Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Capitolul 24 — În Sfânta Sfintelor<br />
Subiectul sanctuarului a fost cheia care a descuiat taina înțelegerii dezamăgirii din anul<br />
1844. El a deschis vederii un sistem complet al adevărului, legat și armonios, arătând că<br />
mâna lui Dumnezeu dirijase marea mișcare adventă, și a descoperit totodată și datoria<br />
prezentă, poziția și lucrarea poporului Său. După cum ucenicii lui Isus, după noaptea teribilă<br />
de groază și dezamăgire, au fost „bucuroși când au văzut pe Domnul”, tot așa s-au bucurat și<br />
aceia care așteptaseră cu credință a doua Lui venire. Ei așteptaseră ca El să Se arate în slavă<br />
pentru a da răsplata servilor Săi. Atunci când nădejdile lor au fost dezamăgite, L-au pierdut<br />
pe Isus din vedere și, împreună cu Maria, la mormânt, au strigat: „Mi-au luat pe Domnul și<br />
nu știu unde L-au pus”. Acum L-au văzut din nou în Sfânta Sfintelor pe Marele lor Preot<br />
milos, gata să Se arate ca Împăratul și Eliberatorul lor. Lumina din Sanctuar a iluminat<br />
trecutul, prezentul și viitorul. Ei știau acum că Dumnezeu îi condusese prin providența Sa<br />
care nu greșește. Cu toate că, asemenea primilor ucenici, ei nu înțeleseseră solia pe care o<br />
duceau, ea fusese totuși corectă în toate aspectele. Predicând-o, împliniseră planul lui<br />
Dumnezeu, iar lucrarea lor nu fusese zadarnică în Domnul. Născuți „din nou la o nădejde<br />
vie”, ei se bucurau „cu o bucurie negrăită și strălucită”.<br />
Atât profeția din Daniel 8, 14: „Până vor trece 2300 de seri și dimineți și sfântul Locaș<br />
va fi curățit”, cât și prima solie îngerească: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă: căci a<br />
venit ceasul judecății Lui” arătau către lucrarea lui Hristos din Locul Preasfânt, către<br />
judecata de cercetare, și nu către venirea lui Hristos pentru răscumpărarea poporului Său și<br />
pentru distrugerea celor nelegiuiți. Greșeala nu era în calculul perioadelor profetice, ci în<br />
evenimentul ce trebuia să aibă loc la încheierea celor 2300 de zile. Din cauza acestei greșeli<br />
credincioșii suferiseră dezamăgirea, însă toate acestea fuseseră prevestite de profeție și toate<br />
acelea care au avut o garanție a Scripturii se împliniseră. Chiar atunci când ei deplângeau<br />
spulberarea nădejdilor, avusese loc evenimentul care fusese prevăzut în solie și care trebuia<br />
să se împlinească înainte ca Domnul să vină pentru a da răsplătire solilor Săi.<br />
Hristos venise, dar nu pe pământ, cum așteptaseră ei, ci așa cum fusese anticipat în<br />
simbol, în Locul Preasfânt al Templului lui Dumnezeu din ceruri. El este prezentat de către<br />
profetul Daniel ca venind la data aceasta la Cel îmbătrânit de zile: „M-am uitat în timpul<br />
vedeniilor mele de noapte, și iată că pe norii cerurilor a venit Unul ca un fiu al omului — nu<br />
pe pământ — a înaintat spre Cel îmbătrânit de zile și a fost adus înaintea Lui” (Daniel 7,<br />
13). Această venire este proorocită și de către profetul Maleahi: „Și deodată va intra în<br />
Templul Său Domnul pe care-L căutați; Solul legământului, pe care-L doriți; iată că vine —<br />
zice Domnul oștirilor” (Maleahi 3, 1). Venirea Domnului în Templul Său a fost neașteptată<br />
pentru cei din poporul Său. Ei nu-L căutau acolo. Îl așteptau să vină pe pământ, „într-o<br />
flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de<br />
Evanghelie” (2 Tesaloniceni 1, 8).<br />
274
Change language