Pentru a Termina Cursa_

ființelor cerești. Chiar lucrarea pe care o făcea el o punea pe seama acelora care rămăseseră
credincioși lui Dumnezeu. Și, pentru a-și susține acuzația de nedreptate a lui Dumnezeu față
de el, a recurs la interpretarea tendențioasă a cuvintelor și faptelor Creatorului. Metoda lui
era să-i încurce pe îngeri cu argumente subtile cu privire la planurile lui Dumnezeu. A
îmbrăcat în mister tot ce era simplu și, printr-o pervertire măiastră, a aruncat îndoială asupra
declarațiilor celor mai lămurite ale lui Iehova. Poziția lui înaltă, într-o legătură atât de
strânsă cu conducerea divină, a dat mai multă putere sofisticăriilor lui și mulți au fost induși
în eroare să se unească în răzvrătire împreună cu el împotriva autorității cerului.
Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, i-a îngăduit lui Satana să-și continue lucrarea, până când
spiritul de nemulțumire a avut ca rod o revoltă activă. A fost necesar ca planurile lui să se
desfășoare din plin, pentru ca natura și tendința lor adevărată să poată fi văzute de toți.
Lucifer, heruvimul cel uns, fusese foarte mult înălțat; el era mult iubit de ființele cerești, iar
influența lui asupra lor era puternică. Guvernarea lui Dumnezeu îi includea nu numai pe
locuitorii cerului, ci și pe toate lumile pe care El le crease; și Satana cugeta că, dacă i-ar fi
putut atrage pe îngerii cerului împreună cu el la răscoală, ar fi putut atrage și celelalte lumi.
El și-a prezentat cu măiestrie punctul de vedere, folosind înțelepciunea și denaturarea pentru
a-și atinge scopul. Puterea lui de amăgire era foarte mare și, ascunzându-se sub o mască de
înșelăciune, câștigase teren. Nici chiar îngerii rămași credincioși nu puteau discerne pe
deplin caracterul lui și nici nu puteau vedea unde avea să ducă lucrarea lui.
Satana fusese atât de mult onorat și toate faptele lui erau atât de înveșmântate în taină,
încât era greu să se descopere îngerilor natura adevărată a lucrării sale. Până ce n-a ajuns la
dezvoltarea deplină, păcatul n-a părut atât de rău precum era. Deoarece până atunci păcatul
nu avusese nici un loc în universul lui Dumnezeu, ființele sfinte nu aveau nici o idee cu
privire la natura și la răutatea lui. Ele nu puteau vedea urmările teribile care aveau să se
producă drept urmare a lepădării Legii lui Dumnezeu. La început, Satana își ascunsese
lucrarea sub o mărturisire amăgitoare de loialitate față de Dumnezeu. El pretindea că
urmărește să promoveze onoarea lui Dumnezeu, stabilitatea guvernării Sale și binele tuturor
locuitorilor cerului. În timp ce strecura nemulțumirea în mintea îngerilor aflați sub
conducerea lui, făcea cu măiestrie să pară că el caută să îndepărteze nemulțumirea. Când
susținea că trebuiau făcute schimbări în ordinea și în legile guvernării lui Dumnezeu, făcea
aceasta motivând că ele erau necesare pentru a păstra armonia în ceruri.
În procedeele Sale cu păcatul, Dumnezeu a folosit numai dreptatea și adevărul. Satana
putea folosi ceea ce Dumnezeu nu putea — lingușirea și amăgirea. El căuta să falsifice
cuvintele lui Dumnezeu și reprezenta eronat planul Său de guvernare înaintea îngerilor,
susținând că Dumnezeu nu a fost drept atunci când a dat legi și rânduieli locuitorilor cerului;
că atunci când cerea supunere și ascultare de la creaturile Sale, căuta numai înălțarea de
Sine. De aceea trebuia demonstrat înaintea locuitorilor cerului și ai celorlalte lumi că
guvernarea lui Dumnezeu era dreaptă, iar Legea Sa era desăvârșită. Satana a creat impresia
că el căuta să promoveze binele universului. Atât caracterul adevărat al uzurpatorului, cât și
322