Pentru a Termina Cursa_
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul. Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt. Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Dintre toate jocurile instituite de greci și romani, alergarea — cursele de întrecere — era jocul cel mai vechi, dar și cel mai mult prețuit. Ele erau urmărite de împărați, nobili și oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare și bogați și ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi fost de trebuință spre a putea câștiga premiul.
Întrecerile erau conduse după regulamente stricte, de la care nu se admitea nici o abatere. Cei care doreau ca numele să le fie trecut pe lista concurenților pentru premiu trebuia mai întâi să se supună unui aspru program de pregătire. Satisfacerea dăunătoare a apetitului sau orice altă plăcere îngăduită, ce ar fi scăzut vigoarea mintală sau fizică, era interzisă cu strictețe. Pentru ca cineva să aibă vreo nădejde de a ajunge la biruință în aceste încercări ale puterii și vitezei, mușchii trebuia să fie tari și elastici, iar nervii bine stăpâniți. Orice mișcare trebuia să fie sigură, fiecare pas, iute și neșovăielnic; puterile fizice trebuia să atingă nivelul cel mai înalt.
Cu ocazia acestor întreceri, concurenții se expuneau unor riscuri mari. Când câștigătorul ajungea la țintă, aplauzele imensei mulțimi de spectatori sfâșiau aerul și trezeau ecoul printre dealurile și munții înconjurători. În fața tuturor spectatorilor, juriul îi înmâna însemnele biruinței — o cunună de lauri și o ramură de palmier pe care urma să o poarte în mâna dreaptă.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
înregistrate acolo. Dar mai înainte ca aceasta să se poată face, trebuie să aibă loc o<br />
examinare a cărților cu rapoarte, pentru a stabili cine este îndreptățit prin pocăința de păcat<br />
și prin credința în Hristos la binefacerile ispășirii Sale. De aceea, curățirea Sanctuarului<br />
implică o lucrare de cercetare — o lucrare de judecată. Această lucrare trebuie îndeplinită<br />
înainte de venirea lui Hristos pentru a-Și răscumpăra poporul; căci atunci când vine,<br />
„răsplata este cu El ca să dea fiecăruia după faptele lui” (Apocalipsa 22, 12).<br />
În felul acesta, cei care au urmat lumina cuvântului profetic au văzut că, în loc să vină<br />
atunci pe pământ, la încheierea celor 2300 de zile, în anul 1844, Hristos a intrat în Locul<br />
Preasfânt din Sanctuarul ceresc, pentru a îndeplini lucrarea de încheiere a ispășirii ca<br />
pregătire pentru revenirea Sa. S-a mai înțeles că, în timp ce jertfa pentru păcat arăta către<br />
Hristos ca fiind jertfa, iar marele preot Îl reprezenta pe Hristos ca Mijlocitor, țapul de trimis<br />
îl simboliza pe Satana, autorul păcatului, asupra căruia vor fi așezate, în cele din urmă,<br />
păcatele celor cu adevărat pocăiți. Când marele preot, în virtutea sângelui jertfei pentru<br />
păcat, îndepărta păcatele din sanctuar, le așeza pe capul țapului de trimis. Când Hristos, în<br />
virtutea propriului sânge, îndepărtează păcatele poporului Său din Sanctuarul ceresc la<br />
încheierea slujirii Sale, le va așeza asupra lui Satana care, conform judecății, trebuie să<br />
poarte pedeapsa finală. Țapul era trimis într-un ținut nelocuit, pentru a nu se mai întoarce<br />
niciodată în adunarea lui Israel. Tot astfel va fi izgonit și Satana din fața lui Dumnezeu și a<br />
poporului Său și va fi adus la inexistență prin distrugerea finală a păcatului și a păcătoșilor.<br />
273
Change language