Pentru a Termina Cursa_

des un timp pentru a doua venire și cu cât acesta este mai mult predicat, cu atât mai bine se
slujesc planurile lui Satana. După ce a trecut timpul, el a provocat batjocura și disprețul
asupra apărătorilor lui și, în felul acesta, a aruncat ocara asupra marii mișcări advente din
anii 1843 și 1844. Aceia care stăruie în această rătăcire vor stabili până la urmă o dată prea
îndepărtată în viitor pentru venirea lui Hristos. În felul acesta, vor fi determinați să se bazeze
pe o siguranță falsă și mulți nu se vor trezi la realitate decât atunci când va fi prea târziu.
Istoria Israelului din vechime este o ilustrare izbitoare pentru experiența trecută a
poporului advent. Dumnezeu l-a condus pe poporul Său în mișcarea adventă așa cum i-a
condus pe copiii lui Israel din Egipt. În timpul marii dezamăgiri, credința lor a fost încercată
așa cum a fost și a evreilor la Marea Roșie. Dacă ei și-ar fi pus încrederea în mâna
călăuzitoare care fusese cu ei în experiența lor trecută, ar fi văzut salvarea lui Dumnezeu.
Dacă toți aceia care au lucrat uniți în lucrarea din anul 1844 ar fi primit solia îngerului al
treilea și ar fi vestit-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere, împreună cu
eforturile lor. Un potop de lumină ar fi fost revărsat asupra lumii. Cu ani mai înainte,
locuitorii pământului ar fi fost avertizați, încheierea lucrării ar fi fost terminată, iar Hristos
ar fi venit pentru mântuirea poporului Său.
N-a fost voia lui Dumnezeu ca Israel să rătăcească patruzeci de ani în pustie; El dorea săi
ducă direct în țara Canaanului și să-i împământenească acolo, ca un popor sfânt și fericit.
Dar „n-au putut intra din cauza necredinței” (Evrei 3, 19). Din cauza abaterii și a apostaziei,
au pierit în pustie și alții au fost chemați să intre în țara făgăduită. La fel, n-a fost voia lui
Dumnezeu ca venirea lui Hristos să fie amânată atâta vreme, iar poporul Său să rămână
atâția ani în această lume a păcatului și durerii. Dar necredința i-a despărțit de Dumnezeu.
Pentru că au refuzat să facă lucrarea pe care El le-o dăduse, alții au fost chemați să vestească
solia. Din milă față de lume, Hristos Își amână venirea, pentru ca păcătoșii să aibă ocazia să
audă avertizarea și să găsească în El un scut înainte de a se revărsa mânia lui Dumnezeu.
Și acum, ca în primele veacuri, prezentarea unui adevăr care mustră păcatele și rătăcirile
timpului va trezi împotrivire: „Căci oricine face răul, urăște lumina, și nu vine la lumină, ca
să nu i se vădească faptele” (Ioan 3, 20). Când oamenii văd că nu-și pot menține poziția cu
ajutorul Scripturilor, mulți se hotărăsc să o susțină cu orice risc și, cu un spirit de răutate,
atacă motivele și caracterul acelora care apără un adevăr nepopular. Același procedeu a fost
urmat în toate veacurile. Ilie a fost declarat ca fiind cel care îl nenorocește pe Israel, Ieremia
a fost socotit trădător, Pavel, un profanator al templului. Din zilele acelea și până astăzi,
aceia care au vrut să rămână credincioși adevărului au fost denunțați ca fiind răzvrătiți,
eretici sau dezbinători. Mulțimile care sunt prea necredincioase pentru a primi cuvântul
sigur al profeției vor primi, cu o credulitate indiscutabilă, o acuzație împotriva acelora care
îndrăznesc să mustre păcatele zilei. Acest spirit se va dezvolta din ce în ce mai mult. Iar
Biblia învață lămurit că se apropie o vreme când legile statului vor fi atât de mult în conflict
cu Legea lui Dumnezeu, încât oricine va voi să asculte de toate preceptele divine va trebui
să facă față acuzației și pedepsei ca un răufăcător.
295