07.07.2024 Views

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

scopul lui real trebuiau să fie înțelese de toți. El trebuia să aibă timp pentru a se demasca

prin lucrurile lui nelegiuite.

Satana punea pe seama Legii și guvernării lui Dumnezeu discordia pe care acțiunea lui o

provocase în ceruri. Toate relele, spunea el, erau urmarea conducerii divine. El pretindea că

scopul lui era să îmbunătățească întocmirile lui Iehova. De aceea, era necesar ca să

demonstreze natura pretențiilor sale și să arate efectul schimbărilor propuse în Legea divină.

Propria lucrare urma să-l condamne. Satana pretinsese de la început că nu se răzvrătise.

Universul întreg trebuia să-l vadă pe amăgitor demascat.

Chiar și atunci când s-a hotărât că el nu mai putea rămâne în cer, Înțelepciunea Infinită

nu l-a distrus pe Satana. Deoarece numai slujirea din iubire poate fi primită de Dumnezeu,

devotamentul creaturilor Sale trebuie să se întemeieze pe o convingere cu privire la

dreptatea și la mila Sa. Locuitorii cerului și ai celorlalte lumi, fiind nepregătiți să înțeleagă

natura sau consecințele păcatului, nu puteau vedea dreptatea și mila lui Dumnezeu în

distrugerea lui Satana. Dacă ar fi fost adus imediat la inexistență, ei L-ar fi slujit pe

Dumnezeu din teamă, și nu din iubire. Influența amăgitorului n-ar fi fost cu totul distrusă și

nici spiritul de revoltă n-ar fi fost îndepărtat cu totul. Răului trebuia să i se îngăduie să

ajungă la maturitate. Pentru binele universului întreg, de-a lungul veacurilor veșnice, Satana

trebuia să-și dezvolte mai deplin principiile, pentru ca acuzațiile lui aduse împotriva

guvernării divine să fie văzute de ființele create în lumina lor adevărată, pentru ca dreptatea

și mila lui Dumnezeu, precum și neschimbabilitatea Legii Sale să fie pentru totdeauna

așezate în afara oricărei discuții.

Răzvrătirea lui Satana urma să fie o lecție pentru univers de-a lungul veacurilor viitoare,

ca o mărturie continuă cu privire la natura și la urmările grozave ale păcatului. Efectul

conducerii lui Satana, urmările ei asupra îngerilor și a oamenilor aveau să arate care urmau

să fie roadele lepădării autorității divine. Aceasta trebuia să dea mărturie despre faptul că de

existența guvernării lui Dumnezeu și a Legii Sale depindea bunăstarea tuturor ființelor pe

care El le crease. Astfel, istoria acestei experiențe grozave de răzvrătire urma să fie o

ocrotire continuă pentru toate inteligențele sfinte, prevenindu-le să mai fie amăgite cu

privire la natura fărădelegii, să le ferească de a mai săvârși păcatul și a suferi pedeapsa

pentru el.

Până la încheierea luptei din ceruri, marele uzurpator a continuat să se îndreptățească.

Când i s-a adus la cunoștință că trebuia să fie alungat din locuințele strălucite împreună cu

toți simpatizanții lui, atunci conducătorul răsculat și-a manifestat cu îndrăzneală

nemulțumirea față de Legea Creatorului. El și-a reafirmat susținerea că îngerii nu trebuiau să

fie controlați, că ei trebuiau lăsați să-și urmeze propria voință, care avea să-i conducă în

mod corect. El a denunțat rânduielile divine ca fiind o restrângere a libertății lor și a declarat

că scopul lui era să asigure desființarea Legii; că, liberați de această restricție, oștile cerești

puteau să intre într-o stare de existență mai înaltă și mai slăvită.

323

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!