Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
pocăință superficială și se unesc cu biserica mulțimi de oameni care nu s-au unit niciodată<br />
cu Hristos.<br />
Teorii rătăcite cu privire la sfințire, care izvorăsc din neglijarea sau lepădarea Legii<br />
divine, au un loc de frunte în mișcările religioase din zilele noastre. Aceste teorii sunt<br />
rătăcite în doctrină și primejdioase în consecințele lor practice; iar faptul că ele găsesc o<br />
primire favorabilă atât de generală are o dublă importanță, pentru ca toți să aibă o înțelegere<br />
clară a ceea ce învață Scripturile cu privire la acest subiect.<br />
Sfințirea adevărată este o învățătură biblică. Apostolul Pavel, în Epistola sa către biserica<br />
din Tesalonic, spune: „Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră”. Și se roagă: „Dumnezeul<br />
păcii să vă sfințească El Însuși pe deplin” (1 Tesaloniceni 4, 3; 5, 23). Biblia învață deslușit<br />
ce este sfințirea și cum poate fi realizată. Mântuitorul Se ruga pentru ucenicii Săi:<br />
„Sfințește-i prin Cuvântul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17, 17). Iar Pavel învață<br />
că cei credincioși trebuie să fie „sfințiți prin Duhul Sfânt” (Romani 15, 16). Care este<br />
lucrarea Duhului Sfânt? Isus le spunea ucenicilor Săi: „Când va veni Mângâietorul, Duhul<br />
Adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16, 13). Iar psalmistul spune:<br />
„Legea Ta este adevărul”. Prin Cuvântul și prin Duhul lui Dumnezeu sunt descoperite<br />
oamenilor marile principii ale neprihănirii cuprinse în Legea Sa. Și pentru că Legea lui<br />
Dumnezeu este „sfântă, dreaptă și bună”, o transcriere a desăvârșirii divine, înseamnă că un<br />
caracter format prin ascultare de această Lege va fi sfânt. Hristos este exemplul desăvârșit al<br />
unui astfel de caracter. El zice: „Am păzit poruncile Tatălui Meu.... Totdeauna fac ceea ce-I<br />
este plăcut” (Ioan 15, 10; 8, 29). Urmașii lui Hristos trebuie să devină asemenea Lui și, prin<br />
harul lui Dumnezeu, să-și formeze caractere în armonie cu principiile sfintei Sale Legi.<br />
Aceasta este sfințirea biblică.<br />
Această lucrare poate fi adusă la îndeplinire numai prin credința în Hristos și prin<br />
puterea lăuntrică a Duhului lui Dumnezeu. Pavel îi îndeamnă pe credincioși: „Duceți până la<br />
capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în<br />
voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2, 12-13). Creștinul va<br />
simți îndemnurile păcatului, dar va menține o luptă permanentă împotriva lui. Aici este<br />
nevoie de ajutorul lui Hristos. Slăbiciunea omenească se unește cu puterea divină, iar<br />
credința exclamă: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul<br />
nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15, 57).<br />
Scripturile arată clar că lucrarea sfințirii este progresivă. Când în pocăință păcătosul<br />
găsește pacea cu Dumnezeu prin sângele ispășirii, viața creștină abia a început. Acum el<br />
trebuie „să înainteze în desăvârșire”, să crească „până la măsura staturii plinătății lui<br />
Hristos”. Apostolul Pavel spune: „fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, și<br />
aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui<br />
Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3, 13.14). Iar Petru ne așeză înainte treptele prin care<br />
se poate ajunge la sfințirea biblică: „De aceea, dați-vă și voi toate silințele ca să uniți cu<br />
303
Change language