Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
ascunse ale oamenilor”. Și tot el mai zice că „împlinitorii Legii vor fi socotiți îndreptățiți”<br />
(Romani 2, 12-16). Credința este necesară pentru a putea păzi Legea lui Dumnezeu; căci<br />
„fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui”. Și „tot ce nu vine din încredințare este<br />
păcat” (Evrei 11, 6; Romani 14, 23). Prin întâia solie îngerească, oamenii sunt chemați „să<br />
se teamă de Dumnezeu și să-I dea slavă” și să I se închine ca fiind Creatorul cerului și al<br />
pământului. <strong>Pentru</strong> a face lucrul acesta, ei trebuie să asculte de Legea Sa. Înțeleptul spune:<br />
„Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om”<br />
(Eclesiastul 12, 13). Fără ascultare de poruncile Sale, nici o închinare nu poate fi plăcută lui<br />
Dumnezeu. „Căci dragostea lui Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Dacă cineva își<br />
întoarce urechea ca să n-asculte Legea, chiar și rugăciunea lui este o scârbă.” (1 Ioan 5, 3;<br />
Proverbe 28, 9)<br />
Datoria de a ne închina lui Dumnezeu se întemeiază pe faptul că El este Creatorul și că<br />
Lui Îi datorează existența toate celelalte ființe. Și peste tot în Biblie, unde este prezentată<br />
porunca Sa cu privire la respect și închinare mai presus de zeii păgânilor, acolo este citată și<br />
dovada puterii Sale creatoare. „Căci toți dumnezeii popoarelor sunt niște idoli, dar Domnul<br />
a făcut cerurile” (Psalmii 96, 5). „«Cu cine Mă veți asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?»<br />
zice Cel Sfânt. «Ridicați-vă ochii în sus, și priviți! Cine a făcut aceste lucruri?»” „Căci așa<br />
vorbește Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul: ...«Eu<br />
sunt Domnul, și nu este altul!»” (Isaia 40, 25.26; 45,18). Psalmistul zice: „Să știți că<br />
Domnul este Dumnezeu! El ne-a făcut, ai Lui suntem” (Psalmii 100, 3). „Veniți să ne<br />
închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!”<br />
(Psalmii 95, 6). Iar ființele sfinte care se închină lui Dumnezeu în ceruri declară, ca motiv<br />
pentru care închinarea lor este datorată Lui: „Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru, să<br />
primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile” (Apocalipsa 4, 11).<br />
În Apocalipsa capitolul 14, oamenii sunt chemați să se închine Creatorului, iar profeția<br />
scoate în evidență o categorie care, datorită întreitei solii, păzesc poruncile lui Dumnezeu.<br />
Una din aceste porunci arată direct către Dumnezeu în calitate de Creator. Porunca a patra<br />
declară: „Ziua a șaptea este ziua Domnului Dumnezeului tău ... căci în șase zile a făcut<br />
Domnul cerul și pământul și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a<br />
binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (Exod 20, 10.11). Cu privire la Sabat,<br />
Domnul spune mai departe că este „un semn ca să știți că Eu sunt Domnul Dumnezeul<br />
vostru” (Ezechiel 20, 20). Iar motivul dat este: „căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și<br />
pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat” (Exod 31, 17).<br />
„Importanța Sabatului ca monument al creațiunii este că el păstrează totdeauna prezent<br />
motivul adevărat pentru care închinarea se cuvine lui Dumnezeu” — pentru că El este<br />
Creatorul, iar noi suntem făpturile Sale. „De aceea Sabatul stă chiar la temelia închinării<br />
divine, căci el ne învață acest mare adevăr în modul cel mai impresionant și nici o altă<br />
instituție nu face lucrul acesta.<br />
282
Change language