07.07.2024 Views

Pentru a Termina Cursa_

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.

SHOW MORE
SHOW LESS

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Adevăratul temei al închinării divine, nu numai acela din ziua a șaptea, ci al întregii<br />

închinări, se găsește în deosebirea dintre Creator și creaturile Sale. Acest fapt important nu<br />

se poate învechi niciodată și nu trebuie uitat niciodată”. (J.N.Andrews, History of the<br />

Sabbath, cap. 27). Totdeauna trebuia păstrat acest adevăr în mintea oamenilor, că Dumnezeu<br />

a instituit Sabatul în Eden; și câtă vreme faptul că El este Creatorul nostru continuă să fie<br />

motivul pentru care să ne închinăm Lui, atâta vreme Sabatul va continua să fie semnul și<br />

memorialul Său. Dacă Sabatul ar fi fost păstrat pretutindeni, gândurile și afecțiunile omului<br />

ar fi fost îndreptate către Creator ca obiect al adorării și al închinării și niciodată n-ar fi fost<br />

vreun închinător la idoli, vreun ateu sau vreun necredincios. Păzirea Sabatului este un semn<br />

al credincioșiei față de adevăratul Dumnezeu, „Acela care a făcut cerul și pământul, marea<br />

și izvoarele apelor”. Urmează ca solia care poruncește oamenilor să se închine lui<br />

Dumnezeu și să păzească poruncile Sale să ceară în mod deosebit să păzească porunca a<br />

patra.<br />

În contrast cu aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu și au credința lui Isus, îngerul al<br />

treilea arată către o altă categorie, împotriva rătăcirilor cărora este vestită o avertizare<br />

solemnă și înfricoșată: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei pe<br />

frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14, 9.10). O<br />

interpretare corectă a simbolurilor folosite este necesară pentru înțelegerea acestei solii. Ce<br />

este reprezentat prin fiară, prin chip, prin semn?<br />

Seria profețiilor în care se găsesc aceste simboluri începe cu Apocalipsa capitolul 12, cu<br />

balaurul care căuta să-L distrugă pe Hristos la nașterea Sa. Balaurul este Satana (Apocalipsa<br />

12, 9), el este acela care l-a determinat pe Irod să-L dea la moarte pe Mântuitorul. Dar<br />

unealta principală a lui Satana, care a făcut război cu Hristos și cu poporul Său în primele<br />

secole ale erei creștine, a fost Imperiul Roman, în care păgânismul era religia predominantă.<br />

Astfel, în timp ce balaurul reprezintă în primul rând pe Satana, în al doilea rând este un<br />

simbol al Romei păgâne.<br />

În capitolul 13 (Ver 1-10) este descrisă o altă fiară „ca un leopard”, căruia balaurul i-a<br />

dat „puterea lui, tronul lui și o stăpânire mare”. Acest simbol, așa cum au crezut majoritatea<br />

protestanților, reprezintă papalitatea care a urmat puterii, tronului și autorității deținute<br />

odinioară de Imperiul Roman. Despre fiara care seamănă cu un leopard se spune: „I s-a dat<br />

o gură, care rostea vorbe mari și hule.... Și-a deschis gura și a început să rostească hule<br />

împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat<br />

să facă război cu sfinții și să-i biruie. Și i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice<br />

norod, peste orice limbă și peste orice neam.” Această profeție, care este aproape la fel cu<br />

descrierea cornului mic din Daniel capitolul 7, arată fără îndoială către papalitate.<br />

„I s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni.” Iar profetul spune: „Am văzut unul<br />

din capetele ei rănit de moarte”. Și iarăși: „Cel care duce pe alții în robie trebuie să meargă<br />

și el în robie”; „cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis de sabie”. Cele patruzeci și două de<br />

283

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!