Pentru a Termina Cursa_

îngăduit să pătrundă planurile divine. „De ce”, întreba acest înger puternic, „să aibă Hristos
supremația? De ce este în felul acesta onorat mai mult decât Lucifer?”
Părăsindu-și locul din prezența imediată a lui Dumnezeu, Lucifer a început să
răspândească spiritul de nemulțumire printre îngeri. Lucrând în taină adâncă și pentru o
vreme ascunzându-și scopul adevărat sub aparența respectului față de Dumnezeu, a încercat
să trezească nemulțumirea față de legile care guvernau ființele cerești, lăsând să se înțeleagă
că ele impuneau restricții care nu erau necesare. Din moment ce erau sfinți, el susținea că
îngerii trebuie să asculte de îndemnul conștiinței lor. Căuta să trezească simpatie pentru el,
arătând că Dumnezeu pro-cedase nedrept cu el, dându-I onoarea supremă lui Hristos. El
pretindea că, aspirând la o putere și la o onoare mai mari, nu urmărea înălțarea de sine, ci
căuta să asigure libertatea pentru toți locuitorii cerului; că pe calea aceasta ei ar putea ajunge
la o stare mai înaltă de existență.
Dumnezeu, în mila Sa cea mare, l-a suportat îndelung pe Lucifer. Nu l-a îndepărtat
imediat din starea lui înălțată atunci când, pentru prima oară, și-a permis un spirit de
nemulțumire, nici chiar atunci când a început să dea pe față pretențiile lui false înaintea
îngerilor credincioși. El a fost menținut în ceruri multă vreme. Mereu și mereu i s-a oferit
iertarea, condiționată de pocăință și a supunere. Asemenea eforturi, pe care numai iubirea și
înțelepciunea infinită le puteau plănui, au fost făcute pentru a-l convinge de rătăcirea lui.
Spiritul de nemulțumire nu fusese cunoscut niciodată în ceruri.
Nici chiar Lucifer n-a văzut de la început unde va ajunge; el nu înțelegea natura
adevărată a simțămintelor lui. Dar atunci când s-a dovedit că nemulțumirea lui nu are motiv,
Lucifer a fost convins că era greșit, că cerințele divine erau drepte și că ar fi trebuit să
recunoască acest lucru înaintea cerului întreg. Dacă atunci ar fi făcut lucrul acesta, s-ar fi
salvat pe sine și pe mulți alți îngeri. Până atunci nu părăsise cu totul supunerea față de
Dumnezeu. Cu toate că părăsise poziția de heruvim ocrotitor, dacă ar fi vrut să se întoarcă la
Dumnezeu, recunoscând înțelepciunea Creatorului, și dacă s-ar fi mulțumit să ocupe locul
care-i fusese destinat în marele plan al lui Dumnezeu, ar fi fost pus iarăși în slujbă. Dar
mândria l-a împiedicat să se supună. El și-a apărat cu insistență calea, a susținut că nu are
nevoie de pocăință și s-a angajat cu totul în lupta cea mare împotriva Făcătorului său.
Toate puterile minții lui iscusite au fost puse în slujba amăgirii, pentru a-și asigura
simpatia îngerilor care fuseseră sub comanda lui. Chiar faptul că Hristos îl avertizase și îl
sfătuise a fost interpretat pentru a sluji planurilor lui de trădare. Acelora a căror încredere
plină de iubire îi legase mai strâns de el, Satana le spunea că a fost judecat greșit, că poziția
lui nu era respectată și că libertatea avea să-i fie restrânsă. De la prezentarea eronată a
cuvintelor lui Hristos a trecut la pervertire și la înșelăciune directă, acuzându-L pe Fiul lui
Dumnezeu de un plan care să-L umilească înaintea locuitorilor cerului. A mai încercat să
facă și o legătură falsă între el și îngerii rămași credincioși. Pe toți aceia pe care nu i-a putut
supune și nu i-a putut aduce cu totul de partea lui i-a acuzat de indiferență față de interesele
321