Pentru a Termina Cursa_

În parabola din Matei capitolul 22, este prezentat același tablou al nunții, iar judecata de
cercetare este reprezentată clar ca având loc înainte de nuntă. Înainte de nuntă, Împăratul
intră să-și vadă oaspeții, să vadă dacă toți sunt îmbrăcați în haine de nuntă, haina fără pată a
caracterului, spălată și albită în sângele Mielului (Matei 22, 11; Apocalipsa 7, 14). Acela
care este găsit fără haină de nuntă este aruncat afară, dar toți aceia care la cercetare sunt
găsiți având haină de nuntă sunt primiți de Dumnezeu și socotiți vrednici să moștenească
Împărăția și să stea pe tronul Său. Această lucrare de examinare a caracterului, de a hotărî
cine sunt aceia care sunt pregătiți pentru Împărăția lui Dumnezeu, este judecata de cercetare,
care încheie lucrarea din Sanctuarul de sus.
Când lucrarea de cercetare se va încheia, când cazurile acelora care în toate veacurile au
mărturisit că sunt urmașii lui Hristos au fost examinate și hotărâte, atunci, și nu mai înainte,
se va încheia harul, iar ușa milei se va închide. Astfel, printr-o singură declarație scurtă:
„Cele care erau gata au intrat cu El la nuntă; și s-a încuiat ușa”, suntem aduși la slujirea
finală a Mântuitorului, la data când lucrarea cea mare pentru mântuirea omului va fi
terminată.
În serviciul sanctuarului pământesc care, așa cum am văzut, era o preînchipuire a
serviciului din cel ceresc, când marele preot în ziua de ispășire intra în Sfânta Sfintelor,
slujirea din prima despărțitură înceta. Dumnezeu poruncise: „Să nu fie nimeni în cortul
întâlnirii când va intra Aaron să facă ispășirea în sfântul locaș, până va ieși din el” (Leviticul
16, 17). Astfel că, atunci când Hristos a intrat în Sfânta Sfintelor pentru a aduce la
îndeplinire lucrarea de încheiere a ispășirii, El a încetat slujirea în prima despărțitură. Dar
când s-a încheiat slujirea din prima despărțitură, a început lucrarea din a doua despărțitură.
Când în serviciul simbolic marele preot părăsea Sfânta în Ziua Ispășirii, intra înaintea lui
Dumnezeu, pentru a prezenta acolo sângele jertfei pentru păcat în favoarea întregului Israel,
care se pocăia cu adevărat de păcatele lui. Tot astfel și Hristos a terminat prima parte a
lucrării Sale ca Mijlocitor al nostru, pentru a începe a doua parte a lucrării, mijlocind mai
departe cu sângele Său înaintea Tatălui, în favoarea păcătoșilor.
Acest subiect n-a fost înțeles de adventiști în anul 1844. După trecerea timpului, când
Mântuitorul a fost așteptat, ei tot mai credeau că venirea Sa era aproape; ei susțineau că
ajunseseră la o criză serioasă și că lucrarea lui Hristos ca Mijlocitor al omului înaintea lui
Dumnezeu încetase. Socoteau că Biblia învață că timpul de har al omului avea să se încheie
cu puțin înainte de venirea reală a Domnului pe norii cerului. Acest lucru părea clar din
acele texte biblice care arată spre un timp când oamenii vor căuta, vor bate și vor striga la
ușa milei, dar ea nu se va mai deschide. Și mai aveau o problemă cu privire la data la care ei
așteptaseră venirea lui Hristos, dacă aceasta n-ar marca mai degrabă începutul acestei
perioade care urma să preceadă imediat revenirea Sa. Dând avertizarea că judecata este
aproape, ei simțeau că lucrarea pentru lume fusese îndeplinită și se eliberaseră de povara de
pe suflet pentru mântuirea păcătoșilor, în timp ce batjocurile răutăcioase și hulitoare ale
celor nelegiuiți li se părea a fi o altă dovadă că Duhul lui Dumnezeu fusese retras de la aceia
277