Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Capitolul 26 — O Lucrare de Reformă<br />
Lucrarea de reformă a Sabatului, care urma să fie adusă la îndeplinire în zilele de pe<br />
urmă, este prevestită în proorocia lui Isaia: „Așa vorbește Domnul: «Păziți ce este drept, și<br />
faceți ce este bine; căci mântuirea Mea este aproape să vină, și neprihănirea Mea este<br />
aproape să se arate. Ferice de omul care face lucrul acesta, și de fiul omului care rămâne<br />
statornic în el, păzind Sabatul, ca să nu-l pângărească, și stăpânindu-și mâna, ca să nu facă<br />
nici un rău!... Și pe străinii, care se vor lipi de Domnul ca să-I slujească, și să iubească<br />
Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l<br />
pângărească, și vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, și-i voi<br />
umple de veselie în Casa Mea de rugăciune»” (Isaia 56, 1.2.6.7).<br />
Aceste cuvinte își au aplicația în era creștină, așa cum este arătat în context: „Așa<br />
vorbește Domnul Dumnezeu, care strânge pe cei risipiți ai lui Israel: «Voi mai strânge și alte<br />
popoare la cei strânși acum din el»” (Ver. 8). Aici este profetizată adunarea neamurilor de<br />
către Evanghelie. Și o binecuvântare este rostită asupra acelora care cinstesc Sabatul. În<br />
felul acesta, obligativitatea păzirii poruncii a patra se extinde dincolo de răstignirea, învierea<br />
și înălțarea lui Hristos, până în timpul în care slujitorii Săi urmau să predice tuturor<br />
popoarelor vestea cea bună.<br />
Domnul poruncește prin același profet: „Învelește această mărturie, pecetluiește această<br />
descoperire, între ucenicii Mei” (Isaia 8, 16). Sigiliul Legii lui Dumnezeu se găsește în<br />
porunca a patra. Dintre toate Cele Zece Porunci, numai aceasta scoate în evidență numele și<br />
titlul Legiuitorului. Ea Îl declară a fi Creatorul cerului și al pământului și în felul acesta<br />
arată cerințele Sale cu privire la respect și închinare mai presus de toți ceilalți. În afară de<br />
această poruncă, nu mai este nici una în Decalog care să arate prin a cui autoritate a fost dată<br />
Legea. Când Sabatul a fost schimbat de puterea papală, sigiliul a fost scos din Lege.<br />
Ucenicii lui Isus sunt chemați să-l reabiliteze prin ridicarea Sabatului poruncii a patra la<br />
poziția lui legitimă, ca memorial al Creatorului și ca semn al autorității Sale.<br />
„La Lege și la mărturie.” Când doctrine și teorii contradictorii abundă, Legea lui<br />
Dumnezeu este măsura fără greș prin care sunt puse la probă toate părerile, doctrinele și<br />
teoriile. Profetul zice: „Dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul<br />
acesta” (Ver 20). Și din nou este dată porunca: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți<br />
glasul ca o trâmbiță, și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov păcatele ei!”<br />
Nu lumea păcătoasă, ci aceia pe care Domnul îi arată ca fiind „poporul Meu” trebuie să fie<br />
mustrați pentru nelegiuirile lor. El declară mai departe: „În toate zilele Mă întreabă, și vor să<br />
afle căile Mele, ca un neam, care ar fi înfăptuit neprihănirea, și n-ar fi părăsit Legea<br />
Dumnezeului său” (Isaia 58, 1.2). Aici este scoasă în evidență o clasă de oameni care se<br />
socotesc drepți și, în aparență, dau pe față un mare interes pentru slujirea lui Dumnezeu; dar<br />
291
Change language