Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Când erau prezentate cerințele Sabatului, mulți judecau din punct de vedere omenesc. Ei<br />
spuneau: „Totdeauna am ținut duminica, au ținut-o și părinții noștri și mulți oameni buni și<br />
evlavioși au ținut-o fericiți până la moarte. Dacă ei au avut dreptate, și noi avem. Păzirea<br />
acestui Sabat nou ne va scoate din armonie cu lumea și nu vom mai avea nici o influență<br />
asupra ei. Ce poate nădăjdui să realizeze o grupă mică de păzitori ai zilei a șaptea în fața<br />
lumii întregi, care sărbătorește duminica?” Prin argumente asemănătoare au încercat și<br />
iudeii să justifice respingerea lui Hristos. Părinții lor fuseseră primiți de Dumnezeu prin<br />
prezentarea jertfelor și de ce n-ar putea și copiii lor să găsească mântuirea urmând aceeași<br />
cale? Tot astfel și în zilele lui Luther, papistașii socoteau că adevărații creștini au murit în<br />
credința catolică și deci acea religie este îndestulătoare pentru mântuire. Raționamente ca<br />
acestea se vor dovedi o adevărată piedică în calea oricărei înaintări în credința și practica<br />
religioasă.<br />
Mulți susțineau că păzirea duminicii fusese o doctrină întemeiată și un obicei foarte<br />
răspândit în biserică timp de multe veacuri. Împotriva acestui argument s-a arătat că Sabatul<br />
și păzirea lui erau mult mai vechi și mult mai răspândite, tot atât de vechi cât lumea, având<br />
aprobarea îngerilor și a lui Dumnezeu. Deja atunci când au fost puse temeliile pământului,<br />
când stelele dimineții au cântat și toți fiii lui Dumnezeu au strigat de bucurie, atunci a fost<br />
pusă temelia Sabatului (Iov 38, 6.7; Geneza 2, 1-3). În mod îndreptățit deci, această<br />
instituție cere respectul nostru; n-a fost rânduită de o autoritate omenească și nu se sprijină<br />
pe nici o tradiție omenească; a fost întemeiată de Cel Vechi de zile și poruncită de Cuvântul<br />
Său cel veșnic.<br />
Atunci când atenția oamenilor a fost atrasă asupra subiectului reformei Sabatului,<br />
slujitorii populari au denaturat Cuvântul lui Dumnezeu, interpretând mărturia lui astfel încât<br />
să liniștească mințile întrebătoare. Iar cei care nu cercetau Scripturile pentru ei s-au<br />
mulțumit să accepte concluziile care erau în armonie cu dorințele lor. Prin argumente, prin<br />
falsificări, prin tradițiile părinților și prin autoritatea bisericii, mulți au încercat să se<br />
împotrivească adevărului. Apărătorii lui au fost conduși la Biblie pentru a apăra validitatea<br />
poruncii a patra. Oamenii umili, înzestrați numai cu Cuvântul adevărului au respins atacurile<br />
celor învățați care, cu surpriză și mânie, au constatat că falsificarea lor era fără putere<br />
împotriva judecății simple și deschise a oamenilor care erau versați în Scripturi mai mult<br />
decât în subtilitățile scolastice.<br />
În lipsa Testimonieslor Bibliei în favoarea lor, mulți stăruiau cu o perseverență<br />
neobosită, uitând cum același raționament fusese folosit împotriva lui Hristos și a<br />
apostolilor: „<strong>Pentru</strong> ce mai marii noștri nu înțeleg problema Sabatului? Doar puțini cred ca<br />
voi. Nu se poate ca voi să aveți dreptate și toți bărbații învățați din lume să fie greșiți”.<br />
<strong>Pentru</strong> a respinge aceste argumente, nu era nevoie decât să citeze învățăturile Scripturii și<br />
istoria procedeelor lui Dumnezeu cu poporul Său din toate veacurile. Dumnezeu lucrează<br />
prin aceia care aud și ascultă de glasul Său, prin aceia care vor vorbi, dacă va fi nevoie,<br />
adevăruri nepopulare, prin aceia care nu se tem să mustre păcatele zilei. Motivul pentru care<br />
293
Change language