Mântuitorului. Demonilor le-a fost îngăduit să arunce o
turmă de porci în mare; dar, pentru locuitorii Gadarei, pierderea acestora a cântărit mai mult
decât binecuvântările pe care Hristos le revărsase, așa că Vindecătorul divin a fost rugat să-i
părăsească. Acesta a fost rezultatul pe care Satana a dorit să-l obțină. Aruncând vina pentru
pierderea lor asupra lui Isus, el a trezit temerile egoiste ale poporului și i-a împiedicat să asculte
cuvintele Sale. Satana îi acuză continuu pe creștini ca fiind cauza pierderii, a
nenorocirii și a suferinței, în loc să lase ca mustrarea să cadă asupra aceluia care o merită —
asupra lui și a agenților lui.
Dar planurile lui Hristos n-au fost zădărnicite. El a îngăduit ca duhurile rele să distrugă
turma de porci, ca o mustrare pentru iudeii care creșteau aceste animale necurate pentru
câștig. Dacă Hristos nu i-ar fi împiedicat, demonii ar fi aruncat în mare nu numai porcii, ci și
pe păzitorii și pe proprietarii lor. Ocrotirea atât a păzitorilor, cât și a stăpânilor se datorase
numai puterii Sale, folosită, din milă, pentru scăparea lor. Mai mult decât atât, acest
eveniment a fost îngăduit să aibă loc pentru ca ucenicii să poată fi martori ai puterii crude a
lui Satana atât asupra omului, cât și a animalelor. Mântuitorul dorea ca urmașii Săi să-l
cunoască pe vrăjmașul pe care aveau să-l întâlnească, pentru a nu fi amăgiți și biruiți de
planurile lui. Voia Sa era, de asemenea, ca oamenii din regiunea aceea să vadă puterea Sa de
a rupe robia lui Satana și de a-i elibera pe captivi. Iar când Isus Însuși avea să plece, bărbații
aceia eliberați într-un mod atât de minunat rămâneau să vestească mila Binefăcătorului lor.
În Scripturi mai sunt redate și alte împrejurări asemănătoare. Fiica femeii siro-feniciene
era chinuită grozav de un demon, pe care Isus l-a alungat prin Cuvântul Său (Marcu 7, 26-
333